O tânără din Moldova a fost aleasă ,,Designerul Anului”, în Dubai!

Orașul Dubai a găzduit grandiosul show de modă ,,Designer of the year” 2019. Participanți din diferite țări ale lumii, Thailanda, Spania, Italia, Franţa etc., și-au prezentat colecțiile în fața publicului, dar și a juriului format din profesioniști de talie internațională. Câștigătoarea spectacolului de modă a fost aleasă Eugenia Negruța, o tânără designer din Moldova, în vârstă de 24 de ani, care s-a clasat pe locul 1.

separator

Eugenia Negruța a fost aleasă Designerul Anului în Dubai! Este de menționat că jumătate dintre exemplarele care au strălucit pe podium au fost prezentate, acum un an, la susţinerea diplomei de licenţă, la Universitatea „Ion Creangă” din Chișinău.Colecția de ținute create în stilul etno, din țesături de in, bumbac, tricotaj și detalii realizate hand-made, în diferite tehnici, tapiserie artistică, a făcut furori în scenă. Colecția moldovencei a fost asociată pe podium cu niște ,,îngeri”.    Tânăra a primit deja numeroase oferte de colaborare cu designeri din mai multe ţări, iar în luna noiembrie se pregătește pentru nou concurs de modă, în Olanda.

,,Visele au specificul de a se realiza, astfel acest premiu este o dovadă. Niciodată nu am încetat să-mi pun scopuri, să merg spre ele ferm și cu mult curaj de a reuși. Vreau să le mulțumesc celor care au fost alături si m-au susținut încontinuu, au scris vorbe calde, mi-au oferit încredere în momente dificile când eram gata să cedez și m-au ținut de mână atunci când îmi era frică. Emoții de nedescris, împlinire, mândrie, fericire enormă. Iată cu ce am fost răsplătită pentru munca din spate, lacrimi și nopțile albe, și asta consider eu cea mai frumoasă realizare!”, mărturisește Eugenia Negruța.

Rusia va deschide un centru de recrutare chiar la graniţa cu Georgia

Rusia urmează să deschidă un centru de recrutare la graniţa cu Georgia, unde s-au format cozi imense în timp ce bărbaţii ruşi încearcă să fugă din ţară pentru a evita să fie trimişi la luptă în Ucraina, relatează BBC.

Ofiţerii de la punctul de trece Verkhniy Lars vor fi însărcinaţi să transmită citaţii ”cetăţenilor cu vârstă legală pentru a fi mobilizaţi”, spun autorităţile.

Imaginile recente din satelit au arătat cozi care se întind pe kilometri la graniţa dintre Rusia şi Georgia.

Toţi cei care trec în Georgia par epuizaţi, a declarat Rayhan Demytrie, corespondent BBC.

”Le este foame şi nu au dormit, dar sunt uşuraţi că au ajuns în siguranţă”, spune Demytrie.

Oamenii au venit în grupuri, târându-şi valizele după ei. Alţii au ajuns cu maşina sau pe biciclete.

Un bărbat, Ilia, i-a arătat corespondentului BBC o fotografie a fiicei sale, Arişa. El a spus că vrea să o vadă crescând şi să nu moară în războiul fără sens din Ucraina.

Dima şi Zhenia, doi fraţi în vârstă de 20 de ani, au dezvăluit că au călătorit zile întregi din republica rusă Başchiria, situată la aproximativ 1.500 km est de capitala Moscova.

Un tânăr din Moscova a mărturisit că motivul pentru care fuge este bărbatul de la Kremlin, preşedintele Vladimir Putin.

Toţi cei care fug din Rusia spun acelaşi lucru: nu sunt de acord cu războiul, dar amploarea represiunii din Rusia îi face neputincioşi, a mai afirmat corespondentul BBC.

sursa

Rușii care vor să intre în Georgia trebuie să semneze o declarație prin care recunosc Federaţia Rusă ca ,,ţară agresoare”, iar ,,Osetia de Sud şi Abhazia, teritorii aflate sub ocupația rusă”

Rușii care vor să intre în Georgia trebuie să semneze o declarație prin care recunosc Federaţia Rusă ca ,,ţară agresoare”, iar ,,Osetia de Sud şi Abhazia, teritorii aflate sub ocupația rusă”. De asemenea, conform documentului, cetățenii ruși trebuie să recunoască că Federația Rusă, susținând separatiștii pe teritoriul Georgiei, a comis ,,curățări etnice” a populației georgiene, în urma căreia mulți georgieni și-au pierdut casele. Totodată, rușii sunt puși să semneze că ,,condamnă toate operațiunile militare ale Federației Ruse împotriva altor țări libere și independente” și că recunosc ,,granițele Georgiei în limitele acesteia acceptate de comunitatea internațională”.

Autoritățile ruse deja au criticat documentul emis de autoritățile din Georgia.

Cetăţenii ruşi care în aceste zile au plecat în Georgia şi au semnat la frontieră un document prin care recunosc Federaţia Rusă ca ţară agresoare au comis o crimă împotriva statului lor şi vor fi urmăriţi penal, a declarat miercuri Veaceslav Volodin, preşedintele Dumei de Stat (camera inferioară a parlamentului rus), avertizând că în cazul revenirii lor în ţară aceştia vor fi pedepsiţi, potrivit agenţiei oficiale de presă TASS, citată de Agerpres.

