O nouă ediție IarmarEco își deschide porțile la Chișinău!

În perioada 22-23 septembrie, în Chișinău va avea loc IarmarEco, un iarmaroc de toamnă cu totul special, care aduce în același loc produse ecologice și handmade, asociații obștești, workshop-uri educative, discuții cu experți, ateliere de lucru, activități pentru copii, zonă de food court vegan, peste care vor plana plana buna dispoziție, dar și alte surprize.

separator

Aflat deja la cea de-a șasea ediție, IarmarEco promite să ofere și anul acesta un iarmaroc sănătos și ”verde”, pentru oameni, torbe și suflet. Pentru organizatori, IarmarEco reprezintă un prilej de a construi tradiții ecologice și comunitare pentru un viitor sustenabil al Moldovei:

IarmarEco a apărut din dorința de a aduce eroii locali în prim-plan și a pune la dispoziție un forum pentru toți cei care fac bine în regiune”, declară Maxim Pijevskii, director executiv EcoVisio, implicat în organizarea IarmarEco de la primele ediții.

Evenimentul va avea două componente: cea expozițională, care va reuni producători și distribuitori de produse autohtone și servicii destinate unui stil de viață echilibrat, și cea informativ-educativă, care constă într-o serie de ateliere, seminare și discuții.

Aproximativ 100 de antreprenori sociali și inițiative ecologice vor participa anul acesta la IarmarEco, unde vor oferi vizitatorilor desfătări una și una:

Pentru gust – bunătăți din grădină sau livadă, dulciuri de casă, produse raw, bucate dulci, sărate sau picante, pâinici cu maia, condimente și ardei pentru senzații tari, smoothie-uri răcoritoare;

Pentru mâini – reparaţii mecanice şi electronice cu Repair Café, workshop de reciclare a plasticului, atelier de gătit ecologic, masterclass de tobe;

Pentru trup – cosmetice pe bază de ingrediente naturale, ceaiuri din plante, tatuaje cu henna, accesorii și obiecte semnate de designeri autohtoni, haine și mărunțișuri oferite gratis în regim de freeshop;

Pentru ochi  –  fotografii instant la cabină cu accesorii năstrușnice, desene pe torbe eco, picturi pe pânză;

Pentru suflet – cărți vândute pe fapte bune, atelier de aromaterapie, seminar despre homeschooling, curs de astrologie, sesiuni de yoga;

Pentru joacă – păpuși si pernuțe cusute de mână, jucării croșetate, constructoare din lemn pentru copii mari și mici, sesiuni de board game ”Keep Cool”.

IarmarEco 2018 își așteaptă vizitatorii pe 22 și 23 septembrie între orele 09:00-17:00, în parcarea Kentford. Intrarea este gratuită și deschisă tuturor, de la pitici la bunici și patrupezi.

Pentru detalii și programul complet, puteți urmări pagina de facebook a evenimentului , pagina de facebook IarmarEco, sau pagina de facebook EcoVisio.

Tabere de vară gratuite în centrele comunitare și cele de zi din Capitală!

Viceprimarul pe probleme sociale Angela Cutasevici a vizitat ieri centrele comunitare și cele de zi din Capitală. Cu această ocazie, Direcția Generală pentru Protecția Drepturilor Copilului a organizat, împreună cu pedagogii, o ședință de lucru în care a fost definitivat conceptul de organizare a taberelor de vară.

Astfel, în perioada estivală 2024, s-a decis organizarea taberelor în 24 de centre din subdiviziunile DGPDC, unde se vor putea bucura GRATUIT circa 600 de beneficiari. Taberele tematice vor avea, în acest an, genericul ”Drepturile copilului în acțiune”, Ediția II.

”Anul acesta ne propunem să organizăm un spectru larg de activități distractive, culturale, cu profil sportiv și artistic, workshop-uri între artiști și copii cu potențial artistic, masterclass-uri etc, dar și să familiarizăm mai mult copiii despre drepturile lor, să-și dezvolte mai multe abilități de comunicare, lucru în echipă, să își sporească încrederea în sine și să îi ajutăm în procesul de incluziune.”, susține Tatiana Oboroc, șefa DGPDC.

Astfel, 24 de Centre comunitare se vor transforma în adevărate ateliere de creație, cu diverse cercuri pe interese și activități care vor spori creativitatea, spiritul competitiv, originalitatea și ingeniozitatea copiilor în cadrul diverselor competiții artistice, va deschide noi perspective de cunoaștere și abordare a drepturilor copilului aflat în situație de risc. De asemenea, vor fi organizate excursii, la muzee și Galerii de Artă, oferind copiilor oportunității de cunoaștere a naturii, picturii, arhitecturii, sculpturii, istorie orașului.

