Patru indivizi, trimiși în judecată după ce au jefuit o ucraineancă de 8.000.000 de lei pe traseul Chișinău-Leușeni

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a trimis în judecată patru bărbați, care în martie curent au comis un atac tâlhăresc asupra unui cetățean din Ucraina, pe care l-au lăsat fără geanta cu bani, în sumă totală de peste opt milioane lei.

Urmare a investigațiilor comune ale procurorilor PCCOCS și ofițerilor INI, a fost stabilit faptul că infracțiunea s-a produs aproape de miezul nopții, la intersecția șoselei magistrale cu drumul de acces spre Căpriana, Strășeni. Inculpatul cu rol de organizator i-a informat din timp pe ceilalți trei despre faptul că o va transporta pe pasageră din Chișinău spre Leușeni și că aceasta va avea cu ea o sumă impunătoare de bani. Bărbatul le-a dat celor trei indicație ca la ora convenită să-l aștepte la locul cu pricina și să comită atacul tâlhăresc, atunci când va opri mașina și le va semnaliza intermitent din faruri.

Totodată, în momentul semnalizării, inculpatul a deblocat portierele mașinii și le-a permis celorlalți membri ai grupului infracțional accesul în mașină, unde aceștia au lovit femeia pe diferite părți ale corpului, au scos-o forțat din mașină și au părăsit locul faptei, cu geanta victimei care conținea suma de bani, în valută străină.

Inculpații au vârsta cuprinsă între 30 și 50 de ani, iar doi dintre aceștia au antecedente penale. La solicitarea procurorilor PCCOCS, cei patru au fost plasați în arest, iar ca măsură asiguratorie, asupra celor două automobile folosite la comiterea infracțiunii, în sumă de circa 100.000 euro, a fost aplicat sechestru.

Pentru fapta comisă, legea penală prevede închisoarea pentru un termen de la 12 la 15 ani, însă până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești finale, cei vizați în dosar se prevalează de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

Încă o tânără, surprinsă în mașina bărbatului reținut de poliție. Oamenii legii cer ajutorul cetățenilor

În această imagine este mașina în care a urcat fata de 19 ani pe o stradă din Orhei. Aceasta a fost fixată de camerele de monitorizare a traficului, spre Chișinău, cu puțin timp înaintea reținerii bărbatului, comunică Poliția.

Suspectul avea alături o tânără care poate fi martor important pe acest caz.

Rugăm fata din imagine și persoanele care o recunosc să ne informeze.

Identitatea fetei și sursele de informare vor fi protejate de Poliție. Mizăm pe colaborarea tinerei cu organele de drept, declarațiile ei sunt foarte importante pentru găsirea fetei dispărute.

Numărul la care puteți oferi informații este 060033442.

Mobilizare masivă a Poliției pentru a o găsi pe tânăra din Orhei dată dispărută

Inspectoratul General al Poliției solicită ajutorul cetățenilor pentru a o găsi pe tânăra dispărută.

Începând cu ora 10:00, oamenii legii se vor mobiliza în număr mare la Chițcanii Vechi, raionul Telenești.

„Poliția se va mobiliza masiv dimineață la ora 10:00, în adiacentul Primăriei din localitatea Chițcanii Vechi, raionul Telenești. Fiecare dintre voi ne poate fi de mare ajutor. Mizăm pe suportul dumneavoastră”, se arată în mesajul oamenilor legii.

Anterior, autoritățile au făcut un apel către cetățeni, în special femei, să sesizeze de urgență Poliția în cazul în care au avut tangențe dubioase sau cu tentă infracțională cu șoferul reținut.

Șoferul de 45 ani a fost identificat și reținut pe data de 16 aprilie, însă refuză în continuare să colaboreze cu ancheta.

Între timp, Poliția Națională anunță că în comun cu angajații altor subdiviziuni specializate, voluntari, vânători și localnici, o caută în continuare pe Ana-Maria. Întrucât au apărut noi circumstanțe, oamenii legii au extins căutările și în raionul Telenești.

Ultima dată când a fost văzută, tânăra purta pantaloni negri, maiou alb și o bluză neagră.

Semnalmente: înălțimea 1.65 m, păr castaniu, ochi căprui. Persoanele care au văzut-o sau cunosc locul aflării tinerei, sunt rugate să sune la 112.

Amintim că tânăra de 19 ani, dintr-o localitate din Orhei, a urcat într-un automobil, pe strada 31 august din Orhei la data de 12 aprilie, ora 21:00, iar de atunci este de negăsit.(video) Poliția solicită repetat suport după dispariția unei tinere din  Orhei. Șoferul suspect nu colaborează

Naomy, cunoscuta cântăreață transgender din România, a murit la 47 de ani

A murit Naomy. Cântăreața transgender era internată, în comă, într-un spital din Germania, de mai multe zile. Anunțul trist a fost făcut de una dintre prietenele artistei.

Naomy a murit în cursul zilei de vineri, 19 aprilie. Pe 25 aprilie urma să împlinească 47 de ani.

„Cu inimă grea, vă anunț că Naomy a trecut în liniște în cursul serii de azi, 19 aprilie 2024. Ne vom aminti mereu de istoria LGBT pe care a creat-o în România și vom păstra amintirile frumoase alături de noi. Sentimentele noastre de compasiune și susținere sunt alături de familie și cei dragi. Odihnă liniștită, Regino”, a transmis Antonela, prietena artistei trans, pe rețelele de socializare, seara trecută, conform presei române.

Internată, în comă, într-un spital din Germania

Naomy  – pe numele său real Florin Moldovan – a ținut prima pagină a ziarelor, în urmă cu mai mulți ani. A încercat să câștige mai multe concursuri de talente și a fost implicată în mai multe scandaluri mondene.

În ultimii ani, a intrat într-un con de umbră. Ea s-a mutat în Germania și își ține la curent fanii prin intermediul platformelor de socializare. Recent, o fotografie șocantă a apărut în social medial. Naomy apărea pe un pat de spital, intubată.

Zaharova: UE are scopul să stabilească relații cu regiunile din vecinătatea sa pe principiul ,,stăpân-sclav”
Articolul anterior
Tentativă de contrabandă cu bobine cu ață la vama Leușeni
Articolul următor