Alexandra Moraru este prima femeie pilot, aceasta a fost angajată de către compania Air Moldova. La doar 23 de ani, tânăra lucrează, deja de două luni, ca pilot de avion. De mai bine de două luni, Alexandra este mâna dreaptă a comandantului aeronavei, relatează TVR Moldova, în cadrul unui interviu.
„Acesta este un domeniu în care și femeile pot lucra. Nu este ceva „wow”, special. În Europa e puțin diferit. Sunt o mulțime de femei piloți și e în regulă.”
Fata a studiat la academia de aviație din Lituania, apoi a practicat în Spania. Potrivit sursei, pregătirea în aviație costă o avere, însă Alexandra susține că profesia merită tot efortul și banii.
„Este standard în Europa, studiezi în cadrul programului integrat TPL sau cum vrei să studiezi. Am petrecut un an și jumătate în Lituania și am studiat acolo teoria, după care am practicat în Spania. La început a fost foarte greu, de la teorie la practică. Când ești student și zbori pentru prima dată, este greu, dar apoi, pe zi ce trece, devii tot mai bun”, a spus tânăra.
Până în prezent, Alexandra a zburat 80 de ore cu avionul. Ea visează să ajungă pe scaunul căpitanului.
„Următorul meu vis este să devin căpitan. Nu știu exact care ar trebui să fie experiența, dar știu că ar trebui să ai vreo mie și ceva de ore, 1500, pentru a începe procedura pentru a deveni căpitan”, a spus Alexandra Moraru.
În ciuda faptului că a practicat în Europa, fata a decis să se întoarcă în Moldova.
„Nu este nimic mai cald decât acasă. Sunt de trei ani în străinătate și este foarte greu. Am familia mea aici, cei dragi, cel mai bun prieten al meu. Nu am simțit niciodată atât de multă dragoste pe cât simt de la acești oameni, pentru că mă simt cu adevărat ca făcând parte din familie, acasă”, a spus Alexandra Morari.