Un tânăr de 19 ani, originar din Dubăsari, a fost reținut de polițiștii din Strășeni, fiind suspectat de șantaj.
În luna ianuarie curent, o minoră de 14 ani, prin intermediul unei rețele de socializare a primit un link de la o persoană necunoscută. După ce l-a accesat, interlocutorul a primit acces la conținutul telefonului fetei.
Ulterior, prin șantaj precum că va distribui pe rețelele de socializare fotografiile cu caracter intim ale minorei, tânărul a dobândit suma de 1000 de lei în două tranșe. Ulterior suspectul a solicitat alte mijloace financiare sau întreținerea unui raport sexual.
În urma măsurilor întreprinse de polițiști, suspectul a fost identificat și reținut pentru 72 de ore. Persoana culpabilă de comiterea unei asemenea infracțiuni riscă închisoare de la 7 la 10 ani cu amendă de la 92 500 la 117 500 de lei.
Numărul procuraturilor va fi redus în jumătate
În Republica Moldova vor exista 14 procuraturi teritoriale și trei procuraturi de circumscripție, în loc de cele peste 30 de procuraturi raionale, care sunt în prezent. Conceptul privind reorganizarea și optimizarea structurii sistemului Procuraturii a fost prezentat Consiliului Superior al Procurorilor, transmite IPN.
Procurorul general, Ion Munteanu, a declarat că unul dintre scopurile propuse este dezvoltarea capacităților funcționale ale Procuraturii. Este vorba despre eficientizarea capacităților de management, uniformizarea practicii și a volumului de lucru, precum și îmbunătățirea calității actului de justiție, a precizat Munteanu.
„Din peste 30 de procuraturi raionale, care sunt în prezent, rămân doar 14, de asemenea și cele trei procuraturi de circumscripție – Nord, Sud și Centru. În ceea ce privește procuraturile de circumscripție, locul lor firesc nu este în componența procuraturilor teritoriale, deoarece acestea conduc și exercită urmărirea penală, reprezintă acuzarea, iar procuraturile de circumscripție doar asigură reprezentarea acuzării la curțile de apel”, a explicat Sergiu Russu, adjunct al procurorului general.
Potrivit lui Rusu, astfel mai multe procuraturi raionale se consolidează în procuraturi teritoriale. „Sunt fenomene infracționale ce depășesc limitele unei unități administrativ-teritoriale, iar dacă vom aborda fenomenele infracționale la scară largă, eficiența de contracarare a infracțiunilor va spori. Mai mult ca atât, această modificare va determina un plan de viitor de constituire și consolidare a sediilor procuraturilor teritoriale – evident sedii echipate corespunzător”, a explicat Sergiu Russu.
Potrivit noii organigrame, rămân Procuratura municipiului Chișinău, cu oficiile sale per sector, și Procuratura UTA Găgăuzia. Totodată, vor activa: Procuratura Bălți, Procuratura Edineț, Procuratura Cahul, Procuratura Strășeni, Procuratura Căușeni, Procuratura Anenii Noi, Procuratura Cimișlia, Procuratura Criuleni, Procuratura Drochia, Procuratura Hâncești, Procuratura Orhei, Procuratura Soroca și Procuratura Ungheni.
De asemenea, vor exista Procuratura de circumscripție Nord, Procuratura de circumscripție Centru și Procuratura de circumscripție Sud.
Șoferul de TIR din Republica Moldova, reținut după accidentul din Galați soldat cu trei morți
Șoferul de TIR care a provocat joi accidentul soldat cu decesul a trei persoane în România, un bărbat în vârstă de 70 de ani din Republica Moldova, a fost reținut pentru 24 de ore, informează Inspectoratul de Poliție Galați, citat de Agerpres.
„În cursul serii de 28 noiembrie, polițiștii Serviciului Rutier Galați au luat măsura reținerii pentru 24 de ore, față de bărbatul în vârstă de 70 de ani, care conducea ansamblul de vehicule, urmând ca azi acesta să fie prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Bujor, în vederea luării unei măsuri preventive”, a transmis IPJ Galați.
