Păianjenul periculos descoperit în Moldova, ar fi fost adus din Italia. Video

O femelă de păianjen Cheiracanthium punctorium, numit şi „păianjenul cu sac galben”, a fost descoperită pe malul pietros al râului Nistru, în localitatea Ghidirim din raionul Rîbnița. Potrivit specialiștilor, acest tip de păianjen face parte din grupul celor mai otrăvitori din lume.

separator
„Acești păianjeni trăiesc în păduri dense, în păduri, unde sunt mulți arbuști și iarbă de până la jumătate de metru în înălțime”, a spus Sergiu Pănuța, doctor în biologie, în cadrul unei emisiuni.

,,În timpul depunerii ouălor, femela devine foarte agresivă, însă acești paianjeni nu atacă primii niciodată”, spune biologul. Specialistul consideră că păianjenul a fost adus în Moldova din Italia. Și s-a obișnuit cu clima de la noi, aridă și secetoasă din ultimii ani.

Păianjenul este mic (aproximativ 1 cm în lungime). Mușcătura sa este foarte dureroasă, nu dispare mult timp, și dezvoltă o rană mare locul mușcăturii.

Din păcate, nu există protecție absolută împotriva păianjenilor otrăviți. Principalul lucru este să eviți locurile lor de viețuire – plantațiile, iarba înaltă. Și în cazul unei mușcături – contactați imediat un medic. Vezi în videoul de mai jos, cum îl poți identifica:

sursa: www.point.md

Explozii puternice în Crimeea! Ar fi fost vizată cea mai importantă bază aeriană din peninsulă

Explozii puternice și fum gros au fost semnalate în această seară în Crimeea. Vizată ar fi fost cea mai importantă bază militară aeriană din peninsulă, Belbek, situată în apropiere de Sevastopol, scrie DIGI 24.

Guvernatorul regiunii, Mihail Razvojaev, citat de agenția de presă rusă TASS, susține însă că ar fi vorba de o explozie pe aeroportul comercial, după ce un avion ar fi ieșit de pe pistă. Pompierii intervin la fața locului.

Ucrainenii au băgat spaima într-un grup de ceceni care se pregăteau de TikTok. Cum arată „trupele de elită” ale lui Kadîrov în realitate, pe front

Un grup de luptători ceceni de-ai lui Ramzan Kadîrov au fost surprinși de rafale trase de ucraineni chiar în timp ce încercau să realizeze o înregistrare pentru TikTok. Disperați, cecenii s-au prăbușit la pământ, căutând să își salveze viață.

„Tufișurile au început să tragă înapoi spre ei”, a ironizat un utilizator de Twitter filmările în care cecenii trăgeau rafale în gol prin păduri pentru a-și impresiona urmăritorii de pe TikTok.

Liderul Ceceniei, Ramzan Kadîrov, a anunțat pe 12 septembrie, pe canalul sau de Telegram, că își trimite în Ucraina „unitățile de elită”, în fruntea cărora se va află „fratele” Adam Delimhanov. Delimhanov, deputat în Duma Rusiei și declarat recent „Erou al Rusiei”, este cel mai apropiat colaborator al lui Kadîrov.

„Dragul meu frate, erou al Rusiei, deputatul Dumei de Stat a Rusiei, Adam Delimhanov, în fruntea unităților din Republica Cecenă, a început să îndeplinească sarcinile operațiunii militare speciale în Ucraina și în DNR. Înainte va spuneam mereu să așteptați veștile bune, iar după cuvintele mele le primeati mereu. Așa că acum, aveți răbdare și așteptați-va la rezultate deosebite din prima linie din partea luptătorilor noștri. Cu siguranță vor fi câteva!”, a scris Kadîrov.

El a postat și o înregistrare video în care apare Delimhanov.

„Membrii Bandera (termen propagandistic folosit de Rusia la adresa luptătorilor ucraineni – n.red.), nu vorbesc cu voi – rezultatele vor fi dezastruoase pentru voi”, amenință Delimhanov.

sursa

Cum justifică Moscova retragerea rușinoasă din Liman: „Inamicul a adus rezerve și a continuat ofensiva. A avut o superioritate semnificativă în forțe și mijloace”

Ministerul rus al Apărării a anunțat sâmbătă că ‘și-a retras’ trupele din orașul Liman, un important nod feroviar din estul Ucrainei, pe care soldați ucraineni îl ‘incercuisera’ în ultimele ore.

„Amenințate să fie incercuite, trupele aliate au fost retrase din Liman spre linii mai favorabile”, a indicat Ministerul Apărării într-un comunicat.

Moscova a mai spus că Ucraina a avut „o superioritate semnificativă în forțe și mijloace”. Ministerul rus al Apărării a declarat că forțele sale au ucis peste 200 de soldați ucraineni în 24 de ore și au distrus 14 vehicule blindate.

„În ciuda pierderilor suferite, având o superioritate semnificativă în forțe și mijloace, inamicul a adus rezerve și a continuat ofensivă”, a declarat purtătorul de cuvânt, citat de BBC.

Liman este primul oraș din regiunea Donețk care a fost recucerit de armata ucraineană de când regiunea a fost declarată ieri anexată de Rusia.

Orașul Liman, aflat în regiunea Donețk, a fost eliberat sâmbătă de forțele Ucrainei, la scurt timp după ce fusese complet încercuit. Un steag ucrainean a fost arborat la intrarea în oraș.

Andrii Yermak, șeful cancelariei președintelui Ucrainei, a postat un videoclip cu luptătorii ucraineni la intrarea în Liman.

„La 1 octombrie, vom desfășura drapelul nostru național și îl vom instala pe pământul nostru din Liman. Ucraina va învinge!”, a scris Yermak.

Recucerirea Limanului de către ucraineni a fost confirmată și de surse din Rusia, anunță jurnalistul Christo Grozev.

În același timp, videoclipuri cu apărătorii ucraineni în Liman se răspândesc deja pe rețelele de socializare. Ucrainenii sunt fericiți că „Liman se întoarce în sfârșit acasă”.

sursa

Emoțiile unei fetițe care a plecat din Moldova, dar îi este dor de prietenii săi care au rămas în țară. Video
Articolul anterior
Video! The Motans și Irina Rimes au lansat o nouă piesă împreună
Articolul următor