Olaf Scholz, reacție după cele mai mari falimente din SUA după criza din 2008: „Niciun motiv real să ne îngrijorăm prea mult”

Cancelarul german Olaf Scholz a respins marţi orice temere privind o contagiune în Germania după închiderea băncii americane Silicon Valley Bank (SVB), considerând că nu există „niciun motiv real să ne îngrijorăm prea mult”, informează AFP. Falimentul acestei instituţii financiare, provocat de retrageri masive din partea clienţilor, a trezit spectrul marii crize financiare din 2008 şi a provocat în ultimele zile o mare nervozitate pe pieţele financiare, transmite Agerpres.

Potrivit lui Olaf Scholz, situaţia actuală nu este comparabilă, deoarece ţările şi-au învăţat „lecţiile” din criza precedentă.

„Au fost introduse reforme considerabile ale instituţiilor publice de supraveghere, dar şi în privinţa gestionării băncilor”, a reamintit el, adăugând că acest lucru le face mai rezistente la crize. „Reacţia clară şi puternică a autorităţilor americane, britanice şi europene, dar şi germane, arată că situaţia este urmărită îndeaproape şi că sunt luate măsuri rapide, ceea ce este cel mai bun lucru care poate fi făcut pentru securitatea depozitelor”, a insistat el.

Autorităţile germane au intervenit încă de luni pentru a reduce la minimum impactul falimentului SVB, care a provocat duminică intervenţia supervizorilor americani pentru a garanta accesul clienţilor la banii lor depuşi la banca din California. Este cel mai mare faliment bancar din SUA de după 2008. Situaţia a fost considerată suficient de gravă pentru a declanşa o întâlnire în Germania, luni, a „comitetului de criză” al Bundesbank, banca centrală, care nu a dorit să comenteze situaţia.

Însă instituţia de reglementare a sectorului financiar german, BaFin, a exclus orice ameninţare pentru stabilitatea financiară germană, considerând că SVB nu avea „o importanţă sistemică”.

Ursula von der Leyen, din nou la Kiev: „Vom ajuta Ucraina în eforturile sale curajoase”

Șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a sosit vineri la Kiev pentru a discuta cu oficialii ucraineni despre sprijinul Uniunii Europene în pregătirea pentru iarnă, consolidarea apărării și progresele în legătură cu împrumuturile G7, scrie adevărul.ro.

Ursula von der Leyen a ajuns pentru a opta oară la Kiev pentru a discuta sprijinul UE pentru Ucraina în pragul iernii, conform Reuters, relatează Agerpres.

A opta mea vizită la Kiev are loc în contextul în care sezonul rece începe în curând, iar Rusia continuă să țintească infrastructura energetică. Vom ajuta Ucraina în eforturile sale curajoase. Am venit aici pentru a discuta despre sprijinul Europei. De la pregătirea pentru iarnă la apărare, la aderare și la progresele privind împrumuturile G7”, a scris Ursula von der Leyen pe rețeaua de socializare X.

Ursula von der Leyen a anunțat joi că 160 de milioane de euro din veniturile înghețate ale activelor rusești vor fi direcționate pentru a acoperi nevoile umanitare urgente ale Ucrainei în această iarnă.

Rusia a distrus aproximativ 9 gigawați (GW) din capacitatea de producție a infrastructurii energetice ucrainene, o pierdere pe care Ursula von der Leyen a descris-o ca fiind „echivalentul energetic al celor trei state baltice”.

Von der Leyen a adăugat că UE intenționează să restabilească 2,5 GW din capacitatea de generare a energiei electrice a Ucrainei și să crească exporturile pentru a furniza 2 GW de energie electrică Ucrainei.

Von der Leyen urmează să aibă o întâlnire cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski și alți oficiali de rang înalt.

7 elevi de la Liceul Aristotel, unde a avut loc intoxicația în masă, diagnosticaţi cu norovirus

Cauza intoxicării de la liceul Aristotel din Chișinău este infecția cu norovirus, au stabilit specialiștii Agenției Naționale pentru Sănătate Publică (ANSP). Starea copilului din reanimare s-a îmbunătățit, scrie Europa Liberă.

Dintre cei 20 de elevi care s-au intoxicat alimentar la liceul Aristotel, 7 au fost diagnosticați cu norovirus, potrivit Agenției Naționale pentru Sănătate Publică. Starea lor este satisfăcătoare. Elevul internat ieri în secția de reanimare, astăzi va fi transferat într-o secție obișnuită, după ce starea lui s-a ameliorat.

Specialiștii ANSP spun că doar de la 7 elevi au fost prelevate probe pentru norovirus, întrucât ceilalți nu mai manifestau simptome.

