O statuie a celebrei morse Freya a fost dezvelită la Oslo

O sculptură în bronz a morsei Freya, care devenise vara trecută o atracţie populară în fiordul Oslo din Norvegia înainte să fie eutanasiată din cauza îngrijorărilor privind siguranţa publicului, a fost dezvelită sâmbătă pe un mal al portului Marina Kongen din capitala norvegiană, relatează Digi24.

Sculptura în mărime naturală a tinerei femele care cântărea 600 de kilograme, întinsă pe o parte, a fost instalată nu departe de locul în care Freya, în timpul vieţii, atrăgea mulţimi de curioşi care o priveau în timp ce se urca pe bărcile din fiord pentru a sta la soare şi pentru a dormi.

Autorităţile norvegiene au ales să eutanasieze morsa în august, spunând că se tem ca animalul să nu se simtă stresat de anumite gesturi şi să reprezinte astfel o ameninţare la adresa publicului care nu a păstrat distanţa în pofida avertismentelor.

Decizia a stârnit un val de emoţie în Norvegia unde animalul devenise popular şi o campanie lansată pe internet a permis strângerea a peste 25.000 de dolari pentru realizarea unei sculpturi a morsei Freya, a declarat organizatorul campaniei, Erik Holm.

„Am început (această campanie) pentru că sunt furios în legătură cu modul în care Departamentul de Pescuit şi statul au gestionat această situaţie”, a declarat el, înaintea dezvelirii sculpturii realizate de Astri Tonoian.

„Dincolo de întrebările legate de Freya, trebuie să ne întrebam cum tratăm animalele şi natura. Trebuie să ne gândim la relaţia noastră cu fauna sălbatică”, a mai spus el.

Freya, a cărei vârstă a fost estimată la aproximativ cinci ani, fusese văzută în Marea Britanie, în Olanda, Danemarca şi Suedia înainte de a alege să petreacă o parte a verii în Norvegia. Morsa este o specie protejată care trăieşte în general la latitudini mai nordice, pe teritoriile arctice. Morsele nu atacă oamenii în mod normal, dar pot reacţiona agresiv dacă se simt ameninţate.

Jale mare și lacrimi de durere la Anenii Noi. Mama și cei 5 copii ai săi, morți într-un incendiu provocat de televizorul defect, conduși pe ultimul drum

Jale mare și lacrimi de durere la Anenii Noi. Mama și cei cinci copii ai săi, decedați în urma unui incendiu, la Grigoriopol, au fost petrecuți ieri, 24 aprilie, pe ultimul său drum, scrie unimedia.info.

colaj foto: unimedia.info

Potrivit informațiilor, înmormânatarea a avut loc în localitatea Speia, din raionul Anenii Noi, satul de baștină al femeii.

Tragedia s-a produs în stânga Nistrului, în data de 20 aprilie. Femeia de 28 de ani din Grigoriopol și cei 5 copii ai săi au fost găsiți fără suflare în locuința lor. Întreaga familie a decedat în urma unei intoxicații cu fum, provocate de un scirtcircuit, care s-a produs din cauza televizorului defect.

Este vorba despre 3 băieței – din 2017, 2019 și 2022 și 2 fetițe – din 2016 și 2021.

Vecinul femeii s-a alertat când tânăra nu a scos vaca la pășune și a mers să vadă ce s-a întâmplat. Când a intrat în casă, ambele camere erau pline cu fum.

O fetiță dădea semne de viață și bărbatul a scos-o afară, însă până la venirea ambulanței copila a decedat.

Parcul central al orașului Bălți va purta numele lui Mihai Volontir

Parcul central din municpiul Bălți va purta numele regretatului actor și artist Mihai Volontir. Decizia fost votată ieri la ședința consiliului local, anunță presa din nordul țării.

Au votat consilierii Partidului Acțiune și Solidaritate, Partidul Comuniștilor, Partidul Socialiștilor și Partidul Schimbării.

Legendarul actor Mihai Volontir ar fi împlinit în luna martie 90 de ani.

Mihai Volontir, actor de teatru și film, s-a născut în 1934, în satul Glinjeni, raionul Șoldănești. A făcut studii la Școala Pedagogică din Orhei și concomitent a lucrat în calitate de pedagog la școala din Păpăuți, Rezina.

Din 1957 și până la sfârșitul vieții, a fost actor la Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Bălți. Debutează cu rolul Surugiului din spectacolul „Chirița în Iași” de Vasile Alecsandri. A jucat în peste 120 de spectacole, a realizat zeci de roluri memorabile în diverse comedii, tragedii și drame.

A debutat ca actor de film la Studioul cinematografic „Moldova-film” în 1967, în rolul lui Ivan Turbincă din filmul „Se caută un paznic” în regia lui Gheorghe Vodă. În 1979, a jucat rolul lui Budulai în filmul artistic „Țiganul”, care i-a adus celebritate în lumea întreagă, apoi în 1984, a urmat filmul ”Întoarcerea lui Budulai”. În 2000 a fost desemnat cel mai bun actor al secolului XX al cinematografiei moldovenești.

Mihai Volontir este cavaler al „Ordinului Republicii”, cetățean de onoare al municipiului Bălți și cetățean de onoare al municipiului Chișinău.

Mihai Volonti s-a stins la vârsta de 81 de ani, pe 15 septembrie 2015, la Spitalului Clinic Republican din Chișinău, în urma complicațiilor cauzate de diabetul zaharat.

Havuzurile din capitală vor fi puse în funcțiune de la 1 mai

Toate, cele 14 havuzuri funcționale sunt verificate, așa încât de sărbătorile pascale, acestea să fie pornite.

În prezent, specialiștii de la Î.M. Asociația de Gospodărire a Spațiilor Verzi, cei ai preturilor și de la Direcția Generală Locativ-Comunală şi Amenajare, verifică echipamentele tehnice, cum ar fi pompele, robinetele și rețelele de distribuție și efectuează lucrări de amenajare și reparație a zonelor din preajmă, a fântânilor arteziene, acolo unde este cazul, anunță municipalitatea.

În centrul capitalei, verificări au avut loc la havuzul din Grădina Publică ,,Ștefan cel Mare şi Sfânt” și la fântânile din scuarul Teatrului Național de Operă și Balet ,,Maria Bieșu”.

Lucrări de profilaxie au fost făcute și la havuzul din Complexul memorial ,,Feciorilor Patriei – Sfântă Amintire” din sectorul Rîșcani şi la Scara Cascadelor din Parcul ,,Valea Morilor”.

De asemenea, verificări au fost realizate și la havuzurile din parcurile ,,Șipca”, din str. N. Dimo, ,,La Izvor” și ,,Alunelul”, din sectorul Buiucani, care au fost construite de la zero de Primăria Chișinău în ultimii trei ani.

Un copil, atacat de rechin pe o plajă preferată de turiști. Decizia luată de autorități
Articolul anterior
,,Apocalipsă: case distruse, câini infometați și niciun om”. Cum arată astăzi stațiunea ucraineană Zatoka
Articolul următor