Parcul „Grigore Vieru” din Cahul este renovat datorită suportului acordat de Uniunea Europeană

Parcul central din municipiul Cahul este renovat cu asistența Uniunii Europene. Lucrările de reconstrucție a parcului „Grigore Vieru”, cu o suprafaţă totală de 6  hectare, au demarat în august curent şi urmează a fi încheiate până în vara anului 2021. Activitatea este realizată de Programul EU4Moldova: Regiuni-cheie, finanţat şi ghidat strategic de UE, implementat de PNUD şi UNICEF. Primăria municipiului Cahul co-finanţează lucrările de renovare a parcului.  

Investiția în valoare de EUR 372.525 este asigurată din fondurile Uniunii Europene, municipalitatea contribuind adițional cu EUR 105.455.

Până în prezent a fost realizată o parte considerabilă din lucrări, precum pavarea a 10.000 m2 de alei, extinderea sistemului de iluminare, pregătirea fundaţiei pentru instalarea felinarelor şi a băncilor de recreere, a fost inițiată construcția havuzului muzical pietonal.

Lucrările de modernizare a parcului continuă, urmând a fi instalat sistemul de irigare pentru întreținerea spațiilor verzi, montate coșurile de gunoi, felinarele cu iluminare decorativă led, restaurate băncile existente, precum și achiziționate bănci noi.

Parcul va deveni și mai verde datorită plantării, anul viitor, a peste 340 de arbori și arbuşti și circa 1.200 de flori şi gazon verde pe o suprafaţă de circa 40.000 m2. Havuzul muzical pietonal cu iluminarea multicoloră a jeturilor de apă va fi finisat în 2021.

„De schimbarea la faţă a parcului „Grigore Vieru”, care este inima municipiului Cahul, se vor bucura toți cahulenii, de la copii la persoane în etate, dar și oaspeții capitalei de sud a țării. Este un proiect vizibil, concret, dorit și apreciat de toți. Mulțumim Uniunii Europene pentru asistența financiară acordată”, susţine Nicolae Dandiş, primarul municipiului Cahul. 

Renovarea parcului „Grigore Vieru” este una din activităţile de modernizare a centrului municipiului Cahul demarată de Programul EU4Moldova: Regiuni-cheie. Procesul de modernizare este unul participativ, oamenii venind cu idei de transformare a centrului oraşului lor.

„Reconstrucția parcului central a fost în top 3 cele mai votate idei de modernizare a centrului municipiului Cahul în cadrul concursului „UE pentru Cahul. Ideea ta pentru un municipiu european”, desfăşurat în câteva etape în perioada ianuarie-iunie 2020, la care au participat mii de cahuleni şi iubitori ai oraşului. Venim cu investiţii ce răspund nevoilor şi aşteptărilor oamenilor”, spune Alexandru Pelivan, managerul Programului „EU4Moldova: Regiuni-cheie”. 

Acesta este primul proiect de infrastructură demarat în municipiul Cahul cu asistenţa financiară a Programului „EU4Moldova: Regiuni-cheie”, în următorii ani urmând a fi lansate alte lucrări de modernizare a oraşului. 

Lucrările din parcul central ,,Grigore Vieru’’ sunt în plină desfășurare, ne bucurăm că ele avansează și suntem nerăbdători să ne plimbăm iarăși prin parcul nostru iubit, dar deja renovat datorită investițiilor europene. Suntem recunoscători și apreciem eforturile depuse în comun a Programului EU4Moldova și Primăriei municipiului Cahul îndreptate spre renovarea inimii municipiului Cahul”, afirmă Aliona Jomir, locuitoare a municipiului Cahul.

Programul „EU4Moldova: regiuni-cheie” (2019-2024) susține dezvoltarea social-economică inteligentă, incluzivă și durabilă în regiunile Cahul și Ungheni, pentru a asigura cetățenilor o calitate mai bună a vieții. Programul are un buget total de 23 mln. EURO, este finanțat de Uniunea Europeană și implementat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) și Fondul Națiunilor Unite pentru Copii (UNICEF).

