O moașă din Ialoveni s-a stins din cauza Coronavirusului

O moașă care activa în cadrul Spitalului Raional Ialoveni a fost răpusă de coronavirus.

separator

Anunțul a fost făcut de colega acesteia pe o rețea de socializare, transmite Știri.md.

Suvac Elena a muncit ”peste 20 de ani în medicina din orașul Ialoveni și mulți locuitori probabil că au cunoscut-o”.

”Cu profund regret vă aducem vestea trecerii în neființă a celegii noastre, Suvac Elena, moașa care a muncit cu dăruire de sine în IMSP SR Ialoveni.

A fost o persoană cu suflet mare, o colegă minunată, energică și plină de viață. A pierdut lupta cu virusul nemilos la vârsta de 53 de ani.

În aceste clipe grele, administrația IMSP SR Ialoveni exprimă sincere condoleanțe familiei rudelor și tuturor celor care au cunoscut-o”, a scris pe o rețea de socializare, Oxana Cozer, angajata Spitalului Raional Ialoveni.

Ministerul Sănătății a confirmat decesul:

,,Cu regret, sistemul medical a mai pierdut un lucrător medical. MSMPS anunță trecerea în neființă a dnei Elena Suvac, în vârstă de 53 ani, care a activat cu dedicație în calitate de moașă la SR Ialoveni. Aceasta a fost internată la data de 16 septembrie, la SCM Sf. Arh. Mihail. Exprimăm sincere condoleanțe rudelor și colegilor. Dumnezeu să o odihnească în pace”, se arată în comunicat.

Gest emoționant și salvare dramatică al unui ucrainean. A îngenuncheat și a sărutat pământul românesc

Doi cetățeni ucraineni, de 30 și 31 de ani, au fost salvați după patru zile pe care le-au petrecut în munții din Maramureș. Cei doi făceau parte dintr-un grup mai mare, care a pornit spre România, pentru a nu ajunge pe front, scrie adevarul.ro.

Alarma s-a dat pe 18 aprilie, la ora 5.00 dimineața, anunțând că un grup de trei ucraineni s-a rătăcit în munți după ce aceștia au trecut granița ilegal și au nevoie de ajutor. O echipă de salvamontiști și polițiști de frontieră au pornit imediat în căutarea lor. Unul a fost găsit, însă ceilalți doi, nici urmă de ei. Căutările au încetat seara, dar între timp mai era căutat un grup de patru ucraineni care, la fel, au trecut granița ilegal în România.

Despre acest grup, echipa de slvatori a aflat după ce, pe traseu, au întâlnit unul dintre ei care era echipat și nu avea nevoie de ajutor.

Astfel, salvamontiștii și polițiștii de frontieră au început să-i caute și pe ceilalți. Doi dintre ei au fost găsiți astăzi, după ce au petrecut patru zile în munți, unde a nins, iar temperaturile au fost negative, ei nefiind echipați de munte.

Găsiți cu ajutorul elicopterului

Pentru că noi nu spunem niciodată „nu”, astăzi după câteva ore de căutări în care am folosit elicopterul SMURD am reușit să găsim doi ucrainieni din grupul celor patru (zona Repedea – Poienile de sub Munte). Cei doi au 30 și 31 ani și sunt plecați din Ucraina din dată de 16 Aprilie. Ambii au fost predați echipajelor Ambulanței și respectiv SMURD veniți în sprijin”, a precizat Dan Benga, șeful Serviciului Județean Salvamont Maramureș.

Când a fost coborât din elicopter băiatul de 31 ani care de-abia se mai deplasa, a îngenuncheat plângând și a sărutat pământul, ulterior strângându-ne în brațe pe fiecare și mulțumindu-ne că l-am salvat”, a mai relatat Benga.

Din păcate, despre primii doi căutați nu există informații. Se presupune că ar fi în viață și ar fi fost preluați de grănicerii ucraineni, dar informațiile sunt incerte.

Cuvinte jignitoare și refuz la controlul vamal! Apel pentru respectarea ordinii publice în procedurile aeroportuare de către pasageri

Inspectoratul General al Poliției de Frontieră și Serviciul Vamal, instituții cu atribuții în asigurarea trecerii în siguranță a frontierei de stat de către persoane și a bunurilor acestora, fac apel către toți călătorii să respecte regulile și condițiile impuse. 

”În legătură cu situația creată, în seara zilei de 22 aprilie 2024, la Aeroportul Internațional Chișinău, precizăm că au fost desfășurate acțiuni în conformitate cu atribuțiile de serviciu. Potrivit procedurilor legale, pasagerilor li s-a solicitat la controlul vamal verificarea bagajelor, moment în care aceștia au manifestat opoziție și au încercat agresiv să eludeze controlul, adresând cuvinte jignitoare și provocatoare în direcția funcționarilor vamali și a polițiștilor de frontieră. 

S-a luat măsura îndepărtării acestora în scopul păstrării ordinii publice în zona de control bagaje a Aeroportului.

La fel, rezistența manifestată a determinat perturbări în procesul de trecere a frontierei de stat, generând aglomerație la alte curse sosite în Republica Moldova.

Reiterăm apelul către călători de a respecta prevederile legale și de a coopera cu autoritățile pentru evitarea astfel de situații și a consecințelor legale ale unui comportament neadecvat. De asemenea, se solicită de a nu implica autoritățile în dispute politice și subliniem necesitatea respectării angajaților responsabili de securitate.”, se arată într-un comunicat al Inspectoratul General al Poliției de Frontieră.

Cât vor scoate din buzunar părinții, în acest an, pentru odihna odraslelor în taberele de vară

Între 280 și 357 de lei vor trebui să scoată din buzunar părinții, pentru a-și trimite copiii la tabere de vară. Prețul variază în funcție de tipul instituției: destinată sportivilor, turistică, de reabilitare sau cu sejur de zi, scrie realitatea.md.

Taberele urmează să fie pregătite pentru a primi minorii până pe 15 mai. O parte din bilete vor fi achiziționate de Casa Naţională de Asigurări Sociale, apoi repartizate Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor, care le va transmite ulterior organizațiilor sindicale primare și unităţilor economice, pentru a ajunge la beneficiarii finali.

Cu excepția acestor bilete, administrației publice locale și centrale i se recomandă să acorde gratuit 25% din totalul biletelor repartizate în taberele de odihnă minorilor în dificultate, celor rămași fără ocrotire părintească, aflați în servicii e plasament, din familii defavorizate sau cu mulți copii, cu dizabilități, celor refugiați sau ai căror părinți sunt veterani de război ori au solicitat azil politic.

Biletele rămase vor putea fi comercializate doritorilor, cu achitarea a 20% din prețul lor.

Ministerul Educaţiei şi Cercetării va achiziționa 533 de bilete pentru elevii din instituțiile de învățământ general din raioanele de est ale Republicii Moldova şi oraşul Bender, subordonate autorității.

Un avion s-a prăbușit în Ucraina. Peste 22 de oameni au murit
Articolul anterior
Deputata Ruxanda Glavan, infectată cu Covid. ,,Virusul e mult prea aproape”
Articolul următor