Pacienții tratați de Covid-19 cheltuiesc mii de lei pentru reabilitare

Deși au fost externați și declarați, oficial, de către autorități ca vindecați, lupta cu noul tip de coronavirus continuă pentru oamenii, care deja au petrecut săptămâni în șir, în spital.

separator

Ei se plâng de faptul că, după externare, trebuie să scoată din buzunar mii de lei pentru diverse analize, medicamente și proceduri, transmite într-un reportaj tv8.md.

Mai nou, ei se văd nevoiți să plătească… și pentru aer. Și asta din motiv că, după ce iese din spital, mulți foști pacienți continuă să respire cu dificultate și deseori simt că se înădușă. Prin urmare, majoritatea închiriază concentratoare de oxigen.

Un bărbat povestește că socrul lui, medic de profesie, s-a îmbolnăvit de coronavirus și a fost în stare gravă la spital timp de două luni, iar recent, a fost externat. Însă după orice efort minim sau chiar și atunci când stă pe loc, bărbatul se înădușă, așa că medicii i-au prescris oxigenoterapie.

Compania care oferă în chirie concentratoarele de oxigen i-a dat bărbatului ultimul aparat pe care îl mai aveau disponibil. Responsabilii au spus că, în țara noastră, cererea pentru astfel de aparate a fost mereu mică, dar odată cu începutul pandemiei, a crescut brusc. Acum, au în total peste 100 de concetratoare, dar toate sunt pe la casele celor ce s-au externat.

„Într-o zi poate să fie cinci, în altă zi – 30 de pacienți. Ne sună, noi nu facem față. Nici producătorul în SUA nu face față. Producătorul nu reușește să facă atâtea concentratoare. Toate țările solicită, începând cu SUA, Europa”, spune directorul de vânzări.

Firma a întocmit o listă de așteptare, în care sunt înscriși pacienții care vor beneficia de aparat imediat ce vreunul se eliberează.

Deoarece și în spitale numărul de concentratoare de oxigen este destul de mic, mulți pacienți le iau în chirie chiar și pentru perioada în care sunt în staționar. Deși chiria pentru o lună costă peste 1000 de lei, oamenii nu se prea uită la preț.

Pe lângă aceste cheltuieli, pacienții care trec reabilitarea post-covid scot din buzunar și sume de bani mult mai mari. Doar unele pastile ajung să coste sute de lei.

„Un pensionar care are pensia mizeră de 1000 de lei sau de 2000 de lei, el este nevoit să cumpere medicamentele, un antibiotic obligatoriu care-l dăm acasă. Tratamentul e foarte costisitor. Pentru un pacient e până la 5-6 mii de lei. Vă spun așa cum este”.

În această sumă nu se încadrează, însă, cheltuielile legate de proceduri și diverse analize, examinări la medici. Doar o tomografie computerizată, obligatorie pentru oricine care a fost infectat cu Covid-19 costă cel puțin 1000 de lei.

„Fiecărui al doilea pacient i se indică, după staționar, de a face tomografie computerizată, pentru a vedea sechelele care au rămas pe plămâni. Da, majoritatea sunt cu sindromul sticlei mate”, afirmă Tatiana Grosu, medic de familie.

Cu atât mai mult, nimeni nu știe cât de mult durează simptomele post-covid și cât ar putea dura reabilitarea. Numărul pacienților care dezvoltă complicații după infectarea cu noul tip de coronavirus rămâne necunoscut, întrucât Ministerul Sănătății nu posedă astfel de date statistice. În schimb, unele studii internaționale arată că 87 la sută din pacienți raportează complicații chiar și după ce sunt considerați vindecați.

„Boala este nouă. Încă nu avem atâta experiență ca să știm cât durează recuperarea completă. E în decurs de jumătate de an, dar timpul va arăta”.

Printre cele mai des întâlnite simptome, după tratamentul legat de infecția cu Covid-19 se numără oboseala, durerile în articulații, amorțeala membrelor, probleme ale sistemului circulator, afecțiuni neurologice, deteriorarea plămânilor, rinichilor și chiar a creierului.

sursa reportaj: www.tv8.md

Caz revoltător! Un șofer de rută a fost depistat în stare de ebrietate avansată la volan

Un șofer de rută depistat în stare de ebrietate avansată la volan.

Ieri, în jurul orei 13:00, un șofer de autobuz de pe ruta Chișinău- Cruzești a fost depistat la volan cu 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat, după ce ofițerii de patrulare au observat manevrele periculoase efectuate în trafic de către acesta.

Bărbatul de 62 de ani a fost înlăturat de la volanul mijlocului de transport, iar pasagerii au ajuns la destinație cu un alt șofer.

Cazul a fost înregistrat la Inspectoratul de Poliție Ciocana și a fost inițiată procedura de documentare.

”Reamintim că asemenea încălcare de către un conducător de autobuz este un pericol enorm pentru pasageri și ceilalți participanți în trafic.”, anunță Poliția.

Poliția solicită sprijinul cetățenilor în identificarea unui tânăr suspectat de furturi de mijloace bănești de pe carduri bancare

Poliția din Bălți solicită sprijinul cetățenilor în identificarea unui tânăr suspectat de furturi de mijloace bănești de pe carduri bancare.

Vă rugăm să furnizați informații relevante pentru identificarea acestei persoane.

Pentru orice informație utilă, vă rugăm să contactați Poliția la numărul 069890901 sau la numărul unic de urgență 112.

Foi gratuite și reduceri grandioase din partea Guvernului pentru odihna copiilor și adolescenților în taberele de vară

Guvernul va acoperi costul integral al 25% din numărul total de bilete în taberele de odihnă pentru copii, iar restul biletelor vor fi comercializate cu o reducere de 80%. Cabinetul de miniștri a aprobat o hotărîre privind organizarea odihnei copiilor și adolescenților în sezonul estival 2024, scrie .

Foile gratuite vor fi distribuite copiilor aflați în dificultate, celor rămași fără ocrotire părintească, copiilor din familii defavorizate și celor din familii numeroase. De asemenea, de odihnă gratuită în taberele de vară vor beneficia copiii cu dizabilități, copiii veteranilor de război, copiii refugiați, precum și elevii care au obținut performanțe la studii sau sînt învingători la olimpiadele școlare și extrașcolare. Totodată, Ministerul Educaţiei şi Cercetării va achiziționa 533 de bilete pentru elevii din instituţiile de învățămînt general din raioanele de est ale Republicii Moldova şi oraşul Bender, subordonate ministerului. Documentul prevede că lucrările de pregătire a taberelor de odihnă vor fi finalizate pînă la data de 15 mai 2024, iar a taberelor cu sejur de zi – pînă la 25 mai. Costul estimativ pentru o zi petrecută la tabăra de odihnă este de aproximativ 357 de lei, iar la o tabără cu sejur de zi – 280 de lei.

Record absolut de vindecați în Moldova: 1.000 de persoane externate din spitale, în doar o zi
Articolul anterior
Doi tineri au murit într-un tragic accident la Orhei
Articolul următor