O femeie răpită la naştere şi vândută în America şi-a regăsit familia după 25 de ani

O tânără născută în România, despre care părinţii credeau că a murit la naştere, a reuşit să-şi găsească familia la 25 de ani după ce a fost vândută unui cuplu din America, scrie adevarul.ro.

Belle Barbu, s-a născut într-o familie fără posibilităţi. Părinţii ei au fost minţiţi că fiica lor are o problemă gravă la inimă, le-a fost recomandat să plece acasă şi să lase fetiţa nou-născută în spital, pentru tratament. După două zile, însă, li s-a spus că fetiţa a murit.

Dar lucrurile au stat cu totul diferit. Belle Barbu a fost vândută pentru adopţie în Statele Unite ale Americii. În tot timpul în care părinţii fetei au crezut că aceasta este moartă, Belle locuia în statul Utah, alături de familia care a adoptat-o.

La 8 ani a aflat că este adoptată, iar în perioada facultăţii a rupt legătura cu cei care au crescut-o. Mai târziu, la 25 de ani, şi-a făcut un test ADN şi a apelat la un grup de Facebook (The Never Forgotten Romanian Children – Copiii niciodată uitaţi ai României) care are ca scop reunirea familiilor.

O prietenă a fetei, la rândul ei adoptată din România, a postat un mesaj pe un grup de pe Facebook care le oferă posibilitatea copiilor adoptaţi din România să îşi găsească familiile. După doar 48 de ore s-a întâmplat minunea.

Cu ajutorul membrilor grupului, Belle şi-a găsit familia. Rezultatele testului au arătat că are origini în India, Israel şi o parte a Europei. O prietenă a postat rezultatele testului pe grupul de Facebook şi, în mai puţin de 48 de ore, Bella Barbu, care trăieşte în Utah, SUA, şi-a găsit familia naturală, care locuieşte în Italia în prezent. 

Tânăra a fost pusă în legătură cu o persoană din România care a reuşit să confirme legătura dintre Belle şi familia sa. 

Belle a mers în Italia, la Foggia, acolo unde se afla familia ei, după 25 de ani reuşind să-şi întâlnească părinţii care au crezut că ea a murit la naştere.

Încă o porțiune de caldarâm vechi a fost descoperită pe o stradă din centrul Capitalei

Încă o porțiune de caldarâm vechi a fost descoperită pe o stradă din centrul Capitalei. Stratul de pavaj care prezintă o valoare arhitecturală nu a stat, însă, mult timp la suprafață, întrucât muncitorii au asfaltat deja porțiunea.

O porțiune de caldarâm, descoperită în centrul Capitalei, asfaltată

Oamenii spun că în acest fel a fost afectată zona istorică a Chișinăului și că Primăria Capitalei ar trebui să se gândească la conservarea centrului vechi al orașului și la dezvoltarea turismului urban, transmite moldova1.md.

Redacția a încercat să obțină un comentariu de la autoritățile municipale, însă nimeni nu a răspuns la telefon.

Acum două zile, pe internet au apărut mai multe imagini, în care se vede clar caldarâmul vechi ieșit la suprafață pe o porțiune de carosabil deteriorat în urma ploilor abundente. La scurt timp, acest segment de carosabil a fost asfaltat. Oamenii cu care am discutat au păreri împărțite în ce privește soarta pavajului vechi și perspectiva apariției în acel loc a unor zone pietonale.

„Prima impresie care am avut-o este că orașul nostru este istoric complet și avem multe locuri care trebuie descoperite. Ele au fost într-un fel ascunse pentru a moderniza orașul, dar cred că istoria trebuie păstrată.”;

„Probabil acolo au crezut că este mai important că sunt câteva muzee mai aproape. Aici pur și simplu repede l-au astupat ca să nu creeze ambuteiaj.

„Fac aleatoriu, au un plan ceva probabil. De mult ar fi trebuit să fie create străzi pietonale cel puțin în weekend.”;

„Mai degrabă cred că ar crea ambuteiaje. Acolo este mai bine eu zic pentru pietoni, dar partea aceasta probabil să fie pentru șoferi.”

Redacția l-a sunat pe șeful Direcție Generală Mobilitate Urbană, Vitalie Mihalache, pentru ca acesta să spună despre recenta descoperire și de ce a fost asfaltată porțiunea de pavaj, însă funcționarul nu a răspuns la telefon.

Acum aproximativ două luni, în timpul lucrărilor de reparație a străzii 31 August 1989, muncitori au descoperit o porțiune de pavaj, veche de peste un secol. Ministerul Culturii a recomandat conservarea și restaurarea porțiunilor păstrate ale caldarâmului, reconstituirea porțiunilor pierdute de pavaj cu pietre de același fel din alte sectoare ale străzii sau ale centrului istoric al Chișinăului.

Nuntă ca pe vremuri, în Moldova! Un fotograf a surprins nunta a doi tineri dintr-un sat din sudul țării

Cu lux și în săli festive, nunțile astăzi nu mai seamănă deloc cu cele de altădată. Un fotograf din Moldova însă a surprins o nuntă ca pe vremuri, cu mese lungi, doldora de mâncare, oameni simpli, emoții naturale și obiceiuri vechi.

S-a întâmplat în 2014.

Andrei Moraru, cunoscut pe Instagram sub numele de @putesestvennik, a surprins un astfel de eveniment în anul 2014, în satul Avdarma, din UTA Găgăuzia.

„M-am plimbat prin UTA Găgăuzia vreo două săptămâni cu un fotojurnalist din România. Căutam momente care ne-ar putea atrage atenția și întâmplător am dat peste această nuntă din satul Avdarma. Era anul 2014. Mireasa ar fi avut vreo 16 ani. Nuntașii au fost foarte deschiși.”

Iată, mai jos, câteva imagini care nu sunt complet necunoscute pentru mulți dintre moldoveni:

Dan Bălan, prima postare pentru cei un milion de urmăritori, după aproape doi ani. Fanii au rămas surprinși!

Dan Bălan a reapărut pe rețelele de socializare, după o pauză de aproape doi ani de tăcere, în care nu a mai publicat nimic, probabil în contextul evenimentelor din regiune care i-ar fi marcat atât cariera artistică cât și viața privată. Artistul îndrăgit de milioane de fani și-a surprins cu adevărat urmăritorii atunci când a revenit cu noutăți bune. Se pare că Dan Bălan este pregătit să lanseze un nou single.

Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.

,,Uimește-ne cum ne-ai uimit mereu! Dor de tine, de creațiile tale, de muzica ta, de show-ul care numai tu poti să-l faci pe scena! Te așteptăm Dan Balan!”, ,,Te așteptăm la Montreal! Sper să se organizeze un concert și aici!”, ,,Concertul din Toronto, când va fi, să ne anunți din timp, ,,Te iubim!!!”, ,,Așteptăm cu mare drag”, ,,Încep să iasă roadele muncii”, au comentat internauții.

Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.

Artistul a publicat un fragment din noul său produs muzical, în limba engleză:

Efectele pandemiei: peste 70.000 de afaceri din Italia s-au închis
Articolul anterior
Premierul Olandei: „Intrăm în carantină. Nu avem de-a face cu o simplă gripă”
Articolul următor