Potrivit Poliției din Galați, din verificările preliminare efectuate la fața locului s-a stabilit faptul că un bărbat în vârstă de 70 de ani din Republica Moldova, în timp ce conducea un ansamblu de vehicule format dintr-o autoutilitară și o semiremorcă, dinspre municipiul Galați, către localitatea Măstăcani, într-o curbă la dreapta, în dreptul km 34+300m, ar fi pătruns cu semiremorca pe contrasens, moment în care ar fi acroșat un autoturism care se deplasa din sensul opus. Acesta din urmă era condus de un bărbat de 41 de ani, din Iași, care a decedat în urma impactului.
De asemenea, în urma impactului au mai decedat două femei, pasagere ale autoturismului, una în vârstă de 70 de ani, din municipiul Galați, și cealaltă în vârstă de 60 de ani, din Republica Moldova.
Conducătorul auto deține permis de conducere valabil și a fost testat cu privire la consumul de alcool și de substanțe psihoactive, ambele rezultate fiind negative.
În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de ucidere din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea împrejurărilor exacte în care a avut loc accidentul.
Dezastru în mai multe țări afectate de inundații: Zeci de morți
Inundațiile și alunecările de teren din Indonezia au ucis zeci de persoane și au lăsat mai multe victime prinse sub dărâmături, în timp ce alte țări din sud-estul Asiei, inclusiv Malaezia, Thailanda și Sri Lanka, se confruntă cu fenomene meteo extreme, provocând inundații și evacuări în masă, scrie digi24.ro.
Săptămâna trecută, ploile torențiale care au lovit cea mai mare insulă din Indonezia, Sumatra, au provocat inundații devastatoare și alunecări de teren care au dus la distrugeri pe scară largă, 20 de persoane pierzându-și viața.
Joi dimineața, o altă alunecare de teren a ucis alte șapte persoane, îngropând vehicule sub noroi, pietre și copaci. Peste 10 persoane au fost rănite și transportate de urgență la cel mai apropiat spital din Medan. Eforturile de salvare continuă, cu mai multe vehicule încă prinse sub dărâmături, directorul de trafic din North Sumatra estimând că va dura până la două zile pentru a evacua persoanele afectate.
Inundații în Malaezia și Thailanda
În ultimele zile, au avut loc și inundații fulgerătoare în Malaezia și Thailanda, provocate de precipitațiile abundente din cauza musonului. Regiuna sudică a Thailandei și părțile nordice ale peninsulei Malaezia au înregistrat mai mult de 90 mm de ploaie, iar alte zone adiacente au înregistrat mai mult de 50 mm. Până joi, mai mult de 50.000 de persoane au fost evacuate în Malaezia, iar statele Kelantan și Terengganu au fost cele mai grav afectate. În Thailanda, peste 135.000 de gospodării au fost afectate de inundații.
Autoritățile din ambele țări oferă activ ajutoare pentru dezastre și efectuează evacuări de urgență. Centrul Meteorologic Specializat ASEAN a avertizat că regiunea poate aștepta în continuare precipitații abundente în săptămânile următoare, ridicând îngrijorări cu privire la inundații și disfuncționalități suplimentare.
Precipitații abundente și în Sri Lanka
Săptămâna aceasta, s-au înregistrat fenomene meteo extreme cu vânturi puternice, ploi intense și inundații pe scară largă în Sri Lanka. Până miercuri, mai mult de 100 mm de ploaie au căzut în doar 24 de ore. Furtuna a dus la moartea a 12 persoane, a lăsat șase copii dispăruți și a forțat peste 250.000 de persoane să își părăsească locuințele. Departamentul Meteorologic din India a avertizat că fenomenele meteo ar putea să se intensifice într-o furtună tropicală și să ajungă în țară până în weekend.