Pandemie scăpată de sub control în India. A început incinerarea în masă a morților de coronavirus

India trece printr-o adevărată tragedie la nivel național. Autoritățile pierd de la zi la zi lupta cu pandemia de coronavirus. Țara a fost nevoită să înceapă incinerările în masă ale victimelor Covid-19, din cauză că nici crematoriile nu mai fac față numărului imens de decese.

Serviciile medicale povestesc cum copii de 5 ani, tineri și bătrâni, sunt incinerați la grămadă din cauza numărului mare de victime. Decizia, oricât de grea, a fost luată în condițiile în care India a înregistrat cel mai mare număr de cazuri de coronavirus din întreaga lume, pentru a doua zi consecutivă.

Doar în ultimele 24 de ore au fost înregistrate peste 330.000 de cazuri noi de infectări, iar peste 2.200 de oameni și-au pierdut viața.

Criza este cu atât mai mare cu cât în ultimul timp au loc tot mai multe incendii în spitalele cu oameni bolnavi de COVID.

Cel puțin 13 pacienți cu coronavirus au murit într-un incendiu izbucnit la un spital aflat în Mumbai. Cu două zile înainte de incendiu, 22 de pacienți cu COVID au murit într-un alt spital, din cauza unei pene în alimentarea cu oxigen a ventilatoarelor.

Zeci de țări au semnat, la Paris, acordul pentru o inteligență artificială „etică”. Cine nu s-a raliat acordului

Un număr de 61 de ţări se aliază pentru dezvoltarea unor proiecte de inteligență artificială „deschisă, incluzivă şi etică”. China, Franţa şi India se numără printre statele semnatare ale declarației comune, adoptate la finalul summitului privind inteligența artificială desfășurat la Paris, și care militează pentru un dialog global și o coordonare mai strânsă în ceea ce privește acest domeniu, scrie digi24.ro

Potrivit acordului, tehnologia trebuie să fie mai accesibilă.

Statele Unite ale Americii şi Regatul Unit al Marii Britanii nu s-au raliat ideilor acordului. Reuniunea din capitala Franței a reunit lideri globali, directori din industria tehnologiei și oameni de știință, care au discutat despre impactul AI asupra securității internaționale. De asemenea, summit-ul a fost ocazia perfectă pentru stabilirea unor noi parteneriate și proiecte.

Co-prezidat de președintele francez Emmanuel Macron și de premierul indian Narendra Modi, evenimentul a avut loc într-un moment în care țări precum SUA și China concurează pentru supremația în domeniul AI.

150 de miliarde euro pentru „campionii AI”

Un grup de 20 de mari corporații, firme și startup-uri a susținut un plan de investiție de 150 de miliarde euro în inteligența artificială europeană în următorii 5 ani. Inițiativa, condusă de firma de capital de risc General Catalyst, își propune să reducă decalajul dintre investitori și startup-uri pentru a „valorifica întregul potențial al Europei în AI”. Grupul va colabora și cu executivul comunitar de la Bruxelles pentru „crearea unui cadru de reglementare AI mult simplificat”, iar un grup select de directori generali va începe discuții pentru accelerarea adoptării AI.

„Profitând de acest moment, acționând cu intenție și colaborând profund, Europa poate valorifica o oportunitate generațională prin asumarea unui rol de lider în AI aplicată, integrând-o în baza noastră industrială pentru a spori productivitatea, reziliența și suveranitatea economică”, a declarat Jeannette zu Fürstenberg, director al General Catalyst.

Peste 60 de companii europene au aderat la această inițiativă, printre care producătorul de cipuri ASML, Airbus, Mistral AI, Siemens, Spotify, Volkswagen și L’Oréal Group.

Un nou trend periculos pe TikTok – copiii înghit doze mari de paracetamol: 3-4 adolescenți ajung lunar la spital din cauza supradozei

Un nou trend periculos este răspândit pe platforma socială TikTok, unde copiii își pun viața în pericol pentru a acumula vizualizări și aprecieri. Autoritățile din Europa au emis alerte cu privire la riscurile acestei provocări, care implică ingerarea unui număr mare de comprimate de paracetamol, iar participanții concurează pentru a vedea cine ajunge la spital și cine va sta spitalizat mai multe zile, scrie sanatateinfo.md.

