O femeie revenită din străinătate s-a infectat cu coronavirus în Moldova

Un alt sat din raionul Hînceşti ar putea intra în carantină. Este vorba despre localitatea Cărpineni, acolo unde sâmbătă, a fost înregistrat primul caz de Covid-19 la o femeie în vârstă de 62 de ani.

separator
Informaţia a fost confirmată pentru publika.md de către primarul localităţii, Ion Cărpineanu. Potrivit lui, femeia a revenit recent din străinătate, dintr-o zonă de focar. Ajunsă acasă, ea a dat dovadă de responsabilitate şi s-a autoizolat timp de 14 zile. Însă, după ce a ieşit din carantină, aceasta a mers la Agenţia Servicii Publice din oraşul Hînceşti, de unde ar fi luat boala.

”La o persoană cu suspecţii, avea simptome de răceală, a fost internată la Chişinău au fost prelevate probele şi ieri am avut confirmarea. A mers la Agenţia Servicii Publice din Hînceşti şi probabil de acolo s-a infectat că acolo sunt angajaţi infectaţi” , a declarat Ion Cărpineanu, primarul satului Cărpineni.

Acum autorităţile din sat, împreună cu Centrul de Sănătate încearcă să afle numărul exact de persoane cu care a femeia a intrat în contact. Primarul a mai adăugat că dacă vor fi diagnosticaţi şi alţi localnici cu Covid-19, satul va intra în carantină.

Raionul Hînceşti se numără printre localităţile cu cele mai multe cazuri de îmbolnăvire cu COVID-19. După municipiul Chişinău, Hînceşti şi Soroca sunt raionele plasate pe locul doi, cu 23 de oameni infectaţi. Primul om care a murit din cauza noului coronavirus, la fel este din Hînceşti, mai exact din satul Bălceana. În consecinţă, din 16 martie, această localitate, dar şi satul Sofia au intrat în carantină. Aproximativ 500 de persoane din acest raion sunt sub supravegherea medicilor.

Cercetătorii au avertizat: un studiu din 2019 prezicea apariția coronavirusurilor de la lilieci, în China
Articolul anterior
Cel mai tânăr pacient care a pierdut lupta cu Covid-19, înregistrat la Iaşi
Articolul următor
Alte articole interesante