O statuie de bronz a lui David Beckham a fost instalată în fața clubului L. A. Galaxy

O statuie de bronz a fostului mijlocaș David Beckham a fost instalată pe 3 martie în Los Angeles.

separator

Decizia de a promova imaginea sportivului aparține administrației clubului L. A. Galaxy, pentru care Beckham a jucat din 2007 până în 2012.

Figura de bronz imită dimensiunile naturale și repetă una dintre faimoasele poziții ale lui Beckham. Fotbalistul și-a împărtășit mândria cu prietenii virtuali.

Șantaj din penitenciar sub pretextul unor datorii la jocurile de hazard! 11 percheziții efectuate

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate și cei de urmărire penală ai INI, sub conducerea procurorilor PCCOCS,  cu suportul angajaților ANP,  BPDS „Fulger” și DDS  „PANTERA”,  au  efectuat 11 percheziții într-un dosar de șantaj.

Sub pretextul unor datorii la jocurile de hazard, un grup de condamnați cu autoritate criminală au estorcat de la victimă mai mulți bani, ultima sumă fiind de 6000 de lei.

După condițiile impuse de condamnații cu influență negativă, acesta nu a avut posibilitatea să transmită suma estorcată, drept urmare la finele lunii iulie a anului 2023 condamnatul a fost depistat strangulat în curtea penitenciarului.

În urma perchezițiilor efectuate în trei penitenciare și la rudele condamnaților aflate la libertate au fost depistate și ridicate mai multe telefoane mobile, carduri bancare pe care au fost transferați banii estorcați, înscrisuri de ciornă și un cartuș de calibrul 5,45 mm.

Deținuții din cele trei Penitenciare vor fi etapați în Penitenciarul nr.13- Chișinău pentru audieri în cadrul investigațiilor, urmând ca procurorul de caz să stabilească statutul procesual al fiecăruia în funcție de probatoriul acumulat, timp în care aceștia beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

Persoanelor bănuite li se incriminează săvârşirea infracţiunii prevăzute de art.189 alin.(2) lit.b), d) din Codul penal, pentru care este prevăzută pedeapsa cu închisoarea pe un termen de la 5  la 7 ani.

În continuare, ofițerii de investigație întreprind acțiuni pentru stabilirea tuturor persoanelor implicate, precum și victimele care au suferit în urma acțiunilor infracționale ale grupului.

Theo Rose, cu uchii umflați și plină de sânge, transportată pe targă la Urgențe

Recent, cunoscuta artistă Theo Rose a reușit să stârnească valuri de îngrijorare în rândul fanilor săi prin publicarea unor fotografii alarmante pe rețelele de socializare. Imaginile surprindeau artista pe targă, cu ochii umflați și răni vizibile, scrie presa română.

Comunitatea online a fost surprinsă și îngrijorată, cu mulți așteptând cu respirația tăiată informații despre starea de sănătate a artistei lor preferate. Cu toate acestea, culisele povestii au dezvăluit un adevăr surprinzător.

Ceea ce părea a fi un motiv de panica s-a dovedit a fi o capodoperă a artei actoricești. Rănile și sângele care au făcut înconjurul internetului nu erau decât efecte speciale magistrale, parte din decorul unui proiect cinematografic de amploare.

Theo Rose a interpretat cu pasiune și intensitate rolul Verăi în serialul „Clanul”, o performanță care a lăsat publicul fără cuvinte. Personajul său a devenit profund îndrăgit de telespectatori, iar criticile au fost la fel de elogioase.

Serialul „Clanul” a reprezentat pentru Theo Rose nu doar o aventură cinematografică, ci și un test de măsurare a limitelor talentului său. Acest capitol din cariera sa a fost unul de creștere și autodepășire, demonstrând că nimic nu este inaccesibil atunci când ești determinat și pasionat de arta pe care o practici.

106 ani de la Unirea Basarabiei cu România! Întreaga suflare românească și-a îndeplinit visul secular, la 27 martie 1918

Astăzi, 27 martie 2023, se împlinesc 106 ani de la Unirea Basarabiei cu România!  Din 2017, această zi a devenit, în urma deciziei Parlamentului de la București, sărbătoare națională.

