O ucraineancă a murit subit în faţa celor doi copii ai săi, la scurt timp după ce au ajuns în Italia

O ucraineancă în vârstă de 45 de ani a murit, vineri, la Roma, imediat după ce a coborât din autocarul cu care a fugit din ţară, împreună cu copiii săi de 10 și 12 ani.

Când au văzut că mama lor se prăbușește la pământ, cei doi băieţi au început să țipe din răsputeri după ajutor, scrie RomaToday. Autocarul cu care Natalia Kretova a călătorit 30 de ore, pentru a ajunge la Roma avea drept destinație Piazzale XII Ottobre (Ostiense).

Mama și copiii au pornit la drum cu autocarul din Ternopil, un oraș din vestul Ucrainei. Cei trei ajunseseră acolo după o călătorie pornită din Cortkiv, oraşul unde a rămas tatăl copiilor.

Imediat după ce a coborât din autocar, femeia s-a prăbușit la pământ fără să mai dea semne de viață. Pentru că în apropiere de locul incidentului se află gara Ostiense care are instalat un punct de prim-ajutor, personalul sanitar a ajuns imediat la fața locului și i-a aplicat manevrele de resuscitare, dar din nefericire nu s-a mai putut face nimic, astfel că medicii au declarat decesul ucrinencei la scurt timp. Un infarct ar fi fost cauza care i-a curmat femeii viaţa atât de devreme. Țipetele și plânsul lor de durere i-au înmărmurit pe cei din jur.

Doi copii au rămas orfani

După 20 de minute a sosit o ambulanță, dar Natalia nu și-a mai revenit deloc”, a spus Alexander, un martor, originar din Ucraina. În urma unui control, în bagajul femeii au fost găsite mai multe medicamnte pe care femeia obişnuia să le ia pentru a trata hipertensiunea.

Copiii vor fi găzduiți la un centru religios din Albano Laziale, unde ar fi trebuit să ajungă împreună cu mama lor.

Tariful la energia electrică nu va fi micșorat, anunță ANRE

Ajustarea tarifelor la energie electrică se va face doar atunci când se va atesta existența unor factori obiectivi, conform normelor legale și metodologiei aplicabile. Actualmente, devierile tarifare acumulate de la începutul anului nu ating pragul care să justifice o intervenție tarifară. Precizările sunt făcute de ANRE, în contextul declarațiilor lui Alexandr Slusari, reprezentant al societății civile la compania Energocom, precum că prețul la energie electrică trebuie micșorat, având în vedere că operatorii pe piața energiei electrice fixează, a treia luna consecutiv, devieri pozitive de peste 5%, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat al ANRE, prețurile reglementate pentru furnizarea energiei electrice către consumatorii finali sunt stabilite conform Legii cu privire la energia electrică și metodologia tarifară aprobată de ANRE. Aceste prețuri sunt calculate anual, având la bază prognoze privind volumele de energie consumate și prețurile de achiziție a energiei pentru întreg anul calendaristic – ianuarie-decembrie 2025. Această abordare ia în considerare atât perioadele de creștere, cât și pe cele de scădere a costurilor de procurare a energiei electrice de import.

ANRE susține că intervenția asupra prețurilor reglementate are loc exclusiv atunci când devierile acumulate depășesc pragul de 5% din costul anual estimat de furnizare, conform cadrului legal în vigoare. Actualmente, devierile tarifare acumulate de la începutul anului nu ating pragul care să justifice o intervenție tarifară. În plus, susține ANRE, pentru susținerea consumatorilor casnici, Guvernul a aprobat deja un mecanism de compensații, valabil din luna februarie 2025, reflectat direct în facturile cetățenilor, ceea ce diminuează impactul prețului asupra gospodăriilor.

ANRE mai spune că „afirmațiile publice fără fundament, lansate în lipsa unei documentări adecvate, pot fi interpretate drept ingerințe în activitatea autorității de reglementare”.

Alexandr Slusari a anunțat, acum două zile, că operatorii de pe piața energiei electrice fixează de trei luni devieri pozitive de peste 5 %. În luna februarie aceste devieri în contextul grantului UE au depășit 20%. Potrivit lui Slusari, dacă furnizorii energiei electrice nu doresc, atunci ANRE trebuie să intervină. În opinia expertului, există argumente economice suficiente pentru micșorarea tarifului la energia electrică, „fără să așteptăm începutul campaniei electorale”.

Un soldat în termen a murit în cazarmă

Un soldat în termen din Armata Națională a murit subit astăzi. Potrivit informației oferite de Centrul operațional de comandă, militarul și-ar fi pierdut cunoștința în cazarmă în timpul pauzei, transmite IPN.



Ministerul Apărării precizează că medicul unității i-a acordat primul ajutor medical și a solicitat ambulanța. Sosiți la fața locului, medicii au constatat decesul subit al tânărului.

O comisie specială a Armatei Naționale efectuează o cercetare de serviciu privind circumstanțele  cazului. Cauzele decesului urmează a fi stabilite de către medicii legiști.

Totodată, Ministerul Apărării precizează că a informat organele abilitate și a transmis toate materialele referitoare la cazul dat.

Soldatul a fost încorporat în serviciul militar în termen în vara anului 2024.

 „Ministerul Apărării exprimă sincere condoleanțe familiei soldatului decedat și va oferi tot sprijinul necesar elucidării acestui caz regretabil”, se menționează într-un comunicat de presă.

 Valentina Naforniță este însărcinată cu gemeni: „Miracolele vin în pereche”

Veste bombă de la celebra soprană, Valentina Naforniță. La distanță de mai bine de un an de când a devenit mamă pentru prima dată, artista este însărcinată din nou, cu gemeni. Anunțul a fost făcut pe pagina sa oficială de Facebook.

„Uneori miracolele vin în perechi! Viața ne-a dat încă un motiv să fim recunoscători și suntem atât de recunoscători. Suntem atât de bucuroși să vă anunțăm că așteptăm încă o dată, iar de data aceasta sunt gemeni!”, a scris artista, mesajul fiind în engleză.

Soprana este căsătorită cu dirijorul și noul director al TNOB, Cristian Spătaru. Au un fiu, Leonard.

Un român a murit la Paris în timp ce îşi salva iubita care a vrut să se sinucidă
Articolul anterior
O casă bătrânească din parcul Dendrariu din Capitala a luat foc. Trei echipaje de pompieri au intervenit la fața locului
Articolul următor