Omul care a furat Luna

Un fotograf a realizat nişte fotografii cu efect vizual spectaculos.

Pare că a smuls Luna de pe cer, o bagă în mașină și pleacă cu ea. Fotografiile care creează această spectaculoasă iluzie optică au fost realizate de un fotograf de 41 de ani, Cris Froese, în Duszniki-Zdrój, Polonia.

Potrivit digi24, Cris a folosit un aparat foto Nikon D750 și un obiectiv vechi Tokina 300 mm f2,8 cu un teleconvertor Kenko x2 pentru a surprinde fotografiile. El este un adept al curentului care în artele vizuale poartă numele de „realism magic”. Se bazează pe fotografii realizate din unghiuri care creează o iluzie optică și dau impresia unei alte realități.

Astfel într-una din imaginile surprinse de Cris Froese, un bărbat stă în vârful unui deal cu portbagajul mașinii deschis și pare că înșfacă Luna, apoi o împinge în vehicul cu ambele mâini. În altă fotografie, el stă în mașină și se pregătea să plece cu ceea ce pare a fi Luna transportată în spatele mașinii.  Iată imaginiel:

Record meteo pentru România
Articolul anterior
Exlozie într-o hală cu butelii de gaz și vopsea
Articolul următor