Patric Hanganu, în lacrimi: ”Nu pot să-mi văd copilul de trei zile. Vă rog să mă ajutați!”

Interpretul Patric Hanganu a apărut în lacrimi într-un video în care cere ajutor. Artistul susține că de câteva zile nu-și poate vedea fiul de un anișor de jumătate, după o ceartă cu iubita sa cu care a ajuns să nu se mai înțeleagă și de care a decis să se separe.

”Mă adresez cu multă rușine la comunitate și la oameni, nu ca bărbat și nu ca cântăreț, dar ca om și ca tată. Acest video îl postez cu lacrimi în ochi și cu multă rușine și sunt gata să mă umilesc și să accept toată umilința și bătaia de joc din partea oricui numai ca să pot să îmi văd copilul și să nu mi se ia drepturile de tată asupra lui. Vreau să ajungă la ochii cuiva care se ocupă și de drepturile taților și a copiilor, numai de interesele mamelor.

Eu nu sunt un criminal, nu sunt un om bolnav, nu sunt agresiv cu el, îl iubesc mai mult ca orice și sunt gata de orice doar pentru ca să știu ca este totul bine și este protejat.

Am plecat de la mama lui după o perioadă de ceartă și neînțelegere.

Am ajuns deja prea mult să ne numim cu cuvinte urîte și să ne certăm prea tare.

La ultima ceartă fiica ei mai mare m-a filmat în stare de nervi și a rupt din context unele video și cu ele mă șantajează ca o să îmi ia copilul și o să îmi facă dosar penal si nu o să pot să mă apropii de el minim 3 luni.

M-am săturat ca bărbat să tac din gură și să fiu atît de tare umilit și înjosit.

Să fii om public și să ieși cu declarații din viața personală este un lucrul foarte rușinos pentru mine, dar nu știu ce pot să mai fac sunt distrus moral și mă simt atît de tare nedreptățit de poliție și de mama lui care de 3 zile nu îmi permite să îl string în brațe măcar 5 min.

Măcar un hol sau afară cu el să stau un pic.

Timp de un un și 6 luni am participat foarte activ la creșterea lui , numai dădaca o achităm 15000 mii de lei ca să stea cu el cîte 10 ore 6 zile pe săptămîna.

Mama lui practic deloc nu participă pentru ca petece mult timp la serviciu chair dacă în mare parte eu acopeream toate cheltuielile posibile.

Am achitat tot ce spunea mama , tot ce era mai scump era pentru el.

Dea lungul timpului ea prin unele acțiuni mă provoca la ceartă și mă filma și mă înregistra la nervi și mă dădea la poliție dar eu nu sunt un om periculos.

Ea face acuma diferite speculații și înscenări ca eu sunt un om periculos ca să mă îngrădească de drepturi, dar eu nu fac decit să îmi protejez copilul și să știu ca el stă ori cu dădaca ori cu ea ori cu mine și cu cineva matur , dar nu cu copii ei minori cum este obișnuită să îl lase.

Dacă cumva vede acest video cineva de sus vă rog să ascultați un tata care își iubește copilul și este nedreptățit.

Acest copil nu este o jucărie, el are nevoie de la fel de mult ca și de tată.

Vă rog să mă ajutați.”, scrie artistul într-o postare.

Video poate fi văzut AICI!

Artistul a devenit tătic pentru prima oară în 2022. Micuțul poartă numele tatălui său, iar interpretul a fost extrem de emoționat pentru acest eveniment din viața sa. 

La câteva zile după ce a venit pe lume, artistul a publicat un video în care interpretează la chitară o melodie, iar bebelușul asculta dulce acordurile muzicii. Filmulețul a adunat mii de like-uri și tot atâtea mesaje de apreciere.

Vladimir Zelenski, în fața Catedralei Sfânta Sofia din Kiev, veche de 1.000 de ani: ,,Dumnezeu are steagul ucrainean pe umăr”

Președintele Vladimir Zelenski a făcut apel la ucraineni, cu ocazia Paștelui ortodox de duminică, să se unească în rugăciune unii pentru alții și pentru soldații de pe front, spunând că Dumnezeu – care are „steagul ucrainean pe umăr” – va duce la victoria vieții în fața morții, relatează Reuters.

