O femeie din Briceni a fost amenințată și jefuită în propria casă. Hoții au sustras bani și bijuterii

Ofițerii Direcției combaterea crimelor grave a Inspectoratului Național de Investigație, în comun cu ofițerii de investigații ai IP Briceni, sub conducerea Procuraturii raionului Briceni, au documentat acțiunile ilegale ale unui grup infracțional suspectat de comiterea unui atacului tâlhăresc în satul Trebisăuți, raionul Briceni.

separator
La 14 decembrie, suspecții, au pătruns în domiciliu unde aplicând forța fizică față de partea vătămată și amenințând-o cu moartea, au sustras 9 600 de lei și bijuterii din aur.

La 17 decembrie, polițiștii au reținut persoanele suspecte în mun. Chișinău, iar joi, 19 decembrie, la solicitarea procurorilor, aceștia au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile.

La moment se întreprind acțiuni de urmărire penală şi măsuri speciale de investigație, în vederea întăririi bazei probatorii, totodată se întreprind măsuri în vederea stabilirii apartenenței acestora la comiterea altor infracțiuni, înregistrate pe teritoriul Republicii Moldova.

Dacă li se va demonstra vinovăția, persoanele riscă o pedeapsă cu închisoarea pe un termen de la 6 la 10 ani.

Avionul de pe cursa Bologna-Chișinău a aterizat la București
Articolul anterior
Premierul moldovean și alți oficiali sunt blocați pe aeroportul din București, din cauza ceții din Moldova
Articolul următor
Alte articole interesante