Ieri seară, pompierii de la Detașamentul salvatori și pompieri ai sectorului Centru, au ajutat un copil în vârstă de 6 ani să-și găsească părinții, după ce acesta s-a rătăcit în preajma cartierului Telecentru.
Potrivit IGSU, echipajul de salvatori se întorcea dintr-o misiune și, în apropiere de Complexul Memorial Eternitate, au surprins fetița plânsă și speriată, care le-a comunicat salvatorilor că nu poate găsi drumul spre casă.Copilul a fost adus în detașament, iar prin intermediul Serviciului 112, a fost solicitată intervenția poliției pentru stabilirea identității minorei și căutarea părinților. În mai puțin de o oră copila a reușit să-și vadă apropiații, care erau îngrijorați de dispariția copilului. Minora a ajuns în siguranță la părinți, iar aceștia au fost mulțumiți de intervenția salvatorilor.
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență al MAI îndemnă oamenii care au în grijă minori să-i monitorizeze strict și să nu le permită aflarea de unii singuri în locuri necunoscute pentru ei.