Zelenski îi cheamă pe ucraineni să se roage pentru soldații de pe frontFoto: Captură de ecran

„Să ne rugăm unii pentru alții. Când ne-am apropiat cu toții unii de alții, nu mai suntem străini unii de alții”, a spus Zelenski într-un videoclip cu versuri postat în social media, transmite moldova1.md.

Aflat în fața Catedralei Sfânta Sofia din Kiev, veche de 1.000 de ani, un monument spiritual și arhitectural al credinței țării, Zelenski a declarat că Ucraina luptă de 802 zile împotriva Rusiei pentru o victorie.

„Biblia ne învață să ne iubim aproapele. Iar prezentul a dezvăluit adevăratul sens al acestui cuvânt. Cu toții am devenit vecini unii față de alții. Iar fostul nostru vecin, care ne făcea să credem că este un frate, a fost mereu distant față de noi. A încălcat toate poruncile, a râvnit la casa noastră și a venit să ne ucidă. Întreaga lume vede asta. Dumnezeu o știe. Și noi credem: Dumnezeu are steagul ucrainean pe umăr. Deci, cu un astfel de aliat, viața va învinge cu siguranță moartea. Paște fericit tuturor, compatrioți ucraineni! Hristos a înviat! El a înviat cu adevărat!”, a spus liderul de la Kiev.

Creștinii ortodocși, inclusiv Biserica Ortodoxă din Ucraina și Rusia, sărbătoresc Paștele astăzi, 5 mai, în timp ce majoritatea bisericilor occidentale au celebrat sărbătoarea la 31 martie.

Mesajul de Paște al premierului Dorin Recean: ,,Să întâmpinăm Paștele alături de cei dragi”

Premierul Dorin Recean a transmis un mesaj de felicitare cu ocazia sărbătorii Învierii Domnului și a Sfintelor Sărbători de Paști.

,,Sărbătorile Pascale să vă aducă pace în suflet, liniște în casă și multă bucurie.

Puterea oamenilor noștri este în unitate și solidaritate, în toate lucrurile în care credem și pentru care muncim zi de zi. Să întâmpinăm Paștele alături de cei dragi, părinți, frați și surori, plini de speranță și încrezători în viitor.

Sărbători Luminate tuturor!”, a scris Dorin Recean.

Președintele Parlamentului, Igor Grosu: ,,Să prețuim pacea și libertatea, să fim încrezători și cu speranța că vom reuși”

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, i-a felicitat pe cetățeni cu ocazia Sărbătorilor Pascale! În mesajul său, demnitarul îi îndeamnă pe cetățeni să fie alături de cei dragi și să creadă în Republica Moldova și în oamenii ei. ,,Doar împreună vom putea construi un viitor demn și în pace pentru copiii Moldovei“.

Igor Grosu: Să ne ținem împreună și să fim alături de oamenii dragi

„Acum, de Paște, când ne adunăm grămăjoară pentru a coace cozonac, pentru a vopsi ouă sau pentru a merge la slujba de Înviere, să ne aducem aminte de lucrurile care ne unesc și ne bucură. Să ne aducem aminte de momentele frumoase din copilărie, de tradițiile noastre, de cei dragi care nu mai sunt printre noi sau care sunt în dificultate.

Să vorbim de prezent, să prețuim pacea și libertatea, să fim încrezători și cu speranța că vom reuși, că împreună putem construi un viitor demn și în pace pentru toți copiii Moldovei. Să ne ținem împreună, să fim alături de oamenii dragi și să credem în Republica Moldova și oamenii ei. Sărbători luminate tuturor!”, a spus Igor Grosu.

O femeie din Mileștii Mici ține acasă 50 de câini și 13 pisici, de care îngrijește cu pasiune
Articolul anterior
La mulți ani, maestrului viorii! Nicolae Botgros își sărbătorește ziua de naștere
Articolul următor