Termenul de Basarabia a desemnat mult timp o fâșie de teritoriu de la nordul Mării Negre. Acest termen a fost reinventat în anul 1812, când Rusia a cotropit Moldova dintre Prut și Nistru. Până în momentul cotropirii rusești, niciodată Moldova nu fusese divizată de Prut, ci era împărțită între Țara de Sus și Țara de Jos.

Mai mult de un secol, românii dintre Prut şi Nistru au fost supuşi unui proces dur de desnaţionalizare. Opresiunea rusească a atins apogeul la sfârşitul secolului al XIX-lea şi la începutul secolului XX. Şcolile şi Biserica Ortodoxă s-au numărat printre instrumentele folosite de administraţia rusească pentru a-i desnaţionaliza pe români.

Înfrângerea Rusiei în Primul Război Mondial şi prăbuşirea ţarismului au creat premisele unei renaşteri naţionale a românilor din Basarabia. În aprilie 1917, a fost creat Partidul Naţional Moldovenesc, iar în octombrie a fost proclamată autonomia Basarabiei, care avea Sfatul Ţării drept organ legislativ.

Iniţial, liderii românilor basarabeni au proclamat o Republică Democrată Federativă Moldovenească, în cadrul Rusiei. Apoi, sub influența unor cărturari ardeleni refugiați la Chişinău, precum Onisifor Ghibu, lucrurile au evoluat, iar Sfatul Țării a proclamat independența Basarabiei.

Au urmat represaliile bolșevicilor, care au început să jefuiască şi să ucidă în Basarabia. În aceste condiţii, Sfatul Ţării a cerut ajutorul Armatei Regale Române, care a trecut Prutul pentru a proteja vieţile şi avutul locuitorilor Basarabiei. Liderii românilor basarabeni erau ameninţaţi direct de către bolşevici.

Prin urmare, la 27 martie 1918,  a fost convocat Sfatul Ţării, care s-a întrunit în sala mare a Parlamentului de la Chişinău. În sală au fost prezenţi preşedintele Consiliului de Miniştri al Republicii Moldoveneşti, Daniel Ciugureanu, toţi membrii guvernului şi primul ministru român, Alexandru Marghiloman, trimisul special al Regelui Ferdinand I.

Actul unirii Basarabiei cu România a fost citit în faţa Sfatului Ţării de secretarul acestuia, Ion Buzdugan.

Republica Moldovenească (Basarabia), în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Marea Neagră şi vechile graniţe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută şi mai bine de ani din trupul vechii Moldove, în puterea dreptului istoric şi al dreptului de neam, pe baza principiului ca noroadele singure să-şi hotărască soarta lor de azi înainte şi pentru totdeauna se unește cu mama sa, România”, se arată în declaraţie.După dezbateri aprinse, s-a trecut la votare. Reprezentanţii minorităţilor naţionale, 30 la sută din totalul de 150 de deputaţi, au cerut, în general, vot secret, iar apoi s-au abţinut ori au votat împotrivă.

Rezultatul votului pentru unirea Basarabiei cu România a fost concludent: 86 voturi pentru, 3 împotrivă, 36 de abţineri, 13 deputaţi absenţi.

Astfel, pe 27 martie 1918, Sfatul Ţării a votat unirea Basarabiei cu România, Basarabia fiind prima dintre provinciile istorice care s-a unit cu România. Au urmat celelalte provincii românești – Ardealul, Crișana, Banatul, Maramureșul și Bucovina – spre sfârșitul anului 1918, fiind creată România Mare.

Efectele Unirii au fost anulate la 28 iunie 1940, când Rusia a anexat din nou Basarabia, în baza pactului secret Ribbentrop-Molotov.

De la 1 ianuarie 2019, prețul gazelor naturale livrate în Moldova a fost majorat
Articolul anterior
O femeie s-a trezit cu un nou-născut abandonat în propria ei locuință
Articolul următor