O femeie s-a trezit după miezul nopții cu un străin mort în bucătăria apartamentului

O femeie a alertat poliția, după ce a găsit un bărbat străin în bucătărie. Incidentul a avut loc noaptea trecută, în jurul orei 00:10, într-un apartament de pe bulevardul Mircea cel Bătrân, din sectorul Ciocana.

Femeia a sunat la serviciul 112 și a declarat că în bucătăria din apartamentul său zace un bărbat necunoscut. La fața locului s-a deplasat o ambulanță, dar și un echipaj de poliție, scrie deschide.md.

Medicii au constat decesul victimei, însă pe suprafața cadavrului bărbatului de 53 de ani nu au depistat semne de moarte violentă. Femeia le-ar fi spus polițiștilor că răposatul îi este străin, dar îi știe doar prenumele și că ar locui în sectorul Buiucani.

Acesta le-ar mai fi spus că bărbatul a venit acum trei zile în ospeție la ea împreună cu fostul soț, în vârstă de 43 de ani. Ieri, cei trei ar fi sărbătorit împreună ziua de naștere a fostului soț al femeiei, la ea acasă și au consumat alcool până aproximativ la ora 22:oo, după care s-au culcat.

Femeia s-a trezit după miezul nopții și a mers la bucătărie unde și-a găsit oaspetele în stare de inconștiență. Aceasta a încercat să-i acorde primul ajutor medical, dar acesta nu mai prezenta semne de viață.

Oamenii legii au inițiat o anchetă în acest caz pentru a stabili toate circumstanțele în care a survenit decesul bărbatului.

Marina Tauber solicită anularea rezultatelor alegerilor locale din 2023

Deputata Marina Tauber, fosta reprezentantă a partidului Șor, susține că va contesta rezultatele alegerilor locale generale din noiembrie 2023. Potrivit acesteia, decizia vine în urma hotărârii Curții Constituționale, care a declarat neconstituțională interdicția impusă reprezentanților formațiunii scoase în afara legii de a candida.

„(…) Hotărârea Curții Constituționale nu poate rămâne doar pe hârtie. Precum am declarat după ședința Curții Constituționale, urmează să anunțăm care vor fi pașii noștri de mai departe. Sute de oameni au fost lipsiți ilegal de dreptul de a candida. În asemenea circumstanțe, noi nu putem vorbi despre alegeri libere și corecte, iar legitimitatea rezultatelor alegerilor locale din 2023 este afectată grav. În aceste circumstanțe anunțăm că, imediat după publicarea hotărârii motivate a Înaltei Curți, demarăm procedurile juridice pentru a contesta rezultatele alegerilor locale din anul 2023”, a declarat Marina Tauber, transmite Știri.md

De asemenea, aceasta a menționat că va solicita anularea rezultatelor și organizarea noilor alegeri locale, cu participarea tuturor candidaților posibili. 

Pe data de 26 martie, Curtea Constituțională a declarat neconstituțională legea care interzicea persoanelor asociate cu partidele scoase în afara legii să candideze la alegeri.

Codul Electoral va fi modificat, după decizia Curții Constituționale

Majoritatea parlamentară din Republica Moldova va face modificări la Codul Electoral, în urma deciziei recente a Curții Constituționale, scrie evz.ro.

Codul Electoral va fi modificat

Comisia juridică, de numiri și imunități din Parlamentul de la Chișinău va analiza motivele invocate de Curtea Constituțională în legătură cu declararea neconstituționalității unui articol din Codul Electoral, care interzice unor persoane asociate partidelor politice scoase în afara legii să participe la alegeri.

Președinta comisiei, Veronica Roșca, a anunțat că majoritatea parlamentară va interveni cu modificări, astfel încât legea să fie conformă prevederilor hotărârii Curții Constituționale.

Ce și cum se va schimba în Codul Electoral

„Chiar dacă au fost operate modificări s-a declarat neconstituțional din două puncte de vedere, de procedură. Ar fi trebuit să recunosc chiar dacă Regulamentul Parlamentului permite votarea în două lecturi în aceeași ședință. Unele state au la îndemână ordonanța de urgență sau delegarea legislativă.

Iată că noi o avem, dar ea nu este suficient de bine pusă la punct și trebuie de gândit acest mecanism. Doi, a fost declarată neconstituțională și de fond, adică sunt probleme pe care trebuie să le soluționăm ca legislativ”, a spus Veronica Roșca la emisiunea „Dimineața cu Radio Moldova”. 

Curtea Constituțională a decis în favoare membrilor Partidului Șor

Reamintim că, marți, Curtea Constituțională a declarat neconstituțională legea care interzicea persoanelor asociate cu partidele scoase în afara legii să candideze la alegeri.

Decizia a fost pronunțată în urma sesizării depuse la Înalta Curte pe 16 octombrie 2023 de un grup de deputați ai fostului Partid Șor. 

Hotărârea Curții Constituționale este definitivă și intră în vigoare la data adoptării și publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Reamintim totodată că, pe 19 iunie 2023, Curtea Constituțională a declarat drept neconstituțional Partidul Politic „Șor”, ca urmare a sesizării depuse de Guvern. Executivul anunța atunci că membrii acestei formațiuni politice au încălcat normele statului de drept și au efectuat acțiuni contra suveranității Republicii Moldova.

Patru suspecți implicați în escrocherii săvârșite prin metoda ”ruda implicată în accidentul rutier”, identificați! Trei au vârsta de 18 și 19 ani, iar unul este minor

Polițiștii Direcției de poliție a mun.Chișinău în comun cu cei ai Inspectoratului de poliție Centru au identificat 4 suspecți implicați în infracțiunile de escrocherie săvârșite recent prin metoda ,,ruda implicată în accidentul rutier”.

Suspecții sunt originari din municipiul Bălți. Trei au vârsta de 18 și 19 ani, iar unul dintre ei este minor.

Se prezumă că aceștia sunt implicați în cinci cazuri de escrocherie înregistrate în ultima săptămână de către Poliție, inclusiv în ultimele două infracțiuni comise în sectorul Botanica al capitalei.

Prejudiciul total cauzat victimelor este de aproximativ 900 mii de lei.

Trei dintre suspecți au fost reținuți pentru 72 de ore, iar minorul este cercetat în stare de libertate.

Dacă vinovația acestora va fi demonstrată, tinerii riscă închisoare de la 4 la 8 ani.

O femeie de 101 ani și fiica sa, de 80 de ani, s-au vindecat de Covid
Articolul anterior
Îmbulzeală mare la concertul interpretei ruse Zivert, susținut la Chișinău. Fanii au uitat de Covid
Articolul următor