Pasagerii unei companii aeriene vor fi cântăriți la intrarea în avion. Cum se justifică procedura

Autoritatea Civilă de Aviație din Noua Zeelandă a cerut companiei aviatice de stat din această țară, Air New Zealand, să cântărească pasagerii la intrarea în avion, scrie digi24.ro, conform CNN.

Măsura se va aplica pentru o singură zi – pe 2 iulie – și are ca scop crearea unei baze de date legate de greutatea medie a pasagerilor.

„Noi cântărim tot ce intră într-un avion, de la mărfuri, la mesele care vor fi servite la bord și până la bagajele din cală. Pentru pasageri, echipaj și bagajele de mână folosim estimări pe care le vom afla în urma acestui studiu”, a declarat Alastair James, reprezentant al companiei de stat.

Air New Zealand a dat însă asigurări că datele adunate vor fi anonimizate. Pasagerii se vor urca pe un cântar digital, la intrarea în avion, însă greutatea nu va fi afișată pe ecran, în schimb, valoarea măsurării va fi trimisă direct într-o bază de date.

Bagajele de mână for fi puse pe un cântar separat.

„Știm că a păși pe un cântar poate fi intimidant. Dăm asigurări pasagerilor că nu este niciun ecran pe care să fie afișată greutatea. Nimeni nu va vedea ce greutate aveți, nici măcar noi”, a declarat Alastair James.

Nu este prima dată când pasagerii din Noua Zeelandă sunt urcați pe cântar, la intrarea în avion. Un studiu similar a avut loc în 2021, însă doar pentru cursele interne.

O cântărire a pasagerilor pentru cursele internaționale a fost amânată, la vremea respectivă, din cauza pandemiei.

Bașcana în arest, cine conduce Găgăuzia?

După ce a fost reținută bașcana Găgăuziei, conducerea Comitetului Executiv i-a revenit primului adjunct al Evgheniei Guțul, Ilia Uzun. Acesta se numără printre persoanele care s-au întâlnit cu fugarul Ilan Șor înainte de aprobarea comitetului de la Comrat. În prezent, toate problemele sunt „coordonate” cu bașcanul prin intermediul avocaților, a precizat Ilia Uzun la ședința de marți, 8 aprilie, transmite corespondentul IPN în regiune.

„Comitetul Executiv activează în regim normal și toate aspectele legate de buna funcționare a comitetului sunt convenite cu bașcanul, prin intermediul avocaților săi”, a declarat Ilya Uzun. El a specificat că și reuniunea de marți a comitetului a fost coordonată cu Evghenia Guțul.

Legislația nu prevede proceduri care să permită coordonarea deciziilor cu bașcanul în timp ce acesta se află în imposibilitatea de a-și îndeplini atribuțiile. Deputatul Alexandr Tarnavski din Adunarea Populară a Găgăuziei a declarat, solicitat de corespondentul IPN, că nu există dificultăți tehnice în cazul în care atribuțiile șefului autonomiei sunt realizate temporar de prim-vicepreședintele Comitetului Executiv și tot el semnează toate documentele.

În cazul în care Guțul ar fi suspendată (acesta fiind un scenariu posibil după decizia judecătorească), un scrutin anticipat pentru alegerea noului bașcan ar trebui să aibă loc în termen de trei luni, a adăugat deputatul găgăuz. Până atunci, în această perioadă, atribuțiile îi revin lui Ilia Uzun.

În același timp, la mitingurile organizate de susținătorii lui Ilan Șor în sprijinul Evgheniei Guțul, aceștia susțin că autoritățile de la Chișinău vor să numească în funcția de bașcan un protejat al guvernării. Iar șeful Adunării Populare de la Comrat s-a referit, în cadrul unui briefing, la discuțiile legate de „guvernarea externă a autonomiei” și a calificat o astfel de procedură ca fiind ilegală. Până în prezent, Chișinăul nu a sugerat și nici nu a abordat problema desemnării unei persoane loiale guvernării la funcția de bașcan, așa cum o astfel de opțiune nu este prevăzută de lege.

Ilia Uzun, care o înlocuiește pe Evghenia Guțul după reținerea ei, este unul dintre cei care au zburat în Israel la o întrevedere cu Ilan Shor cu două luni înainte de prezentarea candidaților în cadrul Comitetului Executiv. Lista pretendenților a suportat ulterior mai multe modificări, dar Ilia Uzun a fost păstrat.