„Poate că cei care au semnat un astfel de document au făcut bine că au plecat. Ar trebui să nu ne mai gândim la ei, căci au trădat deja. Dar trebuie să le spunem, în cazul în care informaţiile se confirmă: aţi comis o crimă însutită faţă de ţara voastră, faţă de poporul vostru, iar dacă vă veţi decide să vă întoarceţi acasă veţi fi pedepsiţi conform legilor în vigoare”, le-a transmis Volodin de la tribuna Dumei sutelor de ruşi care au fugit prin Georgia ca să scape de mobilizarea decretată de preşedintele Vladimir Putin la 21 septembrie.

El a dispus şefilor comisiilor pentru securitatea naţională şi afaceri internaţionale din Camera inferioară să verifice informaţiile apărute în diverse media, potrivit cărora cetăţenii ruşi care încearcă să fugă din ţară în Georgia sunt obligaţi la graniţă să semneze un document prin care recunosc că Rusia este ţara agresoare care a ocupat cu forţa regiunile separatiste Osetia de Sud şi Abhazia, teritorii georgiene.

„Trebuie să ne formulăm o poziţie şi să ne adresăm forţelor de ordine pentru ca pe cei care au semnat respectivul document să-i aştepte o revenire călduroasă. Dacă cetăţenii noştri semnează un astfel de document, ei comit o infracţiune. Trebuie să ne ocupăm de asta, pentru că primul paragraf susţine, se pare, că semnatarul recunoaşte că ţara sa este o ţară agresoare. Este vorba aici de răspundere penală”, a declarat Volodin.

Primul care a semnalat că, la frontieră, georgienii încearcă să afle poziţia ruşilor care le intră în ţară faţă de Abhazia şi Osetia Sud, a căror independenţă a fost recunoscută de Rusia în 2008, după războiul de cinci zile cu Georgia, a fost analistul militar ucrainean Oleg Jdanov, potrivit publicaţiei Stopkor. org.

Potrivit acestuia, fiecare rus care intră în Georgia ar fi obligat să semneze un document în acest sens.

Mobilizarea „parţială” ordonată de Vladimir Putin, prima după cel de-al Doilea Război Mondial, a provocat sentimente de panică la nivelul societăţii ruse şi un exod al bărbaţilor apţi să lupte pentru a evita să fie trimişi la război în Ucraina.

În ultima săptămână, peste 200.000 de bărbaţi cu vârsta de mobilizare au părăsit teritoriul Rusiei, conform unor informaţii din surse neoficiale, o cifră care nu poate fi însă deocamdată verificată, potrivit Stopkor.org.

Rusia a declanşat la 24 februarie o invazie neprovocată în Ucraina pe care o numeşte „operaţiune militară specială” în ceea ce Kievul şi Occidentul susţin că este un război de cucerire, primul de acest gen în Europa după cel de-al Doilea Război Mondial.

Ambasada SUA la Moscova le cere americanilor cu dublă cetățenie să părăsească Rusia: Ar putea fi înrolați pentru războiul din Ucraina

Ambasada Statelor Unite în Federația Rusă își avertizează cetățenii aflați pe teritoriul acestei țări cu privire la riscurile posibile, în contextul anunțului făcut de Vladimir Putin, privind mobilizarea parțială, și le cere să părăsească această țară cât mai curând posibil. Informații detaliate cu privire la situația creată și pericolele care îi pasc pe cetățenii americani, dar și pe cei cu dublă cetățenie se conțin într-un comunicat publicat pe pagina misiunii diplomatice.

„Pe 21 septembrie, guvernul rus a dat start mobilizării cetățenilor săi în forțele armate, în sprijinul invaziei sale în Ucraina. Rusia poate refuza să recunoască cetățenia americană a persoanelor cu dublă cetățenie, să le refuze accesul la asistența consulară americană, să împiedice plecarea lor din Rusia și să înroleze cetățeni cu dublă cetățenie pentru serviciul militar”, avertizează Ambasada Statelor Unite la Moscova.

„Opțiunile de zboruri comerciale sunt extrem de limitate în prezent și sunt adesea indisponibile în termen scurt. Rutele pe uscat cu mașina și autobuzul sunt încă deschise. Dacă doriți să plecați din Rusia, ar trebui să o faceți cât mai curând posibil. Ambasada SUA are limitări în ceea ce privește capacitatea sa de a asista cetățenii americani, iar condițiile, inclusiv opțiunile de transport, pot deveni brusc și mai limitate”, mai anunță misiunea diplomatică. 

„Cetățenii americani nu ar trebui să călătorească în Rusia, iar cei care locuiesc sau călătoresc în Rusia ar trebui să părăsească imediat Rusia, în timp ce rămân opțiunile limitate de călătorie comercială. Departamentul de Stat oferă informații despre călătoriile comerciale pe pagina Informații pentru cetățenii americani din Rusia – Opțiuni de călătorie în afara Rusiei de pe travel.state.gov. Acest site oferă, de asemenea, informații despre cerințele de intrare în țările vecine, procedurile de călătorie cu pașapoartele americane expirate în anumite circumstanțe și cerințele de viză pentru familiile cu membri ai familiei cetățeni americani și ruși.

Evitați toate protestele politice sau sociale și nu fotografiați paza la aceste evenimente. Autoritățile ruse au arestat cetățeni americani care au participat la demonstrații”, se mai subliniază în comunicat.

Un tânăr din satul Negureni l-a împușcat pe fostul său coleg de bancă. Băiatul s-a stins la spital
Articolul anterior
Împreună putem salva viața unui medic! Doctorița Diana Manea luptă cu o suferință gravă
Articolul următor