Orașul care îi plătește pe oamenii fără adăpost cu 1.000 de dolari lunar

Peste 800 de locuitori ai orașului Denver din Colorado care nu aveau adăpost au primit 1.000 de dolari pe lună timp de un an și aproape jumătate dintre ei au reușit să își găsească locuințe, iar o parte dintre participanții acestui program au acum joburi stabile.

Orașul care îi plătește pe oamenii fără adăpost cu 1.000 de dolari lunar

Foto: Profimedia

Jarun Laws trăia în mașina lui în parcarea unui restaurant. El a lucrat acolo ca bucătar până în 2020 și câștiga în jur de 400 de dolari pe lună. De-abia avea destui bani să își achite taxele pentru mașină și pensia alimentară, însă nu avea destul să plătească și chiria, transmite digi24.ro.

Bărbatul de 51 de ani plătea uneori o parte din salariu ca să închirieze o cameră ieftină de hotel în weekend, unde își petrecea timpul cu copiii. Se chinuia să își permită mâncare, haine și medicamente – și a fost fără adăpost pentru aproape un deceniu. Totul s-a schimbat când s-a înrolat în Proiectul pentru Venitul de Bază din Denver. 

Programul pilot i-a permis lui Laws să obțină un apartament temporar mobilat, să își petreacă mai des timpul cu copiii și să găsească un job mai bine plătit. Programul, care a început să facă primele plăți în toamna anului 2022, a inclus peste 800 de locuitori ai statului Colorado care nu aveau adăpost. 

Printre ei s-au numărat oameni care trăiau în mașini, adăposturi temporare, în aer liber sau în alte condiții incerte. Participanții au primit banii direct, fără nicio condiție adițională, și puteau cheltui banii pe orice aveau nevoie. În raportul publicat după un an de la începutul proiectului se arată că 45% dintre participanți au reușit să își găsească o casă sau apartament în care să trăiască, după ce au primit venitul de bază timp de 10 luni.

Ei au făcut mai puține vizite la urgențe, au stat mai puține nopți la spital sau în adăposturile temporare și au ajuns mai rar la închisoare. Mai mult, prin acest proiect, orașul a cheltuit cu 589.214 dolari mai puțin pe serviciile publice, potrivit raportului. Programul din Denver a durat un an și a fost extins în ianuarie pentru încă șase luni. 

Participanții au fost împărțiți în trei grupe în mod aleatoriu: un grup a primit 1.000 de dolari pe lună timp de un an; alt grup a primit 6.500 de dolari de la început și, apoi, 500 de dolari pe lună; al treilea grup – grupul de control – a primit doar 50 de dolari pe lună. Banii primiți i-au ajutat pe participanți să plătească pentru transport, igienă, haine și alimente, dar și pentru chirie, servicii medicale și achitarea altor datorii.

Persoanele care au primit 1.000 de dolari pe lună sau o sumă mai mare de la început au avut mai multe șanse să găsească un job stabil decât înainte de a primi un venit de bază. Participanții au putut să își petreacă mai mult timp cu familia și prietenii, iar părinții au putut să își sprijine copiii și nepoții mai bine. 

Totuși, multe familii le-au spus cercetătorilor că se tem că nu vor mai putea să își plătească facturile odată ce plățile vor fi întrerupte. Unii dintre ei se tem că se vor întoarce pe străzi. Laws, spre exemplu, a fost nevoit să se mute din nou în mașină după ce nu a mai primit bani în cadrul programului. 

Orașul Denver, Colorado Trust și o fundație anonimă au finanțat proiectul și au pus la dispoziția participanților o sumă de 9,4 milioane de dolari. Acum, autoritățile din Denver încearcă să strângă alte fonduri pentru a continua programul și pentru al treilea an.

