O companie de turism a prejudiciat peste 100 clienți cu peste 4,6 milioane lei. Directorul și managerul de vânzări riscă până la 15 ani de închisoare

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), de comun cu ofițerii INI și DGUP din cadrul Poliției, au terminat urmărirea penală în privința directorului și managerului de vânzări al unei companii de turism, care au prejudiciat peste 100 clienți cu peste 4,6 milioane lei.

Companiile de turism din Moldova ies la protest pe 15 mai - Stiri.md

Cele două învinuite au vârste de 55 și 32 de ani și sunt domiciliate în Chișinău. Potrivit Codului penal, escrocheria comisă în aceste împrejurări se pedepsește cu închisoare de la 8 la 15 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani.

Dosarul de investigare a acestei scheme infracționale a fost transmis în conducerea PCCOCS la sfârșitul lui 2021, iar în februarie 2022, oamenii legii anunțau despre opt percheziții pe acest caz. Urmare a investigațiilor care au urmat, a fost totalizat numărul clienților înșelați și sumele de bani de care au fost privați, precum și au fost formulate învinuirile prezentate de către procurori celor două femei.

Schema a funcționat din 2019, atunci când clienții erau ademeniți prin prețuri atractive și destinații exotice. Ulterior, compania invoca diverse motiva din care nu le puteau facilita călătoria și sejurul turistic promis, inclusiv pandemia, diverse erori tehnice sau că banii transferați nu ar fi fost primiți. În 2021, însă, clienții înșelați au început să depună plângeri, iar de curând, compania și-a sistat activitatea.

La solicitarea procurorilor PCCOCS, asupra bunurilor învinuitelor au fost aplicate sechestre, în sumă de peste 2,2 milioane lei – automobile și încăperile locative și nelocative deținute de comun cu alte persoane. Urmează ca dosarul să fie trimis în judecată, pentru examinarea în fond a cauzei penale, timp în care persoanele vizate se prevalează de prezumpția nevinovăției, potrivit legii.

Un bebeluș a fost abandonat în frig, în scara unui bloc din Bălți

Un bebeluș de doar 8 luni de zile a fost abandonat de propria mamă în scara unui bloc de locuit din Bălți. Alături de micuț, oamenii legii au găsit un bilețel în care femeia a scris că nu are cu ce-și întreține fiul. I-a lăsat doar câteva hăinuțe și lapte, după care a fugit într-o direcție necunoscută.

„Vârsta pacientului este aproximativ de 7,8 luni. Serviciul de asistență medicală urgență a adus copilul la Departamentul pediatrie către ora 18:20. În momentul internării, starea pacientului era într-o situație deplorabilă sanitară. Copilul a fost diagnosticat cu malnutriție, bronșită și este suspect la pneumonie”, a spus Natalia Brașoveanu, purtător de cuvânt SC Bălți, transmite NordNews.

Abandonat în frig: Un prunc, găsit în scara unui bloc din Bălți

Preliminar, mama copilului ar fi din regiunea transnistreană. În scrisoare, femeia a lăsat o scurtă informație despre copil.

„Numele, prenumele copilului, când s-a născut, data, luna, anul nașterii, vârsta lui, s-a născut bolnav. Îmi este greu să îl întrețin, roagă pe cineva să aibă grijă de fiul său. Mă iertați, vă rog, nu am altă ieșire din situație. Ea s-a asigurat, laptele era cald, lângă copil au fost găsite hăinuțe de schimb. Când a lăsat copilul, a bătut la ușă pentru a se asigura că el va fi luat”, a declarat Crizantema Caraman, șef în Secția Protecția Copilului și Familie Bălți.

Copilul a fost abandonat în scara unui bloc de pe strada Visarion Puiu. Locatarii de aici spun că sunt îngroziții de gestul mamei și speră că aceasta va fi identificată.

„Aici l-a lăsat, în scara trei. Ea e ultima… nu știu cum să zic. Niciodată în viață. Eu am șapte nepoți și doi strănepoți. Niciodată nu i-am lăsat, iar ea să își lase copilul, eu idee nu am…”

„A fost lăsat în cărucior lângă scară, acolo a fost lăsată și o scrisoare, că nu are nevoie de copil. Polițiștii au luat copilul și mergeau prin apartamente.”

