Imagini înspăimântătoare. O tânără de 20 de ani a ajuns să cântărească doar 16 kg

Mai multe imagini cutremurătoare cu o tânără extrem de slabă au ajuns pe o rețea de socializare. Tânăra din Japonia în vârstă de 20 de ani, a ajuns să cântărească doar 16 kilograme și a înspăimântat publicul.

separator

A ieșit la iveală că tânăra a ajuns în această stare după ce a fost înfometată de propriul ei bunic. Atunci când o prindea că mânca pe ascuns, bărbatul o lovea cu pumnii în stomac.

Tânăra a povestit drama prin care a trecut și a postat numeroase poze cu felul în care arăta pe rețelele sociale. Aceasta a suferit cumplit din cauza malnutriției și a trăit atât de mult timp în această situație periculoasă, încât tot ce încerca apoi să mănânce vomita, conform Mirror

După multe clipe de chin, când a ajuns la spital, medicii i-au spus că mai are doar câteva minute de trăit. Din fericire, au reușit să o salveze.

sursa

Iată cum poți avea lalele înflorite în casă tot anul!
Articolul anterior
O celebră actriță de peste Ocean este însărcinată pentru prima oară, la 39 de ani
Articolul următor
Alte articole interesante