O minoră din Hâncești a fost răpită și violată într-o casă abandonată

Caz șocant în raionul Hâncești. O minoră de 15 ani, care a dispărut de acasă, ar fi fost violată de un consătean.

Surse din cadrul poliției au declarat pentru stiri.md că oamenii legii au fost alertați pe 22 februarie de mama copilei, care a cerut ajutor pentru a-și găsi fiica.

Ea ar fi comunicat polițiștilor că, pe 21 februarie, copila a plecat de la domiciliu într-o direcție necunoscută și până la acel moment nu se cunoștea locul aflării ei.

Luni, după-amiază, copila a revenit la domiciliu. Aceasta i-a spus mamei că, pe parcursul perioadei cât a lipsit, a fost violată de un consătean în vârstă de 19 ani.

Părinții au alertat imediat poliția, iar ulterior forțele de ordine au stabilit că minora s-ar fi întâlnit pe stradă cu agresorul, care ar fi ademenit-o într-o casă abandonată, unde, pe parcursul nopții, contrar voinței ei, ar fi întreținut cu ea mai multe rapoarte sexuale.

În acest caz a fost iniţiat un dosar penal. Bănuitul a fost reţinut şi, dacă va fi găsit vinovat, riscă până la 6 ani de puşcărie.

O prezentatoare TV a fost numită consilierul președintei pentru relații interetnice
Articolul anterior
Troleibuze pline și nervi întinși la maximum în Capitală, pe timp de pandemie
Articolul următor
Alte articole interesante