Patru copii din Ciobanovca au nevoie de ajutor! Nu au lemne de foc, haine și mâncare 

Familia din satul Ciobanovca, raionul Anenii Noi are nevoie de ajutor! Cei patru copii și mama lor pe nume Snejana Gut sunt în fiecare zi puși la încercări grele. Trăiesc într-o casa veche, cu podeaua spartă și fără speranță în ziua de mâine. Femeia spune că tatăl copiilor o batea atât pe ea, cât și pe cei mici, așa că a ajuns după gratii, acum câteva luni. Astfel, toate cheltuielile au rămas acum, pe umerii săi. Banii pe care îi câstigă muncind cu ziua, abia de îi ajung de mâncare și lemne.

separator
Cea mai mare fetiță Marinica are nouă ani și este de mare ajutor pentru mama sa. Pe când aceasta ziua este plecată la muncă, fetița are grijă de frații săi mai mici – un băiețel de opt ani și două surioare gemene de doar doi anișori.Casa lor este veche, iar podeaua spartă este acoperită cu câteva covoare care nu opresc frigul să pătrundă în încăpere. Și dacă Marinica, face treburile prin casa, Alexandru, fratele ei mai mic le face pe cele de afară. Mai mult, băiatul nu a mers nicioadată la școală, din cauza că la începutul anului școlar nu au fost copii suficienți în sat pentru a forma clasa întâi, iar sa îl ducă la școală în satul vecin nu are bani.

https://youtu.be/1kkX6Am_vfg

Haide-ți să- ajutăm împreună pe acești copilași minunați. Fiecare bănuț adus în contul lor, îi vor face un pic mai fericiți!

Dacă doriți să-i susțineți financiar, puteti face o donatie aici, dar și în conturile bancare a Asociației „Donate-Plus” cu mențiunea (pentru familia Gut”)
D͟e͟n͟u͟m͟i͟r͟e͟a͟ ͟e͟n͟t͟i͟t͟a͟t͟e͟: Asociația Obștească” DONATE PLUS”
C͟o͟d͟ ͟d͟e͟ ͟î͟n͟r͟e͟g͟i͟s͟t͟r͟a͟r͟e͟ ͟f͟i͟s͟c͟a͟l͟ă͟ :1017620002805
Cont ( IBAN ) bancar;
I͟B͟A͟N͟ ͟M͟D͟L͟: MD98VI022241600000114
I͟B͟A͟N͟ ͟E͟U͟R͟O͟: MD24VI022241600000013
IB͟A͟N͟ ͟U͟S͟D͟: MD68VI02241600000015
C͟O͟D͟ ͟S͟W͟I͟F͟T͟ :VICBMD2X447

Uniți împotriva corupției pentru integritate și securitate! De Ziua Internațională Anticorupție, angajații SPIA au oferit participanților la traficul transfrontalier buclete informative despre combaterea fenomenului corupției

Ziua Internațională Anticorupție, celebrată anual, la nivel mondial, la data de 9 decembrie a fost inițiată prin „Convenția Organizației Națiunilor Unite împotriva Corupției” și stabilită ca “Ziua Internațională Anticorupție” începând cu anul 2006, prin Rezoluția 58/4 a Adunării Generale a ONU.

Nu este disponibilă nicio descriere.

Corupția erodează societatea și încrederea în instituții, alimentează sărăcia și inegalitatea, făcând sistemele publice disfuncționale, slăbește mecanismele și capacitatea statului de a pune legile în aplicare. Combaterea acestui fenomen nu ține doar de buna guvernare, ci are legătură directă cu viitorul societății noastre, fiind, totodată, un risc de securitate.

În vederea combaterii eficiente a fenomenului corupției, resursele Serviciului protecție internă și anticorupție al MAI acționează pentru identificarea și investigarea faptelor circumscrise corupției, inclusiv prin activarea mecanismelor de cooperare interinstituționale și internaționale.  Angajamentul și progresele SPIA al MAI au fost recunoscute constant de către organizațiile europene şi internaţionale devenind membru în cadrul Organizației Partenerilor Europeni Împotriva Corupției (European Partners against Corruption and the European Anti-Corruption Contact Points Network EPAC/EACN) care va crea noi posibilități în scopul realizării dezideratului nostru comun – prevenirea și combaterea fenomenului corupției și asigurarea climatului de integritate, atât pentru angajații instituțiilor noastre, cât și pentru cetățeni.

