O nouă secție de terapie intensivă va fi deschisă la spitalul municipal ,,Sfânta Treime”

O nouă secţie de terapie intensivă şi reanimare cu o capacitate de 14 paturi va fi creată la IMSP SCM “Sfânta Treime”.

Anunțul a fost făcut pe o rețea de socializare de edilul Capitalei, Ion Ceban.

„Pentru deschiderea secției noi de anestezie şi terapie intensivă (ATI), din bugetul municipal au fost alocate mijloace financiare în valoare de circa 6 mil. lei, bani care vor fi utilizaţi doar pentru lucrările de reparaţie conform standardelor internaţionale în domeniu.

Necesitatea creării acestei unităţi critice pentru sistemul medical municipal, a apărut odată cu debutul pandemiei COVID-19, când instituţia medicală, pe lângă serviciile înalt calificate pe care le acordă pacienţilor pe diferite specialităţi medicale, mai tratează şi 250 de pacienţi cu coronavirus.

Pentru echipamentul şi dispozitivele medicale (monitoare, ventilatoare, maşini de anestezie, paturi multifuncţionale etc.), dintre care o parte a fost deja procurat, au fost oferite surse financiare de către MSMPS şi partenerii noştri externi.

Astfel, după deschiderea noii secţii, numărul total de paturi în secţiile ATI la spitalul “Sfânta Treime”, va constitui 68 de paturi, fiind spitalul cu cea mai mare capacitate.

Lucrările de reparaţie în secţia de terapie intensivă şi reanimare au fost inițiate în decembrie 2020 și urmează a fi finalizate în luna aprilie, curent”, precizează Ion Ceban.

Premierul român: România ar putea intra în spațiul Schengen în acest an
Articolul anterior
Revedere emoționantă! Antonia și-a reîntâlnit fiica după mai bine de un an
Articolul următor
Alte articole interesante