În ce sectoare ale Capitalei vor avea loc târguri cu produse autohtone în acest weekendul

Primăria Municipiului Chișinău informează că în weekendul: 20 – 21 iulie 2024, în sectoarele capitalei vor fi desfășurate iarmaroace și târguri cu produse și mărfuri autohtone, cu scopul de a sprijini producătorii locali și de a oferi orășenilor acces la produse agricole de sezon.

Festivalul „Te salut, Chișinău!”, în perioada: 19-21.07.2024, pe str. Columna, perimetrul străzilor Mitropolit G. Bănulescu-Bodoni și str. Al. Pușkin.

În sectorul Botanica, Parcul „Valea Trandafirilor”, pe 20-21 iulie 2024 – Târg al micilor antreprenori, organizat în colaborare cu AO „Perspectiva”;

În sectorul Buiucani, pe teritoriul adiacent edificiului „Kentford”, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 202, pe 20.07.2024 – Târgul „EcoLocal”, cu produse alimentare și nealimentare autohtone, organizat de Asociația Consumatorilor și Producătorilor Eco și Artizanali;

Pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 103 (cinematograf „Patria LOTEANU”), pe 20-21.07.2024 – Târg „Yard Sale”, organizat în colaborare cu SRL „Boldescu & Co”;

În Parcul „Alunelul”, Calea Ieșilor, 11/4, pe 20-21.07.2024 – Târgul producătorilor autohtoni „Cămara Fest”, organizat în colaborare cu AO „Eurocivis”.

În Scuarul TNOB „Maria Bieșu”, pe 20-21.07.2024 – Festivalul Pomușoarelor și al Mierii de Albine;

În sectorul Centru – Târg al producătorilor autohtoni cu fructe și legume, până la 18.08.2024, pe adresele: șos. Hâncești, 86, str. Sprâncenoaia, 1A, str. Grenoble, 157, str. Ismail, 94, colț cu bd. D. Cantemir, str. Melestiu 14/3.

Pe str. N. Testemițeanu, 3 (teritoriul magazinuluii Kaufland), în perioada 20.07-22.08.2024, evenimentul ”Jurassik Park”, în colaborare cu SRL „Bis-Concert Internațional”.

În sectorul Ciocana, până pe 22.08.2024 – Târg cu produse agricole autohtone, în locațiile: bd. Mircea cel Bătrân, 2, bd. Mircea cel Bătrân, 20, bd. Mircea cel Bătrân, 24, bd. Mircea cel Bătrân, 28, str. Maria Drăgan, 30, colț cu str. Ciocana, str. Mihai Sadoveanu, 22, str. Igor Vieru, 6/1, str. Igor Vieru, 10; str. Profesor Ion Dumeniuk, 12 A, str. Petru Zadnipru, 2.

În sectorul Râșcani – Târg cu produse autohtone pe bd. Moscova, 21, vizavi de str. M. Basarab, 6, până la 24.07.2024 și pe str. A. Doga, 35, până pe 28.07.2024.

Primăria Municipiului Chișinău încurajează cetățenii să viziteze târgurile locale, menite să asigure consolidarea relațiilor dintre producătorii autohtoni și consumatori.

Peste 10 mii de locuitori din șapte sate din nordul țării vor beneficia de apă potabilă din râul Nistru

Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Nord, Consiliul Raional Soroca și Primăriile comunelor Vasilcău, Vărăncău, Volovița și Racovăț au semnat un contract de finanțare pentru implementarea proiectului „Construcția sistemelor de alimentare cu apă în șapte localități din raionul Soroca”, cu finanțare din sursele Fondului Național pentru Dezvoltare Regională și Locală (FNDRL), informează unica.md cu referire la un comunicat al Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale.

Proiectul „Construcția sistemelor de alimentare cu apă în șapte localități din raionul Soroca” prevede ca, până la finele anului 2025, să fie construite peste 89 km de rețelele interne de distribuție a apei potabile din râul Nistru în satele Alexandru cel Bun, Vasilcău, Racovăț, Slobozia-Cremene, Slobozia-Vărăncău, Inundeni și Ruslanovca, unde locuiesc peste 10 mii de cetățeni.