„Norovirusul este unul din principalii viruși care cauzează gastroenterita acută, în special, la adulți și copii. Preponderent cele mai multe cazuri sunt înregistrate în perioada rece”, a declarat pentru Europa Liberă, epidemiologul Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, Ion Bîrca.

Infecțiile determinate de norovirus sunt extrem de contagioase și se manifestă în mod frecvent prin simptome digestive: vărsături și sindrom diareic. Răspândirea patogenului se face prin consumul de apă și alimente contaminate.

De asemenea, potrivit managerului Spitalului de Boli Contagioase pentru Copii, Ludmila Bîrca, unde sunt internați 6 copii, starea elevului din reanimare s-a ameliorat și urmează să fie transferat într-o altă secție.

Alți 16 elevi ai Liceului Aristotel, inclusiv un angajat sunt internați la Spitalul de Boli Infecțioase „Toma Ciorbă”. Starea acestora este satisfăcătoare, potrivit directorului interimar al instituției, Vasile Lazari.

Ancheta epidemiologică este în desfășurare, iar rezultatele testelor de salubritate și a probelor din produsele alimentare vor fi cunoscute abia peste o săptămână, potrivit Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA), care au precizat că elevii s-au infectat după ce au consumat hrană în incinta cantinei liceului.

Inspectorii ANSA au inițiat un control la firma responsabilă pentru alimentarea copiilor. Până la finalizarea anchetei, cantina și-a sistat activitatea.

Ieri, 18 septembrie, 65 de elevi și un angajat al Liceului Teoretic Republican „Aristotel” din municipiul Chișinău s-au intoxicat alimentar. Dintre aceștia, 20 de elevi și un angajat al instituției au fost internați în spital.

La Liceul Teoretic Republican „Aristotel” învață 362 de elevi.

Fermentarea tulburelului: două persoane, soț și soție, găsiți morți în beciul casei, la Sadova

Potrivit datelor statistice ale IGSU, de la începutul anului 2024, în această toamnă au fost deja înregistrate 2 cazuri mortale de intoxicație cu dioxid de carbon. Incidentul a fost înregistrate în localitatea Sadova, raionul Călărași, unde soțul cu soția au fost găsiți decedați în beciul propriei case, după ce aceștia s-ar fi intoxicat cu gazul emanat în procesul de fermentare a vinului, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

În acest context, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență desfășoară activități de prevenire a intoxicațiilor cu dioxid de carbon, emanat în urma procesului de recoltare și fermentare a vinului. În această perioadă, salvatorii și pompierii din toată țara merg pe la casele oamenilor pentru a-i informa despre regulile și măsurile de securitate necesare de respectat în derularea acestui proces.

pe 20 septembrie 2024, angajații IGSU au vizitat o gospodărie din localitatea Condrița, municipiul Chișinău. Aici, specialiștii au discutat cu membrii familiei despre importanța respectării normelor de securitate în procesul de preparare a vinului de casă.

Salvatorii au explicat cetățenilor pericolele generate de acumularea de dioxid de carbon, care se acumulează jos la suprafața solului în concentrații înalte. Gazul este o substanță toxică puternică, fără miros și culoare, iar inhalarea acesteia poate deveni fatală în cazul aflării îndelungate în spații închise și neaerisite. Intoxicația cu dioxid de carbon se manifestă prin dureri de cap, amețeli, stare de vomă, iar în cazuri grave convulsii, comă sau chiar deces.

Totodată, specialiștii au îndemnat oamenii să nu intre în spații închise, unde este păstrat produsul nefermentat, iar pentru evitarea riscurilor cel mai bine este ca acesta să fie ținut în aer liber. Mai mult, pompierii au recomandat gospodarilor să asigure o ventilație permanentă a spațiilor în care se desfășoară procesul de fermentare și să evite închiderea ermetică a recipientelor în care se află vinul.

De asemenea, angajații IGSU au demonstrat o metodă simplă cum se poate de verificat concentrația de oxigen în beciuri și subsoluri, unde se fermentează vinul. Astfel, înainte de a intra în încăpere se aprinde o lumânarea, iar dacă aceasta se va stinge, să nu intre în interior, întrucât aportul de oxigen este insuficient și există risc de intoxicație.

IGSU îndeamnă toți cetățenii să fie prudenți și responsabili de viața lor și a celor din jur, respectând recomandările specialiștilor.

Soldații ucraineni și-au încheiat antrenamentul pe tancurile germane Leopard: „E ca și cum ai conduce un Mercedes”
Articolul anterior
Arest preventiv pentru cei 7 indivizi reținuți duminică, în dosarul dezordinilor în masă
Articolul următor