„E foarte rău. Eu nu îmi pot imagina ce fel de mamă poți să fii, e groaznic!”, au spus locatarii.

Angajații Direcției Asistență Socială din Bălți împreună cu polițiștii urmează să identifice părinții biologici ai copilului, iar apoi să stabilească motivele abandonului.

„Am luat legătura cu tatăl biologic, îi vom trimite pozele, să vadă dacă el este tatăl și dacă el este copilul căutat. Avem careva presupuneri pe care urmează să le verificăm. Să examinăm posibilitatea, fie de a transmite copilul celuilalt părinte, dacă anterior nu s-au depistat alte neglijări ale acțiunilor părintești, fie să fie transferat copilul, din Secția de copii cu vârstă fragedă, într-un Centru de plasament pentru copii de vârstă fragedă de pe strada Ivan Franco, până la stabilirea statutului copilului”, a mai adăugat Crizantema Caraman, șef în Secția Protecția Copilului și Familie Bălți.

Tânăra mamă ar avea 22 de ani și ar fi locuit de ceva vreme în Bălți.

„Cazul a fost sesizat de Poliție cu stabilirea tuturor circumstanțelor, fiind pornit un proces penal. Minorul a fost internat la SC Bălți, iar Poliția, în comun cu organele competente, stabilește toate circumstanțele, dar și părinții acestuia”, a fost Eugenia Molceanov, ofițer de presă al IGP.

Dacă va fi găsită vinovată, mama copilului riscă amendă în mărime de până la 27.500 de lei, muncă neremunerată în folosul comunităţii sau închisoare de până la doi ani.

ULTIMA ORĂ! Rachetă descoperită în apropiere de Briceni

Rachetă descoperită de Poliția de Frontieră în apropierea orașului Briceni. În urmă cu puțin timp, în apropierea orașului Briceni, într-o livadă, a fost descoperită o rachetă. Obiectul exploziv a fost descoperit de o patrulă a poliției de frontieră, care din cauza bombardamentelor rusești de astăzi, și-au intensificat gradul de atenție.

În conformitate cu planurile de acțiune ale MAI, poliția de frontieră a intensificat patrulele și a ridicat gradul de atenție în zona Inspectoratelor Briceni și Ocnița.

În acest moment, zona în care a fost descoperită racheta a fost izolată de patrule ale poliției și poliției de frontieră. La fața locului sunt așteptate serviciile specializate ale Ministerului de Interne, Bombteh și IGSU.

”Trageri de luptă din aruncătoare de bombe, la Bălți”. Locuitorii orașului, rugați să nu se îngrijoreze, sunt doar niște antrenamente

Miercuri, 7 decembrie curent, militarii din cadrul Brigăzii Infanterie Motorizată ,,Moldova” vor desfășura trageri de luptă din aruncătoare de bombe, calibru 82 mm, la Centrul de instruire militară al unității din municipiul Bălți.

Antrenamentele fac parte din planul de instruire al Armatei Naţionale pentru anul 2022, informează Ministerul Apărării al RM.

„În acest context, informăm cetățenii municipiului Bălți, că începând cu ziua de marți, 6 decembrie, vehiculele implicate în aceste instruiri se vor deplasa din Brigada Infanterie Motorizată “Moldova” spre poligon”, se arată în comunicatul de pe pagina de Facebook a ministerului.

Locuitorii orașului sunt rugați să nu se îngrijoreze atunci când vor observa, pe parcursul următoarelor zile, unități de transport ale Armatei Naționale deplasându-se pe străzi.

„Totodată, îndemnăm cetățenii să se abțină de la distribuirea imaginilor cu tehnica militară în spațiul online, pentru a nu genera dezinformări. Împreună prevenim dezinformarea!”, se mai arată în comunicatul emis de MA.

sursa: www.dosarmedia.md

UE pregătește al 9-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei
Articolul anterior
Klaus Iohannis, despre criza energetică din Moldova: „Noi ajutăm, dar trebuie realizate mai multe interconectări”
Articolul următor