O femeie de 32 de ani, prinsă la Aeroport cu peste 59.000 de euro nedeclarați

Polițiștii de frontieră, în colaborare cu Serviciul Vamal, au prevenit o tentativă de scoatere din țară a unei sume de bani nedeclarați, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

O femeie în vârstă de 32 de ani, cetățeancă străină, intenționa să părăsească teritoriul Republicii Moldova cu cursa Chișinău–Milano, având asupra sa 59.300 de euro, sumă pe care nu a declarat-o.

În urma controlului special efectuat asupra bagajului de mână, echipa comună a descoperit suma de bani. 

Mijloacele financiare au fost ridicate, iar cazul este investigat în continuare de către Serviciul Vamal.

Așa va circula transportul public în Noaptea Învierii și de Paști în Chișinău

În Noaptea Învierii, troleibuzele de pe câteva rute importante, 2, 8, 10, 12, 22 şi 25 vor cicula până la ora 04:30, la un interval de până la 20 de minute.

Pe traseul 5, maşinile vor circula la un interval de 30 de minute, începând cu ora nouă seara, iar ultimele vor porni din sectoarele Botanica și Ciocana la miezul nopţii.

Duminică şi luni, în prima şi în a doua zi de Paşti, transportul public va circula conform orarului de duminică. Nu vor circula autobuzele de pe traseele 12, 18A, 21 și 36. 

sursa: tvrmoldova.md

Ucraina și Rusia au făcut cel mai mare schimb de prizonieri din timpul războiului / Moscova spune că a făcut și un „gest de bunăvoință”

Ucraina și Rusia au anunțat sâmbătă că au făcut cel mai mare schimb de prizonieri din cadrul războiului, negocierile mediate de Emiratele Arabe Unite ducând la eliberarea a 277 de ucraineni și 261 de ruși.

„Oamenii noștri sunt acasă – una dintre cele mai bune vești care pot fi primite. Alți 277 de luptători s-au întors acasă din captivitatea rusă”, a scris Volodimir Zelenski pe conturile sale de pe rețelele de socializare, unde a postat și imagini cu ucrainenii care s-au întors acasă.

„Sunt deosebit de recunoscător Emiratelor Arabe Unite pentru medierea lor”, a spus președintele ucrainean, adăugând că, „de la începutul războiului la scară largă, 4.552 de persoane – atât militaru, cât și civili – au fost readuse cu succes acasă din închisorile rusești.

Ce a spus ministerul rus al apărării

La rândul său, ministerul apărării de la Moscova a transmis că, sâmbătă, „ca urmare a procesului de negociere, 246 de militari ruși au fost returnați de pe teritoriul controlat de regimul de la Kiev”, menționând și el că Emiratele Arabe Unite au mediat negocierile.

„De asemenea, ca un gest de bunăvoință, 31 de prizonieri de război răniți au fost predați în schimbul a 15 militari ruși răniți care aveau nevoie de asistență medicală urgentă”, se spune într-un mesaj postat pe contul de Telegram al ministerului.

Potrivit Moscovei, militarii ruși eliberați sunt acum în Belarus, „unde li se oferă asistența psihologică și medicală necesară, precum și posibilitatea de a-și contacta rudele.

Toți militarii eliberați vor fi duși în Federația Rusă pentru tratament și reabilitare în instituțiile medicale ale Ministerului rus al Apărării”.

Potrivit Associated Press, acest schimb de prizonieri de război este cel mai mare de până acum.

Ucraina și Rusia au mai desfășurat schimburi mari de prizonieri în martie, cu câte 175 de prizonieri, în noiembrie 2024 (câte 190 de prizonieri) și în septembrie 2024 (câte 206 prizonieri)

Aur și argint la Campionatul European de Haltere

Sportivul Marin Robu a încheiat pe primul loc concursul probei de smuls, cu rezultatul de 173 kg, performanță care i-a adus medalia de aur.

La proba de aruncat, Marin Robu a înregistrat rezultatul de 202 kilograme și s-a clasat pe locul doi. Cu rezultatul de 375 kg la total, sportivul s-a clasat pe locul doi, cucerind a doua sa medalie de argint.

Cu aceste trei medalii, lotul național de haltere ajunge la șapte distincții cucerite până acum la europenele de haltere.

Amintim ca acest campionat se desfășoară în perioada 13-21 aprilie, la Arena Chișinău.

Apă-Canal Chișinău continuă acțiunile împotriva datornicilor, verificând zilnic aproximativ 30 de adrese, atât în Capitală, cât și în suburbii
Articolul anterior
870.000 de țigări de contrabandă depistate într-un camion de marfă în vama Costești
Articolul următor