Încă două persoane din Legislativ au fost diagnosticate cu Covid-19, după ce săptămâna trecută s-a anunțat că cel puțin doi deputați sunt infectați.
Este vorba despre şefa cabinetului vicepreședintelui Parlamentului, Alexandru Slusari, şi un asistent al unui alt vicepreşedinte al Legislativului, deputatului PSRM, Vlad Batrîncea.
Asistenta deputatului a fost la muncă în această dimineață, iar din spusele angajaților unității de gardă, nu a purtat mască de protecție. La scurt timp, femeia a aflat că are COVID-19 şi a plecat acasă. Informaţia a fost confirmată de secretarul general al Parlamentului, Adrian Albu.
Potrivit lui Albu, vineri vor fi testați toți cei care au fost în contact cu cele două persoane contaminate. Întrebat de ce nu au fost izolați la domiciliu până acum angajații Secretariatului Parlamentului, Adrian Albu, a declarat că:
„Toate persoanele care au fost în ziua cu pricină în sala plenară, am fost testați, de aceea spun că 43 de persoane au fost testate.
Dacă mergem după logica, care spuneți voi, toată țara trebuie să fie izolată, pentru că deputații merg în teritoriu. Eu nu pot să periclitez activitatea Parlamentului. Ea s-a contaminat nu la Parlament, dar la locul de baștină”, a spus Adrian Albu, secretar general al Parlamentului.
O altă întrebare fără răspuns e cum a aflat Adrian Albu că şefa cabinetului lui Slusari s-a infectat în satul de baştină, dar nu la Parlament. Deputatul Alexandru Slusari a spus că a aflat astăzi despre rezultat.
„Astăzi, la ora 09:00 dimineața, șefa cabinetului meu a primit testul pozitiv. Nu a avut simptome, ultima dată am văzut-o acum șase zile, vineri dimineață. Am test negativ, făcut ieri, mă simt foarte bine”, a declarat Alexandru Slusari, vicepreședinte al Parlamentului.
Un alt vicepreședinte al Parlamentului, Vlad Batrîncea, a confirmat că un asistent din cabinetul său a fost diagnosticat pozitiv şi e internat la Spitalul Clinic Municipal „Toma Ciorba”.
sursa: www.publika.md