O asistentă medicală, surprinsă ațipind într-o cutie pentru că toate paturile sunt ocupate

Imagine dureroasă surprinsă într-un spital. O asistentă medicală a fost surprinsă ațipind așezată într-o cutie, pentru că toate paturile din spital erau ocupate.

Imaginea de la Spitalul Clinic de Urgență „Sf. Pantelimon“ din București a fost publicată pe pagina de Facebook RO Vaccinare. Femeia este îmbrăcată în combinezon şi poartă mască sanitară, fiind înconjurată de alte cutii.

„Epuizare… O asistentă medicală de la Spitalul Clinic de Urgență Sf. Pantelimon se odihnește preț de câteva momente, între mult prea multele cazuri grave din UPU. Din păcate, toate paturile, scaunele și mesele sunt ocupate de pacienți în stare gravă. Și? Urgențele continuă să vină! Sperăm ca mesajul să ajungă la toți cei care încă mai stau pe gânduri. Vă rugăm: mergeți la vaccinare. Este cea mai la îndemână soluție de protecție împotriva COVID-19”, este mesajul postat pe pagina oficială a Platformei naționale de informare cu privire la vaccinarea împotriva COVID-19 pe Facebook.

Fiica lui Bill Gates s-a căsătorit cu un om de afaceri egiptean! Primele imagini de la nuntă
Articolul anterior
Orașul din Moldova care a fost desemnat capitala culturală a CSI
Articolul următor
Alte articole interesante