Parlamentul a votat azi două proiecte care vor îmbunătăți condițiile de trai ale moldovenilor

”Astăzi, la ședința Guvernului am votat două proiecte, care vor îmbunătăți condițiile de trai ale cetățenilor”, scrie ministrul Infrastructurii, Andrei Spînu pe pagina sa de Facebook.

În primul rând, este vorba de proiectul de lege pentru ratificarea Acordului între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul României privind reglementarea construirii unor apeducte, prin care raioanele Ungheni, Nisporeni, Glodeni și Fălești vor fi conectate la rețeaua de apă, ApaVital, din România.

Investițiile pe teritoriul României și pe teritoriul Republicii Moldova, până la punctele de interconectare, inclusiv traversarea frontierei, vor fi realizate de către operatorul din România, ApaVital, iar Republica Moldova va achita costurile de racordare a localităților din zona în care va fi apeductul construit.

Totodată, din Fondul Național de Dezvoltare Regională și Locală este în curs de implementare un proiect ce vizează construcția rețelelor de apeduct pentru 13 localități din raioanele Nisporeni (Isăicani, Băcșeni, Valea-Trestieni, Odobești, Chilișoaia, Boldurești, Brătuleni, Cîrnești, Luminița, Selișteni) și Ungheni (Măcărești, Frăsinești, Costuleni), care va asigura conectarea acestora, la punctul de interconectare.

Primul proiect de acest tip va fi realizat între localitățile Măcărești (România) – Măcărești (Republica Moldova). Până la final de an, apa potabilă de calitate, produsă de ApaVital, va trece Prutul.

În cel de-al doilea, este vorba de proiectul de modificare a unui acord de finanțare cu BERD prin care vom primi resurse adiționale în valoare de 100.000.000 euro, pentru implementarea deplină a Proiectului „Reabilitarea Drumurilor în Moldova IV”.

Banii vor fi utilizați pentru implementarea lucrărilor de reabilitare și supraveghere tehnică a peste 85 de km de drum, din următoarele sectoare:

Soroca – Arionești- Otaci;

Hîncești – Lăpușna;

Ocolirea orașului Vulcănești.

Cu pași grăbiți, implementăm proiecte pentru oameni, mai scrie ministrul.

3,5 milioane de euro vor fi investite la Universitatea de Stat din Moldova

3,5 milioane de euro vor fi investite la Universitatea de Stat din Moldova pentru modernizarea procesului didactic şi îmbunătăţirea abilităţilor practice ale studenţilor. Astăzi au fost lansate cele şase subproiecte, finanţate cu aceşti bani, care fac parte din Proiectul „Învățământul Superior din Moldova”, implementat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării din Republica Moldova și finanțat de Banca Mondială, scrie tvrmoldova.md.

ANGELA LIS, manager proiect: Deci, titlul acestui subproiect este: Crearea unui Cluster educaţional-ştiinţific pentru suportul biotehnologiilor moderne în economia naţională. Bugetul pentru acest proiect este 249 mii de euro şi vizează domeniul ingineriei şi activităţi inginereşti.

VITALIE SOCHIRCĂ, manager proiect: Modernizarea procesului didactic în domeniul ştiinţelor biologice, fizice şi ale mediului în contextul rigorilor pieţei muncii. De ce? Deoarece conexiunea cu piaţa muncii este încă insuficientă. Din resursele financiare alocate acestor proiecte se vor cumpăra echipamente de laborator, echipamente tehnice, mobilier şi servicii.

IGOR ŞAROV, rector, Universitatea de Stat din Moldova: Ritmul cu care se implementează activităţile din runda a doua ne permite să afirmăm cu certitudine că cele 6 sub proiecte vor fi implementate în termeni stabiliţi, până la data de 15 septembrie, anul 2025. Unele dintre aceste proiecte vor fi finalizate înainte de termen.

DAN PERCIUN, ministrul Educaţiei şi Cercetării din Moldova: Alături de colegii de la Banca Mondială noi mizăm pe faptul că o să reuşim să extindem proiectul existent cu încă 30 de milioane de euro, bani care ar trebui să fie disponibili în anul 2025, o parte care la fel vor merge în instituţiile de învăţământ superior şi inclusiv spre USM. Învăţământul superior din RM merită investiţiile acestea şi este nevoie de suport adiţional.

