O fetiță din Capitală, rămasă singură acasă, a fost strivită mortal de un dulap care a căzut peste ea

Tragedie fără margini într-o familie din Chișinău. O fetiță de 5 anișori a decedat după ce a fost strivită de un dulap.

separator

Totul a avut loc astăzi în jurul orei 12, în sectorul Ciocana. Oamenii legii au fost sesizați precum că într-un apartament, peste o minoră a căzut un dulap, transmite Știri.md.

Imediat la fața locului s-a deplasat grupa operativă, dar și un echipaj medical.

Medicii au întreprins toate măsurile pentru a salva viața micuței, însă în urma traumelor primite aceasta a decedat.

În cadrul documentării la fața locului polițiștii au stabilit că fetița de 5 anișori era singură acasă, părinții fiind la serviciu, iar mama era permanent la legătură prin intermediul telefonului cu fetița.

Cazul este înregistrat, iar toate circumstanțele vor fi stabilite.

Precizare importantă de la șeful „Moldovagaz” cu privire la achizițiile de gaze

SA Moldovagaz a contractat volumele necesare de gaze naturale, care vor asigura integral pînă la sfîrșitul lunii martie 2025 consumul malului drept al Nistrului, inclusiv al întreprinderilor din complexul energetic, al agenților economici și organizațiilor bugetare, scrie noi.md.

Despre acest lucru a declarat președintele interimar al Consiliului SA „Moldovagaz”, Vadim Ceban, menționînd că a făcut această precizare ca urmare a numeroaselor solicitări. Anterior, el a spus că Moldovagaz SA a luat act de decizia Gazprom de a limita, începînd cu 1 ianuarie 2025, ora locală 7.00, furnizarea gazelor naturale către Moldova pînă la un volum de 0 metri cubi pe zi. Vadim Ceban a declarat că, începînd cu decembrie 2022, toate gazele naturale furnizate de Gazprom în volum de 5,7 milioane de metri cubi pe zi au fost redirecționate de Moldovagaz SA către regiunea transnistreană a Moldovei. În același timp, gazele naturale pentru consumatorii din dreapta Nistrului au fost achiziționate de pe piețele regionale și europene. „Moldovagaz SA a contractat volumele necesare de gaze, care vor acoperi integral tot consumul malului drept pînă la sfîrșitul lunii martie 2025”, a subliniat atunci șeful Moldovagaz.

Tiraspolul refuză ajutorul Chișinăului pentru a depăși criza din regiune provocată de sistarea livrării gazelor din Rusia

Liderii de la Tiraspol refuză ajutorul propus de autoritățile de la Chișinău pentru a depăși criza din regiunea transnistreană, provocată de sistarea livrării gazelor din Rusia. Despre aceasta a anunțat președintele Maia Sandu, într-un video publicat după întrevederea de dimineață cu prim-ministrul Dorin Recean, vicepremierul pentru reintegrare Oleg Serebrian și șeful Legislativului, Igor Grosu, transmite IPN.

„Guvernul și partenerii externi au propus ajutor umanitar: alimente, medicamente, combustibil, generatoare, transportarea bolnavilor de pe malul stâng pe cel drept. Dar regimul de la Tiraspol a refuzat toate aceste ajutoare”, a comunicat Maia Sandu.

Potrivit președintelui Republicii Moldova, lucrurile sunt mai complicate pentru malul stâng, în această perioadă de criză energetică. „Vom vedea cum se vor desfășura lucrurile, dar autoritățile de la Chișinău fac totul ca să ușureze situația cetățenilor din regiunea transnistreană”, a promis șeful statului, Maia Sandu.

Guvernul vrea să naționalizeze obiectivele strategice

Chișinăul pregătește naționalizarea unor obiective strategice. Astăzi, la începutul ședinței de guvern, premierul Dorin Recean a dat indicații ministrei justiției să pregătească, în trei săptămâni, modificarea legislației privind naționalizarea obiectivelor strategice. Recean nu a menționat însă despre ce obiective este vorba, declarația fiind făcută în contextul discuției despre criza energetică, transmite IPN.

„Noi ne facem temele pentru acasă ca să ne debarasăm definitiv de orice instrument de șantaj și, în acest context, doamna ministră Veronica Mihailov-Moraru, în următoarele trei săptămâni să revizuim toată legislația cu privire la naționalizare, în așa fel încât noi să acționăm în mod special acolo unde avem active strategice și care, apropo, au fost preluate tot așa, prin forță și șantaj. Trebuie să ne recuperăm activele”, a declarat Recean.

Șeful guvernului le-a răspuns în context și unor politicieni, numindu-i „bufoni și speculanți politici ai Kremlinului”, care potrivit lui Recean, încearcă să aducă Guvernul la situația în care să pună pe umerii cetățenilor o „datorie inexistentă” de peste 700 de milioane de dolari.

„Este pentru prima dată când avem politicieni care își învinuiesc propriul stat pentru problemele create din exterior. Această datorie nu există. O fi fost ei cheltuiți pe iahturi, pe vacanțe, dar nu au fost cheltuiți de cetățenii Republicii Moldova. Vreau să le reamintesc acestor bufoni că acum nu este vorba despre politică sau partide. Acum vorbim despre patriotism, despre stat, despre demnitate”, a declarat prim-ministrul.

Concernul rus Gazprom a anunțat că de la 1 ianuarie 2025 reduce la zero cantitatea de gaze pentru Republica Moldova. Compania invocă refuzul părții moldovenești de a-și onora obligațiunile de achitare a datoriilor. Notificarea a fost expediată de Gazprom companiei Moldovagaz. În scrisoarea sa, concernul rus reclamă „neachitarea sistematică a datoriilor” și „abateri esențiale de la prevederile contractuale”.

Cod galben de caniculă, în Moldova! Vezi temperaturile prognozate
Articolul anterior
Polonia a oferit țării noastre un ajutor umanitar în valoare de 120 mii de euro
Articolul următor