O nouă companie aeriană va opera zboruri în Moldova

Compania aeriană Bees Airlines, va începe din această lună să opereze zboruri regulate din România și din Republica Moldova. Bees Airlines va conecta România (București și Suceava) și Republica Moldova (Chișinău) cu diverse destinații europene, dar și cu Egipt și Turcia, transportând în principal clienți ai tour-operatorilor, scrie bani.md.

Primul serviciu comercial va lega capitala României de Heraklion (Grecia) începând cu 5 august, operând de două ori pe săptămână până pe 12 septembrie. La sfârșitul lunii august, vor fi adăugate zboruri de la Otopeni către Praga, Tel Aviv și Verona, urmate de cele spre Karlsruhe/Baden-Baden în septembrie.

De asemenea, Bees Airlines intenționează să deschidă două rute de la Aeroportul Internațional Ștefan cel Mare Suceava la Karlsruhe/Baden-Baden și Tel Aviv, precum și o rută de la Aeroportul Chișinău la Verona.

Noua Bees Airlines speră să ofere servicii de calitate și să contribuie la dezvoltarea conexiunilor aeriene între România, Republica Moldova și alte destinații europene și internaționale.

Compania a fost lansată în România de antreprenorul maghiar Andrij Baganics.

Limba rusă, interzisă la bancomate și limitată pe piața muncii, într-o țară europeană

Parlamentul Letoniei a adoptat joi măsuri legislative prin care limba rusă va fi limitată pe piaţa muncii şi interzisă pe ecranele ATM-urilor bancare, în această fostă republică sovietică, scrie agenția spaniolă de presă EFE citată de hotnews.ro.

Un prim amendament adoptat în acest sens la Legea Muncii stabileşte că solicitanţilor de locuri de muncă nu li se va mai putea cere cunoaşterea unei limbi străine drept condiţie pentru angajare, cu excepţia cazurilor în care necesitatea cunoştinţelor de limbi străine este justificată în anunţul de angajare, notează Agerpres.

Deşi prevederea nu face vreo referire explicită la limba rusă, în practică ea vizează angajatorii ce solicită cunoaşterea acestei limbi.Deşi Letonia are o minoritate rusă numeroasă, relaţiile sale cu Moscova sunt considerabil diminuate în contextul războiului din Ucraina, necesitatea cunoaşterii limbii ruse fiind astfel dificil de justificat de către companiile letone.Într-un alt amendament, parlamentul de la Riga a votat interzicerea utilizării limbii ruse pe interfeţele de utilizator ATM.Dispoziţia legală în acest sens, care din nou nu menţionează explicit limba rusă, precizează că informaţiile de pe ecranele bancomatelor pot fi oferite doar în limbile oficiale ale statelor membre în UE sau candidate la aderare şi ale Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE).Această măsură privind ATM-urile va intra în vigoare pe data de 30 ianuarie 2025.Letonia şi celelalte două state baltice foste republici sovietice (Lituania şi Estonia) au relaţii tensionate cu Moscova, ele remarcându-se printre ţările cele mai active în susţinerea militară a Ucrainei în războiul cu Rusia.

Ele oferă astfel Kievului cel mai substanţial ajutor raportat la propriul PIB, respectiv 1,4% din PIB Lituania, 1,1% Letonia şi 1,3% Estonia.

De asemenea, cele trei state baltice, acum membre ale UE şi NATO, solicită cele mai radicale sancţiuni împotriva Rusiei.

Doi frați, membri ai „grupării Șor”, reținuți pentru organizarea de destabilizări în masă

Ofițerii INI,  în comun cu polițiștii de la Inspectoratul de poliție Criuleni și procurorii PCCOCS,  cu suportul mascaților de la BPDS „Fulger”, anunță reținerea a două persoane pentru complicitate la organizarea dezordinilor în masă, în cadrul unui protest în fața Comisiei Electorale Centrale, de către o entitate afiliată condamnatului Ilan Șor, informează unica.md cu referire la un comunicat al Poliției.

