O fetiță de 14 ani vindea miez de nuci pe o stradă din Chișinău. O femeie s-a apropiat pentru a cumpăra nuci de la ea, dar a aflat că fetița încerca, de fapt, să câștige bani pentru a-și putea cumpăra un ghiozdan pentru școală. În curând începe un nou an școlar, fetița urmează să meargă în clasa a IX-a, dar se simte întristată din cauză că nu are toate cele necesare pentru a merge la școală.
Femeia a rămas emoționată de povestea elevei și a decis să îi cumpere chiar ea un ghiozdan. Astfel, i-a îndeplinit visul fetiței, care a mers bucuroasă acasă.
„Îngândurată, mergeam spre un magazin sa fac niște achiziții pentru compania în care activez. Magazinul se afla pe strada Izmail. Este deja ordinară piața care se formează acolo și de obicei nu atrag atenția la ea! Însă, printre toate femeile pline de haine și priviri tăioase am vazut jos o fetiță care curăță nuci! M-am apropiat de ea și am rugat-o sa îmi curețe și mie un pahar cu nuci! În timp ce curăța am întrebat-o câți ani are și toate detaliile acestea! Fetița are 14 ani, o cheamă Ana Boico și trece clasa a 9-a! Visa la un ghiozdan modern roz, însă mama nu își permite financiar să o îmbrace (lucrează cu ziua), de aceea muncește ea!!!! Mai are înca doi frați mai mici, de 5 și 6 ani, iar tatăl a decedat în 2013!
Nu sunt persoana impresionată de orice poveste, însă aceasta într-adevăr m-a atins am hotărât să fiu eu o miiiiiică amintire pentru ea! Așa că i-am cumpărat un ghiozdan și câteva rechizite în el! (Să fie și niște pixuri colorate, le visa din clasa 1, avea o colegă de bancă)”, și-a împărtășit pe Facebook fapta demnă de laudă Donna Buza.
sursa: www.ziarulnațional.md