O fetiță a supraviețuit, după ce s-a prefăcut moartă, în timpul unui atac în care familia sa a fost ucisă

Trei membri ai unei familii din Houston au fost împușcați mortal, după ce au fost atacați în apartamentul lor.

O fetiță în vârstă de 10 ani a scăpat cu viață, după ce s-a prefăcut că este moartă în momentul în care atacatorul a împușcat-o și pe ea. Din fericire, copila a fost doar rănită la mână.

Apoi, micuța și-a sunat bunica și i-a spus că un bărbat cu mască i-a împușcat părinții și pe sora în vârstă de șase ani, conform ABC13.

O rudă a povestit că fetița a sunat-o pe bunică pe Face Time și i-a arătat întreaga scenă.

În apartament se mai afla un băiețel în vârstă de un an, dar care nu a fost rănit. Copiii mai au un frate, în vârstă de opt ani, dar acesta nu se afla în apartament în momentul atacului.

“Este o scenă foarte, foarte tragică. Ne rugăm pentru familie”, a declarat Patricia Cantu, reprezentant al poliției, care a precizat că cel mai probabil atacatorul cunoștea victimele, având în vedere că nu a produs pagube în apartament, ci doar i-a împușcat pe cei din interior.

sursa

Care e calitatea aerului după praful saharian: Precizările Agenției de Mediu

Cu referire la norul de praf provenit din Deșertul Sahara, ce a cuprins teritoriul Republicii Moldova, Agenția de Mediu informează că în ziua de 24 și începutul zilei de 25 aprilie, în spațiul aerian al țării nu au fost identificate particule de praf de origine africană.

Potrivit Agenției de Mediu, nivelul de poluare a aerului atmosferic în municipiul Chișinău a revenit la fonul normal urban, fiind satisfăcător pentru sănătatea populației și a mediului întreg, transmite Știri.md

Meteorologii din România au anunțat că, în perioada 23-24 aprilie, o masă de aer cu particule de praf saharian va acoperi România și R. Moldova.

Norul a ajuns în Moldova în noaptea de 23 spre 24 aprilie. Așadar, în urma ploii nocturne, automobilele au rămas pline de nisip.  

„În perioada 23 aprilie, ora 09:00 – 24 aprilie, ora 13:00, circulaţia aerului, predominant sud-vestică, va favoriza avansul dinspre nordul Africii al unei mase de aer încărcată cu particule de praf de origine sahariană, către sud-estul Europei. Această masă de aer va fi deasupra României marţi şi în prima parte a zilei de miercuri”, se arată în comunicatul publicat de ANM.

 

Oamenii legii din Moldova și România anunță reținerea unui bunic, tată și fiu din Nisporeni, care ar fi traficat la cerșetorie o femeie cu dizabilități

Ofițerii CCTP, de comun cu procurorii PCCOCS, cu sprijinul autorităților din România, anunță reținerea unui bunic, tată și fiu din Nisporeni, care ar fi traficat prin cerșetorie o femeie, din anul 2008.

Victima are vârsta de 43 de ani și este cu dizabilitate. Așa cum aceasta avea doi copii și nu avea surse de existență, bunicul a profitat de starea ei și a organizat traficarea ei în afara Moldovei, în scop de cerșetorie. Schema a fost preluată de feciorul acestuia, iar ulterior – de nepot (cu vârste de 63, 42 și 21 de ani).

Cazul a fost deconspirat prin implicarea autorităților din România, unde a fost reținut feciorul învinuit de traficarea femeii – Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Suceava, Procuratura DIICOT-Serviciul Teritorial Suceava. În aceeași casă, a fost depistată și femeia-victimă. La rândul lor, bunicul și nepotul au fost reținuți în raionul Nisporeni, Moldova. De asemenea, la investigarea cazului a contribuit și centrul european SELEC și agenția Uniunii Europene Eurojust.

Urmare a investigațiilor, a devenit cunoscut faptul că femeia ar fi fost transportată să cerșească în mai multe state din Europa, inclusiv în România și Lituania, dar și în Rusia. Potrivit informațiilor preliminare, activitatea infracțională le aducea zilnic 400-500 euro, din cerșitul femeii care era prezentată în stradă și la centre comerciale, cu pancarta inscripționată: „Oameni buni, ajutați-mă să strâng bani pentru protezarea picioarelor.”

După circa 16 ani de cerșetorie, însă, nimeni din cei trei de etnie minoritară, investigați pentru traficarea ei, nu i-au cumpărat proteze. Mai mult, pentru ca să evite investigații pentru trafic de persoane din partea poliției în statele în care era determinată să cerșească, a fost perfectat un certificat de căsătorie cu femeia-victimă cu un membru al familiei celor trei. De asemenea, urmare a perchezițiilor au fost depistate și alte pancarte cu mesaje false pentru cerșetorie scrise în limbi străine, precum și arme.

Investigațiile continuă, timp în care cei trei beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

Doi tineri, prinși în timp ce furau bunuri și bani din două BMW-uri, parcate pe o stradă din Capitală

Doi tineri de 24 de ani, din raionul Călărași, au fost reținuți după ce ar fi sustras bunuri și bani din două BMW-uri, parcate pe bd. Dacia din Capitală.

În urma acțiunilor speciale de investigație și de urmărire penală, polițiștii de la Botanica au stabilit că suspecții ar fi pătruns în mașini pe timp de noapte, prin spargerea geamurilor.

Reținerea bărbaților a fost posibilă cu implicarea mascaților din BPDS “Fulger”.

Suma pagubei a fost estimată la 105 000 de lei.

O parte din bunuri au fost recuperate de către polițiști și returnate victimelor.

Pe caz a fost inițiată o cauză penală pentru #furt, iar conform legislației persoana culpabilă de asemenea infracțiune riscă amendă de până la 67 500 de lei, muncă neremunerată în folosul comunității de până la 240 de ore sau închisoare de până la 4 ani.

Bănuiții sunt cercetați penal în stare de arest.

Sunt împreună de la 14 ani. Moldoveancă, cerută în căsătorie într-un loc de vis
Articolul anterior
Lilu își sărbătorește mama: ,,Ea mi-a dat viață și valori”
Articolul următor