O familie a fost scoasă cu forța din avion, deoarece copilul de 3 ani nu purta mască

O familie a fost evacuată cu forța dintr-un avion, pentru că ar fi refuzat să le pună mască celor doi copii, unul de un an și 7 luni și celălalt de trei ani, scrie Daily Star.

separator

Tatăl familiei, Safwan Choudhry, a filmat momentul în care polițiști mascați au urcat la bordul unui avion al companiei WestJet, care trebuia să plece de la Calgary către Toronto, Canada, și i-au scos cu forța din avion, transmite stirileprotv.ro.

Polițiștii le-au reproșat părinților că nu au respectat cererea angajaților ca fetița lor de trei ani să poarte masca de protecție.

În imagini, unul dintre ofițeri este auzit când spune: „Nu ați pus masca de protecție copilului, deși vi s-a cerut acest lucru de mai multe ori”.

Alți pasageri încearcă să intre în conversație pentru a apăra familia, în timp ce băiețelul de un an și 7 luni plânge în brațele mamei.

Safwan Choudhry a postat imaginile pe Twitter, susținând că a fost cel mai „îngrozitor și dezumanizant tratament” de care a avut parte vreodată.

În cele din urmă, zborul a fost anulat.

Potrivit normelor canadiene, este obligatoriu pentru orice persoană cu vârsta peste doi ani să poarte masca de protecție pe față, dacă folosește transportul public.

Un purtător de cuvânt al WestJet a declarat, pentru Daily Star: „WestJet își cere scuze pentru întreruperea planurilor de călătorie ale clienților noștri.

Zborului 652 din Calgary către Toronto a fost anulat în urma unei probleme de nerespectare a ordinului privind masca de protecție pe care un copil cu vârsta mai mare de doi ani trebuie să o poarte. Echipajul nostru a informat adulții cu privire la reglementările pe care trebuie să le urmăm.

Echipajul nostru a solicitat prezența autorităților după ce oaspeții au refuzat să respecte normele și ulterior au refuzat să părăsească aeronava.

Datorită escaladării rapide a situației la bord, echipajul nostru s-a simțit inconfortabil să mai opereze, iar zborul a fost ulterior anulat. Este important să se clarifice faptul că WestJet nu a solicitat copilului sub vârsta de doi ani să poarte mască. Părinții nu s-au conformat după mai multe cereri”.

Răniți și locuințe avariate. Rușii susţin că au doborât o dronă ucraineană la 220 de km de Moscova

Ministerul rus al Apărării a anunţat că apărarea aeriană rusă a oprit duminică un atac cu dronă ucraineană asupra unui oraş rusesc situat la 220 de km de Moscova, în urma căruia trei persoane au fost rănite, iar mai multe locuinţe au fost avariate.

Atacul, care ar fi vizat oraşul Kireevsk, din regiunea Tula, la 220 km sud de Moscova, ar fi implicat o dronă ucraineană Tu-141 Strij, transmite news.ro.

„O unitate electronică Polie-21 a acţionat împotriva dronei ucrainene şi, ca urmare, sistemul său de navigaţie a fost scos din funcţiune”, se arată în comunicatul Ministerului rus al Apărării.

 „Drona şi-a pierdut comanda direcţională şi a căzut în apropierea oraşului Kireevsk din regiunea Tula”, precizează sursa citată.

Agenţia de ştiri TASS a citat oficiali locali care au declarat că trei persoane au fost rănite în incident, dar nu este vorba de răni grave. De asemenea, cinci locuinţe ar fi fost avariate.

Kievul nu a reacționat deoacamdată

Explozia, care a avut loc în jurul orei locale 15.20, a provocat un crater mare în centrul oraşului Kireevsk, a declarat pentru TASS un reprezentant al serviciilor de urgenţă locale.

Videoclipurile şi fotografiile de pe reţelele sociale arată un crater plin cu noroi în apropierea unei clădiri cu acoperişul şi pereţii serios avariaţi. Cioburi de sticlă de la ferestrele sparte s-au răspândit pe scara unui bloc din apropiere.

Kievul nu a comentat deocamdată incidentul, dar de obicei neagă că dronele sale ar survola teritoriul rus provocând daune infrastructurii civile.

Rusia a raportat anterior atacuri cu drone în mai multe oraşe şi localităţi, unele dintre ele la sute de kilometri de graniţa sa cu Ucraina.

