O femeie de 33 de ani a sustras portmoneul unei tinere, într-un microbuz de rută din Capitală

Polițiștii Secției combatere infracțiuni în locuri publice și transport urban din cadrul Direcției de Poliție a mun. Chisinău, fiind implicați în activități de prevenire și contracarare a furturilor din buzunare în transportul public din capitală, în flagrant delict au reținut o femeie care a sustras un portmoneu. Aceasta s-a dovedit a fi în vârstă de 33 de ani, anterior judecată pentru comiterea infracțiunilor analogice.

separator

Cazul a avut loc ieri 22 septembrie, în timp ce suspecta se deplasa cu microbuzul de pe linia 166, pe ascuns a sustras din rucsacul unei tinere portmoneul în care se aflau mijloace bănești și actele de identitate. Ulterior suspecta cu bunul sustras a încercat să părăsească locul comiterii infracțiunii, dar a fost reținută de polițiști.

Femeia a fost escortată la inspectorat pentru audieri. În cadrul acțiunilor procesual penale aceasta și-a recunoscut vina iar portmoneul sustras a fost întors proprietarei.

Pe cazul dat a fost inițiată o cauză penală în conformitate cu prevederile art. 192 CP Pungășie. Pentru fapta sa conform legislației femeia riscă amendă în mărime de până la 42 500 lei, muncă neremunerată în folosul comunității de la 180 la 240 de ore, sau închisoare de până la 2 ani.

În context, Poliţia Capitalei recomandă cetăţenilor:

-Cînd aşteptaţi mijlocul de transport public la staţie, acordaţi maximă atenţie persoanelor ce au un comportament suspect, lângă DVS.

-Pregătiţi din timp banii pentru achitarea călătoriei , înainte de a urca în transport.

-Evitaţi să citiţi în timpul călătoriei, deoarece puteţi deveni ţinta hoţului de buzunare.

-Evitaţi să păstraţi banii în buzunarele din spate.

-Nu uitaţi, majoritatea hoţilor de buzunare sunt permanent îmbrăcaţi elegant, şi pot avea o vârstă diferită.

Explozii auzite la hotar cu Moldova! Ce spun autoritățile noastre

Poliția de Frontieră anunță că în această dimineață, la ora 05:40, patrulele SPF Ocnița, SPF Otaci, SPF Cosăuți și SPF Soroca au raportat auzirea a cel puțin trei explozii pe teritoriul Ucrainei. Autoritățile ucrainene au confirmat că în regiunea orașului Novodnestrovsk, situat în apropierea graniței cu Republica Moldova, au avut loc trei lansări de rachete.

”Cu privire la informația că rachete rusești ar fi survolat spațiul aerian al Republicii Moldova în cursul nopții trecute, dorim să menționăm că toate sistemele de supraveghere și monitorizare a spațiului aerian nu au detectat nicio intrare neautorizată, un aspect confirmat și de autoritățile ucrainene.”, anunță Poliția de Frontieră.

Papa Francisc a spălat picioarele a 12 femei deținute într-o închisoare din Roma

Papa Francisc a spălat joi picioarele a 12 femei deţinute într-o închisoare din Roma, un ritual care marchează Joia Mare ce precede Paştele catolic, informează AFP citat de digi24.ro.

Suveranul pontif s-a deplasat joi după-amiază la închisoarea pentru femei din Rebibbia, o periferie din nord-estul capitalei italiene. El a oficiat acolo acelaşi ritual şi în 2015, dar acum a fost pentru prima dată când l-a consacrat exclusiv femeilor. Aşezat într-un scaun cu rotile, papa Francisc a spălat picioarele fiecăreia dintre cele 12 deţinute selecţionate, unele dintre ele fiind înlăcrimate, înainte să le şteargă cu un prosop şi să le sărute, scrie Agerpres.

În vârstă de 87 de ani, liderul de la Vatican a părut într-o formă bună în contextul în care starea lui de sănătate a stârnit îngrijorări în ultimele zile din cauza infecţiilor repetate care l-au împiedicat să îşi citească de mai multe ori discursurile.

„Cu toţii avem eşecuri mici şi mari”, a declarat papa într-o omilie improvizată în timpul slujbei oficiate în curtea acestui centru de detenţie, unde sunt încarcerate aproximativ 370 de femei. Spălarea picioarelor este „un gest care ne îndeamnă să îi slujim pe ceilalţi”, a adăugat el.

Câteva minute mai devreme, papa Francisc – care vizita persoane încarcerate şi în perioada în care era episcop de Buenos Aires – a participat, zâmbitor, la o baie de mulţime în timp ce strângea mâinile deţinutelor. În tradiţia creştină, Joia Mare comemorează ziua în care Hristos a spălat picioarele apostolilor la ultima sa cină. Ritualul s-a perpetuat în creştinism, cu excepţia unor ramuri ale protestantismului. Acesta este unul dintre cele mai importante momente ale Săptămânii Mari, care comemorează ultimele zile din viaţa lui Hristos înainte de învierea sa de Paşte. După alegerea sa în 2013, liderul Bisericii Catolice a vizitat în mai multe rânduri închisori şi centre de refugiaţi, spălând picioarele unor foşti mafioţi, ale unor bolnavi şi ale unor persoane provenite din categorii marginalizate. Vineri seară, el urmează să prezideze procesiunea „Calea Crucii” de lângă Colosseum, la care nu a putut participa în 2023 din motive de sănătate.

Republica Moldova anulează regimul liberalizat de vize cu o țară

Regimul liberalizat de vize cu Republica Ecuador va fi anulat. 57 de deputați au votat, în prima lectură, pentru denunțarea Acordului dintre Guvernul Republicii Moldova și Republica Ecuador, scrie noi.md.

Inițiativa de denunțare a acestui ACORD aparține Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, în contextul unor recomandări ale Comisiei Europene. Instituția a constatat, în mai multe rapoarte, că politica statului nostru în domeniul vizelor nu este pe deplin raliată la lista țărilor terțe, ai căror resortisanți trebuie să dețină viză pentru șederea pe termen scurt în UE. În context, Comisia Europeană a recomandat Republicii Moldova să ajusteze politicile în acest domeniu, în special cele care vizează țările care prezintă riscuri de migrațiune ilegală sau de securitate pentru Uniunea Europeană. De menționat că cetățenii Republicii Ecuador au nevoie de vize pentru a călători în țările membre UE. Autoritățile menționează că denunțarea Acordului nu va avea consecințe negative, întrucît cifra schimburilor comerciale dintre Republica Moldova și Republica Ecuador este de 300 de mii de dolari. Acordul dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Republicii Ecuador privind călătoriile fără vize ale cetățenilor a fost semnat în anul 2012 și a intrat în vigoare trei ani mai tîrziu.

Accident de groază în Capitală. Un taximetrist de 36 de ani a decedat pe loc
Articolul anterior
Un bărbat de 35 de ani, atacat și deposedat de bicicletă pe strada Sarmisegetuza
Articolul următor