Valoarea totală a noului proiect, conform contractului de finanțare semnat astăzi, constituie 66.673.618 de lei, din care 60.006.256 de lei solicitate din FNDRL și 6.667.361 de lei – contribuția partenerilor.

În următoarea perioadă, ADR Nord va iniția și va desfășura proceduri de achiziții publice în cadrul proiectului.

Noul proiect reprezintă o continuitate a proiectului „Apa – necesitate primordială pentru o viață calitativă în Regiunea de Dezvoltare Nord”, implementat de ADR Nord în perioada iulie 2022 – decembrie 2023, prin care a fost asigurat accesul localităților beneficiare la apă prin construcția unui apeduct magistral cu lungimea de 30,5 km, conectat la apeductul Soroca-Bălți, 6 rezervoare de apă și 9 castele de apă. Valoarea totală a acestui proiect a constituit 32,8 mil. lei, din care 29,27 mil. lei – alocate din FNDRL și 3,55 mil. lei – contribuția Consiliului Raional Soroca.

Proiectul „Construcția sistemelor de alimentare cu apă în șapte localități din raionul Soroca” a fost inclus în Documentul Unic de Program pentru anii 2022-2024, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 23 din 12 ianuarie 2022 și urmează a fi implementat de ADR Nord conform Deciziei Consiliului Național de Coordonare a Dezvoltării Regionale și Locale nr. 11 din 21.06.2024 și a Planului anual de implementare a Strategia Naționale de Dezvoltare Regională (2022-2028), în coordonare cu Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, din sursele Fondului Național pentru Dezvoltare Regională și Locală și din contribuția financiară a partenerilor.

Și-a ucis soția și a vrut să ascundă urmele crimei: a schimbat-o de haine, a machiat-o și a sunat la 112 spunând că a găsit-o moartă

Cu contribuția procurorilor din cadrul Procuraturii raionului Ialoveni, a fost posibilă condamnarea unui bărbat de 63 de ani, învinuit de omor intenționat, săvârșit asupra unui membru de familie, cu deosebită cruzime (art.145 alin.(2) lit.e1) și j) din Codul penal), informează unica.md cu referire la un comunicat al Procuraturii Generale.

În context, prin sentința Judecătoriei Hâncești, sediul Ialoveni, din 18 iulie 2024, bărbatul a fost recunoscut vinovat de comiterea infracțiunii și condamnat la închisoare pe un termen de 20 de ani, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis.

Potrivit învinuirii înaintate de către acuzatorii de stat de la Ialoveni, în luna decembrie 2023, inculpatul, aflându-se la domiciliu împreună cu soția sa, în circumstanțe de timp nestabilite, i-a aplicat acesteia multiple lovituri cu corpuri contondente, peste diferite părți ale corpului. Bărbatul i-a cauzat leziuni care au dus la decesul victimei.

În continuare, pentru a ascunde urmele infracțiunii, inculpatul a îmbrăcat corpul neînsuflețit în haine curate, hainele murdare de sânge le-a pus în mașina de spălat, a acoperit leziunile de pe fața femeii cu machiaj, după care, la data de 28 decembrie 2023, a apelat serviciul de urgență 112, comunicând că și-a găsit soția decedată.

Potrivit raportului de expertiză judiciară medico-legală, moartea victimei a survenit cu 3-4 zile înainte de efectuarea autopsiei.

În privința inculpatului a fost menținută măsura preventivă sub formă de arest preventiv, până la intrarea sentinței de condamnare în vigoare.

Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel în termen de 15 zile la Curtea de Apel Chișinău.

Dovlecelul – leguma perfectă în curele de slăbire
Articolul anterior
Au apărut noi mutații Covid. Internările cresc de la o săptămână la alta, avertizează experții britanici
Articolul următor