Daria Radionova, o tânără originară din Republica Moldova, ai cărei părinți locuiesc aici, a ajuns din nou pe paginile presei internaționale datorită automobilului său excentric. Fostă studentă în Londra, în prezent model, deţine un Lamborghini Huracan.
Poate veţi spune că nu are un supercar mai neobişnuit decât au ceilalţi bogătaşi din metropola britanică, însă dimpotrivă, acesta este unic pe planetă la momentul de faţă, raportează autoblog.md.
Moldoveanca a făcut senzație după ce și-a acoperit automobilul cu aproape 1.3 milioane de cristale Swarovski.
Anterior Daria Radionova a deținut un Bentley Continental GT decorat parţial cu astfel de cristale, iar mai devreme a atras atenţia presei printr-un Mercedes-Benz CLS acoperit integral cu Swarowski.
Ea a primit prima mașină de la părinţi atunci când a împlinit vârsta de 21 de ani și a fost înmatriculată în Marea Britanie cu numărul BAII BYY. Ulterior Mercedes-ul a fost vândut la licitaţie.
Clasamentul celor mai fericite țări din lume. Pe ce loc se regăsește Moldova
Pentru al șaselea an consecutiv, Finlanda a fost desemnată cea mai fericită țară din lume, potrivit clasamentului World Happiness Report 2023. Moldova s-a clasat pe locul 63 din 137, cu o poziţie mai jos decât cea de anul trecut.
Pe ultimul loc se află Afganistanul. Invazia Rusiei în Ucraina a pus ambele țări în centrul atenției, iar în clasamentul din acest an, Federaţia Rusă este pe locul 70, iar ţara vecină pe – 92.
Raportul se bazează pe datele unui sondaj global realizat în funcţie de răspunsurile oferite de persoane din peste 150 de țări.
Criteriile de clasificare au fost sprijinul social, veniturile, sănătatea, libertatea, generozitatea și nivelul corupției. Țările sunt clasate în funcție de cât de fericiţi sunt cetăţenii, în baza evaluărilor medii ale vieții lor în cei trei ani precedenți. În acest caz e vorba de perioada 2020-2022.
Rezultatele au fost publicate cu ocazia Zilei Internaționale a Fericirii, înființată acum 10 ani pentru a aminti că scopul final al politicilor publice ar trebui să fie bunăstarea oamenilor.
S-au rătăcit. Doi copii, transmiși familiilor după ce au fost găsiți neînsoțiți în plină stradă
Doi copilași au fost transmiși familiilor, după ce au fost găsiți neînsoțiți, mergând dezorientați pe stradă. Cazurile au fost înregistrate pe data de 18 martie, la Bălți și Comrat.
În primul caz, minora rătăcită a fost găsită în adiacentul autogării Bălți de o patrulă de carabinieri, în timpul executării serviciului de menținere a ordinii și siguranței publice.
Un alt caz s-a produs la Comrat. O fetiță de 4 ani a fost surprinsă de carabinieri pe o stradă din oraș.
În ambele cazuri, carabinierii s-au apropiat de copii pentru a afla de ce sunt singuri și dacă au nevoie de ajutor. Copiii au recunoscut că s-au rătăcit. Ca urmare a măsurilor întreprinse de către carabinieri, a fost stabilită identitatea părinților. La scurt timp, copiii au fost transmiși familiilor.
În context, Inspectoratul General de Carabinieri se adresează cetățenilor cu îndemnul de a nu rămâne indiferenți în cazul în care observă persoane aflate în dificultate:
„Nu lăsați copiii fără supraveghere, iar în cazul când observați persoane aflate în dificultate, pentru prevenirea unei tragedii, adresați-vă la cea mai apropiată patrulă de carabinieri sau apelați numărul 112”.
Telefoanele iPhone, interzise la Kremlin. Instrucțiunile date angajaților
Kremlinul le-a solicitat aтgajaților blocului politic intern al administrației prezidențiale a Rusiei să scape de telefoanele iPhone până la începutul lunii aprilie. Funcționarii implicați în alegerile prezidențiale din Federația Rusă au fost îndemnați să-și procure smartphone-uri de la alți producători, transmite Kommersant, conform realitatea.md.
Oficialii au primit o astfel de instrucție de la primul adjunct al şefului administraţiei prezidenţiale ruse, Serghei Kirienko, în cadrul unui seminar care a avut loc la începutul lunii martie în regiunea Moscova.
Potrivit mai multor participanți care au decis să-și păstreze anonimatul, Kirienko le-a cerut angajaților să își schimbe telefoanele până pe 1 aprilie curent.
„Gata cu telefoanele iPhone. Fie le aruncați, fie le dați copiilor. Toți vor trebui să facă asta în martie”, a spus unul dintre participanți.
Potrivit interlocutorilor publicației Kommersant, cerința ar fi fost luată din considerente de securitate. Administrația prezidențială consideră că smartphone-urile Apple sunt mai susceptibile la spionaj și pot fi sparte mai ușor de hackerii occidentali.
Una dintre sursele citate a sugerată că noile telefoane ale angajaților vor fi procurate de pe banii Kremlinului. O altă sursă a declarat că interdicția de utilizare a tehnologiei Apple ar putea fi extinsă și asupra funcționarilor implicați în politica internă din administrațiile regionale.
Rugat să comenteze luni acest subiect, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că nu poate confirma informațiile.
„Telefoanele inteligente nu ar trebui folosite pentru afaceri oficiale. Orice smartphone are un mecanism destul de transparent, indiferent de sistemul de operare pe care îl are – Android sau iOS. Evident, acestea nu sunt folosite în scopuri oficiale”, a menționat Peskov.
Președintele Vladimir Putin a spus întotdeauna că nu deține vreun smartphone, deși Peskov a declarat că Putin folosește uneori internetul.