Acțiunile investigate au avut loc în prima săptămână a lui septembrie a anului 2024, atunci când sediul CEC a fost vandalizat (atât în timpul protestului, cât și în noaptea zilei din data de 7 spre 8 septembrie), inclusiv prin proiectarea la intrarea în sediu a recipientelor cu vopsea. Acțiunile ilegale au fost raportate de către CEC autorităților, care au reținut doi frați din Criuleni, cu vârste de 38 și 43 de ani.

Cei doi bănuiți, de comun cu organizatorul (care la moment este în căutare) au racolat 17 tineri din Criuleni, care au primit instrucțiuni pe grupul de comunicare creat pe platforma Telegram despre modalitățile de cauzare a destabilizării. O parte din tinerii audiați, cărora cei doi bănuiți le-au organizat și transportarea în calitate de șoferi la Chișinău, cooperează cu ancheta. Aceștia menționează că pentru participare la protestul care a durat aproximativ o oră li s-au promis a câte $50, iar cel care ar fi aruncat primul obiectele pregătite (este vorba de ouă, pe care le-au primit fiecare) la intrarea în sediul CEC – un bonus de 1000 lei. În final, însă, acestora le-au fost achitate sume de 500-600 lei.

Încălcările comise sunt investigate de procurorii PCCOCS de comun cu ofițerii INI în contextul în care organizatorul acestor acțiuni de destabilizare ar fi fost remunerați  cu 20.000 lei, iar lunar sunt salarizați prin aplicația mobilă „PSB” a unei bănci din Rusia.

Investigațiile continuă, timp în care persoanele beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

Consiliul Europei, îngrijorat de un amestec al Rusiei în viitoarele alegeri din Republica Moldova

Consiliul Europei s-a declarat joi îngrijorat de un amestec al Rusiei în alegerile prezidenţiale din 20 octombrie din Republica Moldova şi referendumul din aceeaşi zi referitor la aderarea ţării la Uniunea Europeană, transmite France Presse citat de digi24.ro.

„Dezinformarea, finanţarea ilegală şi presupusa cumpărare de voturi, susţinute de Kremlin, aduc ameninţări grave pentru suveranitatea, securitatea şi integritatea alegerilor din Moldova”, a scris Consiliul Europei într-un comunicat. O delegaţie a acestei organizaţii ce reuneşte 46 de ţări s-a deplasat la Chişinău marţi şi miercuri.

„Viitoarele alegeri şi referendumul din 20 octombrie ar putea constitui un punct de cotitură pe calea consolidării democraţiei şi a instituţiilor”, au estimat reprezentanţii organismului însărcinat cu apărarea democraţiei şi drepturilor omului pe continentul european.

Republica Moldova, cu o populaţie de 2,6 milioane de locuitori, este din iunie 2022 candidată oficială la aderarea la UE. Însă aceste reuşite „sunt ameninţate de presiuni geopolitice crescânde”, potrivit delegaţiei Consiliului Europei, noteaxă France Presse, citată de Agerpres. În luna iunie, SUA, Regatul Unit şi Canada au avertizat cu privire la un „complot” rus vizând influenţarea alegerilor prezidenţiale şi „suscitarea de manifestaţii” dacă nu va câştiga un candidat pro-rus. Preşedinta pro-europeană Maia Sandu caută să obţină un al doilea mandat. Ea a atenţionat de mai multe ori cu privire la ingerinţele Moscovei în politica internă din ţara sa. Aflat marţi la Chişinău, ministrul demisionar de externe francez Stéphane Séjourné a subliniat necesitatea de a ajuta Republica Moldova să facă faţă ingerinţelor Rusiei şi să-şi îndeplinească destinul său european. 

Doliu în lumea muzicii din R. Moldova! A plecat la ceruri cunoscutul interpret Anatol Latîșev
Articolul anterior
Fenomen misterios! De luni bune, cel mai mare aisberg din lume se învârte pe loc
Articolul următor