O femeie din Florești acuză medicii, după ce soțul ei a ajuns în comă

O femeie din orașul Florești acuză medicii de malpraxis după ce soțul ei a ajuns în comă. Într-o postare pe internet, Elena Țimbaliuc, în vârstă de 31 de ani, a scris despre coșmarul prin care trece familia sa de când soțul ei, care suferă de diabet zaharat, a fost testat pozitiv la Covid-19, transmite nordnews.md.

separator

Băbatul a fost internat în Spitalul Raional Florești.

Femeia susține că administrația spitalului a ascuns starea de sănătate a bărbatului. Mai mult, din cauza neglijenței medicilor, soțul ei a ajuns în comă, iar acum, specialiștii din Chișinău luptă pentru a-i salva viața.

„Pe data de 26 septembrie am vorbit cu el de dimineață și mi-a spus că a avut toată noaptea piroxis, că nici apă nu poate bea. Sâmbătă a început să vomite, medicul a spus că aceste simptome sunt specifice COVID-19 (voma prevestea intrarea lui în comă). Duminică dimineața mi-a scris mesaj că a vomitat toată noaptea, iar acum se simte mult mai bine și m-a rugat săi transmit fructe și legume….

Duminică am încercat să iau legătura cu el toată ziua, însă nimeni nu mi-a răspuns. Medicul lui mi-a comunicat că starea lui este grav medie (cînd am venit eu la spital, am aflat de la colegii de salon, că soțul meu de câteva zile nu era conștient și era în salon, pe când el trebuia să fie internat în Secția Reanimare.

Am aflat din surse sigure că administrația spitalului de luni dimineața știa că soțul era în precomă diabetică, dar nu au întreprins nimic). Eu am insistat să-l văd, dar nu mi-au permis. Am vrut să vorbesc cu medicul Postolache și să-mi explice clar care-i situația, de ce m-a mințit două zile că el e în stare „medie stabilă”.

Acesta nu a dorit să coboare și din acest moment a început lupta pentru viața soțului meu. Doar mulțumită medicilor de la Spitalul Republican Chișinău, am reușit să-l transferăm în Secția Reanimare de la Florești (unde el trebuia să fie acolo de sâmbătă, când a început a se deshidrata sever. Mulțumesc Secției de Reanimare care au luptat pentru viața lui toată noaptea, imediat a fost plasat în Reanimare, a fost intubat, în așa stare critică era, iar Valentin Postolache îmi spunea că totul este sub control)”, a scris Elena Țimbaliuc.

Într-un final, soțul Elenei a fost transportat în stare critică la Spitalul Republican din Chișinău.

„În final, am reușit pe data de 30 septembrie la ora 15 să ajungem la Spitalul Republican Chișinău în stare severă critică de comă toxi reanimare, în stare severă critică de comă toxico-septică, din cauza că nu i s-a acordat ajutor la timp de a-l scoate cel puțin din comă diabetică.

Acum, medicii se luptă pentru viața lui. Și mă rog la Dumnezeu să nu mi-l ia de lângă noi, avem 3 copii de 5, 4, și 2 ani . Eu voi lupta până în pânzele albe pentru el”.

Administrația spitalului din Florești a refuzat să comenteze cazul. Aceștia au declarat doar că nimeni nu a depus o plângere în acest sens și că bărbatul a fost transportat la Spitalul Republican.

Contactată de jurnaliștii Nordnews, Elena Țimbaliuc a spus că va depune o plângere pe numele lui Valentin Postolache, medic la Spitalul Raional Florești.

Antreprenorii vor putea contesta deciziile de control în instanță

Antreprenorii vor putea să conteste deciziile de control în instanța de judecată. În cazul în care inspectorii vor admite abuzuri, aceștia vor fi sancționați.

De asemenea, va exista o delimitare clară între „recomandări” și „indicații” oferite de inspectori, transmite Știri.md

Pachet de reducere a birocrației în domeniul economic a fost votat în primă lectură de Parlament.

Prin urmare, proiectul prevede că planurile de control vor fi unificate, ținând cont de tipurile diferite de agenți economici și riscuri, vor fi revizuite condițiile pentru control inopinat și incluse temeiuri specifice pentru controlul asupra agenților economici care se eschivează intenționat de la controale.

