O moldoveancă susține că a uitat un plic în care avea 3.500 de euro în magazinul Duty Free din Vama Leuşeni. Incidentul a avut loc pe 2 mai, atunci când a revenit în R. Moldova după șase luni de muncă în Italia.
Pe 10 mai, când şi-a dat seama că banii lipsesc, femeia s-a întors la magazin. Acolo i s-a spus că nu a fost găsit niciun plic cu bani. Pentru că era sigură că a uitat plicul cu bani anume la magazin, femeia a cerut să i se arate înregistrarea video de pe camerele de supraveghere din ziua respectivă. Reprezentanta magazinului i-a spus însă că nu este de competenţa ei să-i arate toată înregistrarea, așa că i-a prezentat doar o secvență.
Șefa magazinului a telefonat-o ulterior pe Anastasia Butuc pentru a o informa că a examinat imaginile video din ziua respectivă și că banii nu au fost uitați în magazin.
Potrivit poliției din Criuleni, localitatea de origine a femeii, actualmente cazul este investigat pentru a se stabili dacă banii au fost într-adevăr uitați în magazin sau dacă aceștia au fost furați.
Reporterii Ziarului de Gardă au vorbit cu reprezentanţii magazinului Duty Free despre incident dar şi despre motivul pentru care i se refuză Anastasiei Butuc să examineze înregistrările de pe camerele de supraveghere.„Noi cunoaştem acest caz, dar la moment nu vă putem oferi mai multe informaţii, ştim doar că poliţia se ocupă la moment de această problemă.
Citește știrea integral pe zdg.md