Prin acest act periculos, tinerii vor să își testeze rezistența organismului, ajungând de multe ori la spital cu intoxicație severă, ficatul afectat, greață, vărsături sau alte simptome. Primele semne de supradoză sau otrăvire pot să apară doar după 24 până la 48 de ore de la ingestie, făcând acest trend și mai periculos. De multe ori, tinerii iau pastile iar în cursul nopții, când dorm, ingredientul din paracetamol poate supune corpul la o insuficiență hepatică severă. Paracetamolul este unul dintre cele mai frecvent utilizate analgezice din lume.

În Statele Unite, un copil de 11 ani a murit săptămâna trecută în urma unei supradoze cu acest medicament.

Specialiștii din Republica Moldova avertizează că supradozajul de paracetamol poate fi fatal.

În 2015, un fenomen similar, numit „Paracetamol Challenge”, a apărut pe platformele sociale Facebook și Instagram, în special în East Ayrshire, Scoția. Atunci, un adolescent a ajuns la spital în urma unei supradoze de paracetamol, atrăgând atenția autorităților asupra pericolului acestor provocări.

Paracetamolul – un medicament banal, dar letal în supradoză

Paracetamolul este unul dintre cele mai utilizate analgezice la nivel global, fiind disponibil fără prescripție medicală, accesibile la preț. Deși în doze normale este considerat sigur, consumul excesiv poate provoca simptome severe, precum îngălbenirea pielii și ochilor, scăderea glicemiei, pierderea coordonării și, în cazuri grave, insuficiență hepatică.

Medicul toxicolog Vitalie Secu de la Institutul Mamei și Copilului, explică: „Supradozajul cu paracetamol nu este periculos doar în cazul acestei provocări, ci și atunci când părinții depășesc doza recomandată în încercarea de a reduce febra copiilor.”

Citiți continuarea AICI.

CEDO a condamnat Rusia pentru că a înăbușit criticile privind războiul din Ucraina

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat marţi Rusia pentru dispoziţiile legale adoptate de la începutul invaziei împotriva Ucrainei cu scopul de a „înăbuşi” criticile cu privire la război. Curtea de la Strasbourg a subliniat „multiple încălcări” ale Convenţiei europene a drepturilor omului şi a constatat „existenţa unei scheme sistematice şi generalizate de restricţii pentru reportajele asupra războiului din Ucraina”, care atestă „un efort coordonat” menit „să reducă la tăcere criticile” cu privire la invazia lansată de Moscova, informează AFP, potrivit Agerpres citată de digi24.ro.

  Jurisdicţia europeană fusese sesizată de 178 de persoane condamnate în virtutea noilor dispoziţii legale impuse la începutul războiului, în cadrul unor proceduri penale sau administrative, şi de organismele de presă independente Novaia Gazeta şi Dojd TV, care au fost închise, aminteşte Curtea într-un comunicat. CEDO, care a conchis „în unanimitate” că a fost încălcat articolul 10 al Convenţiei (privind libertatea e expresie), a constatat că tribunalele ruse au considerat drept infracţiuni penale „toate reportajele şi declaraţiile care contraziceau discursul oficial, în care invazia asupra Ucrainei este prezentată drept o „operaţiune militară specială”, după cum califică autorităţile ruse războiul împotriva Ucrainei. De asemenea, CEDO a conchis că au avut loc mai multe alte încălcări ale Convenţiei, printre care retragerea „autorizaţiei de publicare pentru Novaia Gazeta şi blocarea accesului la site-urile sale” sau de asemenea „închiderea suspecţilor într-o cuşcă metalică şi o boxă din sticlă în timpul audierilor cu privire la detenţia lor”. Rusia a fost exclusă din Consiliul Europei în martie 2022, după declanşarea invaziei în Ucraina, şi nu mai este membră a Convenţiei din septembrie 2022, însă poate fi trasă la răspundere pentru încălcările comise până la acea dată. CEDO este însărcinată să supravegheze respectarea Convenţiei europene a drepturilor omului în cele 46 de ţări semnatare.

Luptătoarea moldoveancă Irina Rîngaci a devenit campioană europeană
Articolul anterior
Israelul nu a mai înregistrat niciun deces din cauza Covid-19 pentru prima oară în 10 luni
Articolul următor