ION GONŢA, reprezentant, Oficiul Băncii Mondiale în Republica Moldova: Banca Mondială va continua să sprijine sectorul învăţământului superior din Moldova şi este important ca prin acest tip de investiţii şi intervenţii să contribuim la creşterea calităţii capitalului uman în ţară, dar şi creşterea economică.

Universitatea de Stat din Moldova este una din cele cinci instituții care au primit granturi în cadrul proiectului „Învățământul Superior din Moldova”. Valoarea totală a investițiilor va depăşi 10 milioane de euro.

O bombă a fost depistată în localitatea Tomai, raionul Leova

Geniștii din Batalionul de Geniu „Codru” au neutralizat o bombă de aruncător, calibru 81 mm, depistată în localitatea Tomai, raionul Leova, scrie tvrmoldova.md.

Potrivit Ministerului Apărării, în urma cercetărilor, echipa de deminare a constatat că obiectul exploziv era din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, acesta fiind descoperit de localnici în timpul lucrărilor agricole.

Bomba a fost distrusă în condiții de maximă siguranță, potrivit informațiilor oferite de Batalionul de Geniu „Codru”.

Certificatul de naștere pe suport de hârtie își va pierde statutul

Certificatul medical constatator al nașterii urmează să fie eliminat în varianta pe suport de hârtie. Potrivit unui proiect de lege, prezentat pentru consultări publice, certificatul medical constatator al nașterii se va întocmi doar în format electronic, cu posibilitatea imprimării acestuia pe suport de hârtie, fără semne de protecție, în caz de necesitate sau la solicitare, scrie bizlaw.md.

Actul de naștere pe suport de hârtie își va pierde statutul de document primar.

Cu toate acestea, modelul nou de prestare a serviciului de înregistrare a nașterii, oferă opțional posibilitatea imprimării pe suport de hârtie a înregistrărilor electronice a nașterii la nivel central, cu titlu de arhivare pentru recuperare în cazul unei eventuale distrugeri, unde mai multe înregistrări vor fi imprimate pe hârtie A4, în formă tabelară, citibilă de mașini (machine-readable), cu sau fără participarea factorului uman.

De asemenea, se propune excluderea necesității prezentării documentelor necesare pentru înregistrarea nașterii, care pot fi identificate/verificate în sistemele informaționale de domeniu (documente de stare civilă eliberate în baza actelor de stare civilă înregistrate și aflate la păstrare în Departamentul stare civilă, acte de identitate din sistemul de documentare a cetățenilor Republicii Moldova).

Unul din elementele de bază ale re-ingineriei acestui serviciu îl constituie excluderea aplicării principiului teritorialității la prestarea serviciului de înregistrare a nașterii. Astfel, înregistrarea naşterii se va face de autoritatea abilitată să înregistreze faptul de stare civilă, indiferent de locul unde s-a produs naşterea sau îşi au domiciliul părinţii copilului.

Înregistrarea electronică a faptului nașterii va avea loc în baza Declarației de naștere, care va putea fi depusă fizic sau online, în temeiul: certificatului electronic medical constatator al nașterii, înregistrat de unitatea medico-sanitară publică sau privată în care a avut loc naşterea; certificatului medical constatator al nașterii pe suport de hârtie emis de autoritățile competente din alte state; procesului-verbal şi certificatul electronic medical constatator al nașterii prin care se constată sexul şi vârsta copilului – în cazul înregistrării naşterii unui copil găsit sau hotărârii instanței de judecată cu privire la constatarea faptului nașterii de către o anumită femeie.

În același timp, se propune reducerea termenului de declarare a nașterii copilului de la trei luni la o lună din ziua nașterii copilului.

Un oraș din SUA autorizează folosirea roboților ucigași. Situațiile în care mașina va trage în civili
Articolul anterior
Gaz mai ieftin de la Gazprom, dar nu și pentru consumatori. Cum explică situația șeful de la Moldovagaz
Articolul următor