Evghenia Guțul a fost reținută în seara de 25 martie pe Aeroportul Internațional Chișinău , înainte de a zbura la Istanbul. La 28 martie, Judecătoria sectorului Ciocana a dispus arestarea ei pentru 20 de zile. Cauza se referă la presupusa finanțare ilegală a campaniei electorale din 2023 în sumă de 370 de mii de lei. Ilan Șor a fost condamnat prin hotărâre judecătorească definitivă la 15 ani de închisoare pentru escrocherie și spălare de bani în dosarul „furtul miliardului”.

Actorul rus Mihail Efremov a fost eliberat din închisoare

Miercuri, 9 aprilie, celebrul actor rus Mihail Efremov a fost eliberat din penitenciarul nr. 4 din regiunea Belgorod printr-o decizie judecătorească privind eliberarea condiționată anticipată.

După cum a declarat pentru msk1.ru avocatul actorului, Iuri Padalko, motivul eliberării anticipate a fost înrăutățirea gravă a sănătății lui Efremov, transmite noi.md.

Mihail Efremov a fost condamnat la 7,5 ani de închisoare pentru provocarea unui accident rutier mortal, care a avut loc în centrul Moscovei pe data de 9 iunie 2020. Fiind în stare de ebrietate alcoolică, actorul aflat la bordul SUV-ului său a ieșit pe contrasens și s-a izbit într-o dubiță. În urma accidentului, șoferul camionului a fost grav rănit și a murit la terapie intensivă.

Inițial, Tribunalul Presnenski din Moscova l-a condamnat pe Efremov la 8 ani de închisoare, însă ulterior Tribunalul orașului Moscova a redus pedeapsa la 7,5 ani, luând în considerare faptul că actorul a compensat integral prejudiciul moral adus familiei decedatului. În total, Mihail Efremov a petrecut în închisoare 4,5 ani.

Potrivit avocatului Iuri Padalko, Mihail Efremov a fost diagnosticat cu boală pulmonară obstructivă cronică (BPOC), care se manifestă prin tuse constantă, dificultăți de respirație și slăbiciune generală. Din cauza problemelor grave de sănătate, actorul se mișcă și vorbește cu dificultate.

24 martie 2025, Tribunalul raional Alekseevski din regiunea Belgorod, după ce a examinat petiția apărării, a decis să îl elibereze pe Mihail Efremov condiționat. Partea rămasă din pedeapsă, și anume 3,5 ani, actorul o va executa la domiciliu, sub supravegherea organelor de drept. Acestuia i s-a ordonat să se prezinte în mod regulat la poliție sau la Departamentul principal al Serviciului federal de executarea pedepselor (GUFSIN) la locul său de reședință. În plus, instanța l-a privat pe Efremov de dreptul de a conduce un mijloc de transport.

Un moldovean a fost reținut la Moscova, fiind acuzat de terorism

Un tânăr de 25 din R.Moldova a fost reținut de polițiștii ruși, fiind suspectat de terorism. Potrivit presei ruse, acesta ar fi comis mai multe acte de diversiune asupra infrastructurii feroviare din regiunea Moscova.

Potrivit BAZA, numele moldoveanului este G. M. și acesta a fost reținut încă vinerea trecută, pe 4 aprilie. Tânărul a fost identificat prin intermediul camerelor de supraveghere, după ce a provocat un incendiu de pe o porțiune de cale ferată din apropierea stației „Podlipki-Dacinâe”, transmite deschide.md.

După comiterea infracțiunii, moldoveanul s-a deplasat către unul dintre hotelurile din regiunea Moscova, unde a fost reținut de forțele de ordine, care îi urmăreau traseul.

În timpul verificării smartphone-ului acestuia, anchetatorii au descoperit materiale video ce arătau incendierea unor turnuri de telefonie mobilă în orașele Krasnogorsk și Liuberțî.

În prezent, pe numele acestuia a fost deschis un dosar penal pentru „act terorist”, iar instanța a dispus aplicarea în privința acestuia a măsurii preventive sub formă de arest.

Urmează o ieftinire a gazelor? ANRE va putea revizui tarifele în procedură accelerată. Decizia luată de CSE
Articolul anterior
Reabilitată în timp record! Stația din Anenii Noi, avariată de șoferul unui taxi, a fost reparată în două zile
Articolul următor
Close menu