Mai multe detalii despre activitățile Programului în regiunile Cahul și Ungheni găsiți pe www.eu4cahul.md  și www.eu4ungheni.md

Cât vor scoate din buzunar părinții, în acest an, pentru odihna odraslelor în taberele de vară

Între 280 și 357 de lei vor trebui să scoată din buzunar părinții, pentru a-și trimite copiii la tabere de vară. Prețul variază în funcție de tipul instituției: destinată sportivilor, turistică, de reabilitare sau cu sejur de zi, scrie realitatea.md.

Taberele urmează să fie pregătite pentru a primi minorii până pe 15 mai. O parte din bilete vor fi achiziționate de Casa Naţională de Asigurări Sociale, apoi repartizate Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor, care le va transmite ulterior organizațiilor sindicale primare și unităţilor economice, pentru a ajunge la beneficiarii finali.

Cu excepția acestor bilete, administrației publice locale și centrale i se recomandă să acorde gratuit 25% din totalul biletelor repartizate în taberele de odihnă minorilor în dificultate, celor rămași fără ocrotire părintească, aflați în servicii e plasament, din familii defavorizate sau cu mulți copii, cu dizabilități, celor refugiați sau ai căror părinți sunt veterani de război ori au solicitat azil politic.

Biletele rămase vor putea fi comercializate doritorilor, cu achitarea a 20% din prețul lor.

Ministerul Educaţiei şi Cercetării va achiziționa 533 de bilete pentru elevii din instituțiile de învățământ general din raioanele de est ale Republicii Moldova şi oraşul Bender, subordonate autorității.

Ana-Maria, tânăra din Orhei răpită și omorâtă, va fi condusă astăzi pe ultimul drum

Ana-Maria Guja, tânăra de 19 ani din Orhei, găsită moartă într-o localitate din Telenești, după ce a urcat într-o mașină de ocazie, va fi condusă astăzi pe ultimul drum. Anunțul a fost făcut printr-un mesaj pe rețele, scrie unimedia.info.

„Bună seara. Vreau să vă aduc la cunoștință că mâine o vom pe trece pe ultimul drum pe Ana-Maria Guja, la orele 12. Cine dorește să își ia rămas bun, să vă apropiați”, se arată în mesaj.

Amintim că tânăra gravidă în luna a 6-a a murit în chinuri groaznice.

Cauza prealabilă a decesului Anei-Maria ar fi trauma cranio-cerebrală deschisă. Surse din cadrul Centrului de medicină legală au declarat pentru ZdG că pe corpul tinerei însărcinate au fost depistate mai multe semne de tortură.

Suspectul, un fost polițist, nu-și recunoalte vina și nu cooperează cu ancheta.

Un copil pe bicicletă, spulberat de o mașină la Ialoveni

Un accident rutier a avut loc în seara zilei de 21 aprilie, în apropierea localității Țîpala, raionul Ialoveni.

Potrivit informațiilor difuzate de oamenii legii, impactul a avut loc între un automobil Opel și o bicicletă condusă de un minor în vârstă de 13 ani. Drept rezultat, copilul a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale, transmite Știri.md.

„Pe data de 21 aprilie, în jurul orei 21:00, poliția din Ialoveni a fost sesizată despre producerea unui accident rutier în apropierea localității Țîpala. La fața locului, oamenii legii au stabilit că un tânăr de 20 ani, în timp ce conducea automobilul de marca Opel, pe direcția spre localitatea Puhoi, a lovit un biciclist care se deplasa în fața acestuia pe aceeași direcție. Preliminar biciclistul a încercat să vireze brusc spre stânga, iar ulterior a fost tamponat de automobil”, informează ofițerul de presă a Inspectoratului de Poliție Ialoveni, Mariana Didenco.

În urma accidentului, șoferul a fost testat cu aparatul Drager, care a constatat rezultat negativ la prezența alcoolului în aerul expirat.

Cazul este înregistrat și documentat de către polițiști pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.

Tatiana Martin și Aurel Chirtoacă au lansat un minunat Colind de Crăciun!
Articolul anterior
Trei persoane fără suflare au fost depistate într-o casă din raionul Ocnița
Articolul următor