Totodată, reglementările oferă și posibilitatea suspendării termenelor de control în anumite situații, cum ar fi așteptarea rezultatelor testelor de laborator. 

Mai mult, organul de control, în cazul contravențiilor, va activa în calitate de agent constatator și va verifica strict doar informațiile sau obiectele necesare pentru constatarea contravenției și nu va avea atribuții largi de control.

Proiectul de lege a fost elaborat de Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării.

Marina Tauber solicită anularea rezultatelor alegerilor locale din 2023

Deputata Marina Tauber, fosta reprezentantă a partidului Șor, susține că va contesta rezultatele alegerilor locale generale din noiembrie 2023. Potrivit acesteia, decizia vine în urma hotărârii Curții Constituționale, care a declarat neconstituțională interdicția impusă reprezentanților formațiunii scoase în afara legii de a candida.

„(…) Hotărârea Curții Constituționale nu poate rămâne doar pe hârtie. Precum am declarat după ședința Curții Constituționale, urmează să anunțăm care vor fi pașii noștri de mai departe. Sute de oameni au fost lipsiți ilegal de dreptul de a candida. În asemenea circumstanțe, noi nu putem vorbi despre alegeri libere și corecte, iar legitimitatea rezultatelor alegerilor locale din 2023 este afectată grav. În aceste circumstanțe anunțăm că, imediat după publicarea hotărârii motivate a Înaltei Curți, demarăm procedurile juridice pentru a contesta rezultatele alegerilor locale din anul 2023”, a declarat Marina Tauber, transmite Știri.md

De asemenea, aceasta a menționat că va solicita anularea rezultatelor și organizarea noilor alegeri locale, cu participarea tuturor candidaților posibili. 

Pe data de 26 martie, Curtea Constituțională a declarat neconstituțională legea care interzicea persoanelor asociate cu partidele scoase în afara legii să candideze la alegeri.

Codul Electoral va fi modificat, după decizia Curții Constituționale

Majoritatea parlamentară din Republica Moldova va face modificări la Codul Electoral, în urma deciziei recente a Curții Constituționale, scrie evz.ro.

Codul Electoral va fi modificat

Comisia juridică, de numiri și imunități din Parlamentul de la Chișinău va analiza motivele invocate de Curtea Constituțională în legătură cu declararea neconstituționalității unui articol din Codul Electoral, care interzice unor persoane asociate partidelor politice scoase în afara legii să participe la alegeri.

Președinta comisiei, Veronica Roșca, a anunțat că majoritatea parlamentară va interveni cu modificări, astfel încât legea să fie conformă prevederilor hotărârii Curții Constituționale.

Ce și cum se va schimba în Codul Electoral

„Chiar dacă au fost operate modificări s-a declarat neconstituțional din două puncte de vedere, de procedură. Ar fi trebuit să recunosc chiar dacă Regulamentul Parlamentului permite votarea în două lecturi în aceeași ședință. Unele state au la îndemână ordonanța de urgență sau delegarea legislativă.

Iată că noi o avem, dar ea nu este suficient de bine pusă la punct și trebuie de gândit acest mecanism. Doi, a fost declarată neconstituțională și de fond, adică sunt probleme pe care trebuie să le soluționăm ca legislativ”, a spus Veronica Roșca la emisiunea „Dimineața cu Radio Moldova”. 

Curtea Constituțională a decis în favoare membrilor Partidului Șor

Reamintim că, marți, Curtea Constituțională a declarat neconstituțională legea care interzicea persoanelor asociate cu partidele scoase în afara legii să candideze la alegeri.

Decizia a fost pronunțată în urma sesizării depuse la Înalta Curte pe 16 octombrie 2023 de un grup de deputați ai fostului Partid Șor. 

Hotărârea Curții Constituționale este definitivă și intră în vigoare la data adoptării și publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Reamintim totodată că, pe 19 iunie 2023, Curtea Constituțională a declarat drept neconstituțional Partidul Politic „Șor”, ca urmare a sesizării depuse de Guvern. Executivul anunța atunci că membrii acestei formațiuni politice au încălcat normele statului de drept și au efectuat acțiuni contra suveranității Republicii Moldova.

Violența în familie: Agresorii denunțați vor purta brăţări de monitorizare prin GPS
Articolul anterior
Cei mai buni educatori, învățători și profesori, premiați în cadrul concursului național organizat anual
Articolul următor