Un oraș din România este tot mai apreciat de turiștii din străinătate. Acesta este deja asemănat cu Barcelona și Bruxelles, asta și datorită investițiilor făcute în reabilitarea străzilor, clădirilor și infrastructurii. E vorba despre orașul Oradea.
Anul trecut, turiștii au cheltuit la Oradea peste șase milioane și jumătate de euro. Din 2014 până în prezent, numărul turiștilor a crescut de la 130.000 la 253.000, potrivit Antena 1. Casele din Oradea au început să fie reabilitate cu ajutorul fondurilor europene, dar și cu ajutorul contribuabililor, și astfel și-au recăpătat frumusețea.
După o investiție de 60 milioane euro, Oradea a devenit singura localitate din România care face parte din rețeaua orașelor Art Nouveau a Europei. Și cetatea veche de un mileniu a fost restaurată, după un proiect în valoare de 20 milioane de euro, atrăgând acum tot mai mulți turiști.
Eurovision 2023 Moldova: Zece artiști, calificați în etapa finală a concursului național
Zece interpreți continuă lupta pentru un bilet la Liverpool, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, unde urmează să aibă loc Eurovision Song Contest 2023 (ESC). Finaliștii au fost selectați sâmbătă, 28 ianuarie, în urma audițiilor live, relatează Moldova1.
Lista interpreților admiși în etapa finală a concursului național Eurovision 2023:
Vasile Advahov, conducător artistic al Orchestrei Fraților Advahov, Artist al Poporului;
Liviu Știrbu, compozitor, Artist al Poporului;
Crudu Daniela, jurnalistă Moldova 1.
Participanții urmează să evolueze în Finala Națională din 4 martie, cu un show complet, care va include conceptul coregrafic și costumele scenice. Concurentul sau formația care va acumula cel mai mare punctaj, ne va reprezenta țara la Liverpool, unde se va desfășura Etapa Internațională a concursului muzical Eurovision Song Contest 2023.
Republica Moldova participă la Concursul Internațional Eurovision Song Contest din anul 2005, clasându-se pe locul șase cu piesa „Bunica bate toba” în interpretarea trupei Zdob și Zdub. Cel mai bun rezultat a fost obținut în 2017, când SunStroke Project s-a clasat pe locul trei, cu piesa „Hey Mamma”.
Cele două semifinale vor fi transmise, în direct, în datele de 9 și 11 mai, iar Marea Finală va avea loc în data de 13 mai 2023.
Grav accident în raionul Anenii Noi. Un autocar cu pasageri s-a răsturnat
Un autocar de pe ruta Chișinău-Odessa, cu 21 de pasageri la bord, a derapat de pe carosabil și s-a răsturnat. Accidentul s-a produs în această seară, în jurul orei 17:30, pe traseul care traversează localitatea Troița Nouă, raionul Anenii Noi.
Preliminar, potrivit poliției, accidentul a acut loc din cauza condițiilor meteo.
Victime nu sunt, iar șoferul nu se afla în stare de ebrietate.
La moment polițiștii se află la fața locului pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.
Un autocar cu moldoveni s-a răsturnat în România. Cel puțin trei persoane au fost rănite
Un autocar în care se aflau opt persoane din Republica Moldova s-a răsturnat în România. Accidentul a avut loc astăzi după-amiază, în condițiile în care în nordul județului Galați viscolește puternic, iar șoferii, în special cei de pe vehicule mari sau transport persoane, au fost sfătuiți să nu plece la drum, scrie presa română.
Autocarul în care se aflau opt cetățeni din Republica Moldova a derapat și s-a răsturnat pe DE 581, la Berheci. În urma incidentului, cel puțin trei persoane au fost rănite.
Potrivit cadrelor medicale aflate la fața locului, răniții se află în stare stabilă. La locul incidentului au acționat o autospecială a ISU Galați, echipajul de descarcerare și echipajul SMURD tip B de la Detașamentul de Pompieri Tecuci.