În perioada 05-09 decembrie, angajații SPIA (Serviciul protecție internă și anticorupție al MAI) în colaborare cu Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, Asociația Obștească „Uniunea Conducătorilor Auto” și Automobil Club Moldova au desfășurat o serie de activități de sensibilizare și educație anticorupție, informând participanții la traficul rutier și conducătorii auto despre răspunderea ce o poartă în cazul implicării în actele de corupție și conexe corupției.

Evenimentele dedicate Zilei Internaționale Anticorupție au continuat la 09 decembrie în punctele de trecere a frontierei Leușeni și Sculeni. Astfel, echipele comune de funcționari ai SPIA, Inspectoratului General al Poliției de Frontieră și structurile analogice – Inspectoratul General al Poliției de Frontieră (IGPF) al României și Direcția Generală Anticorupție (DGA) a MAI al României, și studenți din cadrul Academiei „Ștefan cel Mare” a MAI, au distribuit cetățenilor materiale informative însoțite de recomandări referitoare la adoptarea unui comportament integru în relația cu funcționarii MAI, inclusiv încurajarea denunțării actelor de corupție la linia telefonică specializată anticorupție, cu numărul scurt „1520”.

Acțiunile desfășurate în contextul săptămânii anticorupție vizează promovarea, în rândul angajaților MAI și a cetățenilor, a unei culturi bazate pe respingerea tuturor formelor de corupție, prin aplicarea unor mecanisme de prevenire şi combatere a acestui flagel.

Ar putea fi o imagine cu 2 persoane, persoane în picioare, balon şi în aer liber
Ar putea fi o imagine cu 2 persoane, persoane în picioare şi în aer liber
Ar putea fi o imagine cu 2 persoane, persoane în picioare, în aer liber şi text care spune „Neumann D.G.A. SPIA VOLUNTAR VOLUN TAR”
Ar putea fi o imagine cu 2 persoane, persoane în picioare şi drum
Nu este disponibilă nicio descriere.
Nu este disponibilă nicio descriere.

SPIA al MAI reafirmă cu acest prilej, preocuparea prioritară privind consolidarea instituțională a Ministerului Afacerilor Interne, pentru că doar o structură eficientă este capabilă de o  intervenție promptă și fermă în combaterea fenomenului corupției, intervenție  de natură să asigure funcționarii publici cu statut special de capacitatea ministerului de a le asigura protecția.

Serviciul protecție internă și anticorupție al MAI rămâne ferm angajată  în efortul de dezvoltare a capacităților profesionale în domeniul combaterii corupției  și suntem convinși că putem clădi un viitor mai bun, atât timp cât ne sprijinim pe fundația solidă a valorilor europene de integritate și toleranță zero față de corupție.

Putin: „Orice ţară care lansează un atac nuclear asupra Rusiei va fi ştearsă de pe faţa pământului”

Putin a declarat că Rusia nu are mandat să lanseze prima o lovitură nucleară preventivă, spre deosebire de Statele Unite, dar că armele hipersonice avansate ale Rusiei ar asigura că aceasta ar putea răspunde cu forţă dacă va fi vreodată atacată.

The West prepares for Putin's next moves as Ukraine war enters a new phase

Preşedintele rus Vladimir Putin a promis vineri că orice ţară care îndrăzneşte să atace Rusia cu arme nucleare va fi ştearsă de pe faţa pământului, notează Reuters.

Putin a declarat că Rusia nu are mandat să lanseze prima o lovitură nucleară preventivă, spre deosebire de Statele Unite, dar că armele hipersonice avansate ale Rusiei ar asigura că aceasta ar putea răspunde cu forţă dacă va fi vreodată atacată.

Cutremur în România, vineri seară. Cât de puternic și care sunt zonele afectate

Cutremur în România, vineri seară. Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului a anunțat ce magnitudine a avut și unde a fost simțit.

Imagine

În ziua de 9 decembrie 2022, la ora 17:36:01 (ora locală a României), s-a produs în zona seismică Vrancea, județul Vrancea, un cutremur slab cu magnitudinea ml 3.2, la adâncimea de 129km.

Seismul de vineri seară a avut loc în apropierea următoarelor oraşe: 86km E de Brașov, 98km S de Bacău, 99km NE de Ploiești, 108km V de Galați, 110km NV de Brăila, 148km N de București, 172km NE de Pitești, 177km SV de Iași, 199km E de Sibiu, 212km N de Ruse.

Un spital din Iași a achiziționat cel mai performant robot în chirurgie spinală și neurochirurgie din lume
Articolul anterior
Celebrități care au renunțat la showbiz pentru a avea joburi obișnuite
Articolul următor