Cele 24 de Centre vor avea o agendă specifică la fiecare 2 săptămâni, iar în caz de înregistrare a mai multor copii, aceste vor forma două sau trei grupuri după criteriul de vârstă (7-11 ani; 12-17 ani) și disponibilitatea spațiilor.

Perioada de realizare: 

Turul I: 10 – 21 iunie;

Turul II: 24 iunie – 05 iulie;

Turul III: 08 iunie – 19 iulie.

Alpinistul Oleg Chicu a escaladat vârful Island Peak din Munții Himalaya

Alpinistul Oleg Chicu a povestit despre experiența sa din Nepal. Timp de 16 zile, tânărul a escaladat punctele Everest Base Camp și Island Peak din Munții Himalaya, ajungând la cea mai înaltă altitudine de 6189 m, scrie moldova1.md.

Pe parcursul expediției sale, alpinistul în fiecare zi transmitea prin intermediul rețelelor de socializare fotografii și secvențe video.

A fost foarte fain, o experiență și o lume nouă, înălțimi noi. Nu poți reda în cuvinte ceea ce poți vedea cu ochii atunci când ajungi în Nepal”.

Totodată, Oleg Chicu a explicat că pentru o astfel de expediție trebuie să ai o bună pregătire fizică, mentală și de altitudine.

Această expediție nu este pentru începători în primul rând. Mai întâi, oricum, trebuie să urci anumite vârfuri, să faci ceva peste 4-5 mii ca să te aclimatizezi și să fii pregătit. Or, am întâlnit persoane care au fost evacuate cu elicopterul, inclusiv de la noi din echipă, care au crezut în propriile forțe, dar cu puterea naturii nu poți să te lupți și cu anumite situații în care apar la altitudine”.

Vârful Island Peak (o insulă într-o mare de gheață), numit în nepaleză Imja Tse, a fost escaladat pentru prima oară în 1953 de către Tenzing Norgay, Charles Evans, Alfred Gregory, Charles Wylie și încă 7 sherpa.

Percheziții într-un dosar de fraudare a achizițiilor publice la Agenția Rezerve Materiale. Prejudiciul se circa la circa 4 milioane de lei

Ofițerii CNA și procurorii anticorupție ai PA efectuează mai multe percheziții la 4 bănuiți, în această dimineață, într-un dosar de abuz de serviciu, care vizează presupusele ilegalități comise la organizarea procedurilor de achiziții publice la Agenția Rezerve Materiale (ARM) a Ministerului Afacerilor Interne (MAI), desfășurate în perioada 2023-2024.

Potrivit materialelor administrate, persoane publice ale ARM sunt bănuite că ar fi favorizat un agent economic în vederea câștigării licitațiilor publice privind achiziționarea rezervelor de tablă profilată în cantitate de 25 000 m2, în sumă totală de 3 712 500 de lei, care depășește suma prevăzută în contract. În conformitate cu  planul de achiziții publice pentru anul 2023, Agenția urma să achiziționeze tablă profilată în valoare de 3 187 500 lei.

Mai mult, știind cu certitudine că specificațiile tehnice ale agentului economic nu corespund specificațiilor tehnice din caietul de sarcini la tabla profilată, bănuiții ar fi acceptat și primit la păstrare 23 de rulouri de tablă profilată – în total 25 000 m2. În asemenea circumstanțe, persoanele publice din cadrul ARM a MAI au prejudiciat statul în sumă de 3 712 500 lei de lei.

În prezent, Centrul Național Anticorupție și Procuratura Anticorupție desfășoară acțiuni în vederea stabilirii și documentării tuturor persoanelor implicate în acțiunile ilegale menționate și atragerii la răspundere penală a acestora. 

În urma perchezițiilor efectuate în birourile de serviciu ale funcționarilor vizați și la domiciliile acestora, precum și la reprezentanții unei companii beneficiare a licitațiilor presupus a fi trucate, au fost ridicate contracte de achiziție și alți purtători de informație. De asemenea, a fost sigilată marfa.

Procuratura Anticorupție exercită urmărirea penală în comun cu CNA. Amintim că, orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată, iar cercetările în acest caz continuă.

Amintim că pe 3 aprilie 2024, 2 șefi ai Agenției Rezerve Materiale (ARM) a MAI au fost reținuți în cadrul unor cauze privind trucarea achizițiilor publice, soldate cu prejudicierea bugetului de stat în proporții deosebit de mari. Aceștia ar fi favorizat unii agenți economici în vederea câștigării licitațiilor publice privind achiziționarea rezervelor de păcură, grâu, zahăr, a unor utilaje tehnice și autovehicule.

În Moldova se va desfășura Săptămâna Națională a Voluntariatului: Fii voluntar, implică-te și tu la organizarea evenimentului!
Articolul anterior
Zumba te ajută să scapi de kilogramele în plus. Video!
Articolul următor