Trei membri ai forţelor aeriene ruse au murit la 26 decembrie, când o dronă care ar fi fost ucraineană a fost doborâtă la principala bază pentru bombardiere strategice a Rusiei, în apropiere de oraşul Saratov, după ce a zburase sute de kilometri prin spaţiul aerian rusesc.

Președintele Consiliului European, Charles Michel, vine la Chișinău

Președintele Consiliului European, Charles Michel, vine mâine, 28 martie, într-o vizită de lucru la Chișinău. Acesta va avea mai multe întrevederi cu oficialii țării.

President Michel at the European Parliament

Vizita începe la ora 11:40, cu o întâlnire cu șefa statului, transmite unimedia.info.

După întrevedere, la ora 12:50, cei doi oficiali vor susține o conferință de presă comună.

Ulterior, Charles Michel se va întâlni și cu premierul Dorin Recean, dar și cu Președintele Parlamentului Igor Grosu.

Potrivit Consiliului UE, astăzi, cu o zi înainte de vizita la Chișinău, Michel se va întâlni cu președintele și premierul României.

Orlando Bloom i-a vizitat pe copiii ucraineni afectați de război

Starul francizelor cinematografice „Pirații din Caraibe” și „Stăpânul inelelor” a vizitat duminică un centru pentru de copiii din Kiev, în calitate de ambasador al bunăvoinţei pentru UNICEF.

Orlando Bloom i-a vizitat pe copiii ucraineni. Cu cine s-a mai văzut

Orlando Bloom s-a întâlnit și cu președintele ucrainean Vladimir Zelenski, cu care a discutat despre proiecte de ajutor umanitar și problemele copiilor, transmite realitatea.md.

Aceasta este prima călătorie a lui Bloom în Ucraina din 2016.

„Nu m-aş fi aşteptat niciodată ca războiul să escaladeze în toată ţara după ultima mea vizită. Dar astăzi am avut norocul să aud râsetele copiilor la un centru Spilno, susținut de UNICEF, un spațiu sigur, cald și primitor, în care copiii pot să se joace, să învețe și să primească sprijin psihosocial. Copiii din Ucraina trebuie să-și recâștige copilăria”, a scris Orlando Bloom într-o postare pe Instagram. 

Centrele „Spilno”, răspândite în toată Ucraina, oferă sprijin copiilor strămutaţi şi familiilor lor. Potrivit unui comunicat publicat de UNICEF, peste 500 000 de copiii ucraineni au vizitat cel puţin un astfel de centru în ultimul an.

Orlando Bloom a vizitat și un cuplu cu nouă copii din Demîdîv, Kiev. Acum trei ani, cei doi soți au înfiat patru frați cu vârste cuprinse între 4 și 8 ani.

„Da, sunt nouă copii! Pe măsură ce războiul continuă, iar copiii devin orfani, Ucraina va avea nevoie de mai mulți părinți care să calce pe urmele Nataliei și ale lui Iurie, aducându-i pe micuți în case iubitoare. Sunt super-oameni. Mi-au spus că acest război i-a învățat un lucru… că familia contează cel mai mult”, a conchis actorul.

De la începutul invaziei ruse în Ucraina, cel puţin 465 de copii ucraineni au fost omorâți, în timp ce alte mii de micuți au fost deportați forțat.

„Încercăm să ne ținem țara în picioare și să ne susținem reciproc. Vă mulțumesc foarte mult pentru vizita dumneavoastră și mesajele pe care le transmiteți. Însăși vizita dumneavoastră reprezintă un mesaj puternic”, a declarat Vladimir Zelenski în cadrul întrevederii sale cu actorul britanic.

În luna martie a anului trecut, Orlando Bloom a vizitat Republica Moldova, pentru a întâlni copiii și familiile din Ucraina, care fugeau din calea războiului.

Orlando Bloom i-a vizitat pe copiii ucraineni. Cu cine s-a mai văzut
Orlando Bloom i-a vizitat pe copiii ucraineni. Cu cine s-a mai văzut
Orlando Bloom i-a vizitat pe copiii ucraineni. Cu cine s-a mai văzut
Orlando Bloom i-a vizitat pe copiii ucraineni. Cu cine s-a mai văzut
Orlando Bloom i-a vizitat pe copiii ucraineni. Cu cine s-a mai văzut

Copila de 13 ani, dată dispărută, a fost găsită acasă la iubitul ei de 21 de ani
Articolul anterior
Un eveniment mult așteptat a revenit după mult timp! Cum s-a defășurat în acest an Gala Premiilor Fashion VIP, ediția a XIV-a
Articolul următor