Patru raioane din Republica Moldova vor fi aprovizionate cu apă potabilă din România

60 de mii de locuitori din raioanele Ungheni, Nisporeni, Glodeni și Fălești vor avea acces la apă potabilă din România, prin interconectarea sistemelor de aprovizionare cu apă de pe cele două maluri de Prut. Hotărârea pentru aprobarea semnării Acordului între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul României privind reglementarea construirii apeductelor a fost aprobat în cadrul ședinței de astăzi a Guvernului R. Moldova.

separator

Potrivit hotărârii, extinderea sistemelor centralizate de aprovizionare cu apă și de canalizare și de acces a populației la aceste servicii, este un obictiv de reformă pe termen mediu și lung din Strategia de Alimentare cu apă și Sanitație a R. Moldova (2014-2018).

Totodată, prin semnarea Acordului între Guvernul R. Moldova și cel al României vor fi posibile și alte interconectări între sistemele de aprovizionare cu apă potabilă și de epurare a apelor uzate ale operatorului regional din România cu localitățile limitrofe râului Prut din R. Moldova.

Conforma Acordului, apeductele ar urma să să fie amplasate, cu subtraversarea râului Prut, în următoarele localități:
1. între localitățile Măcărești (România) – Măcărești (R. Moldova)
2. în sectorul localității Tabăra (România)
3. între localitățile Sculeni (România) – Sculeni (R. Moldova)
4. între localitățile Ungheni (România) – Ungheni (R. Moldova)

Deputatul democrat Ion Leucă este una dintre persoanele care a căutat soluții ca aceste localități să fie asigurate cu apă potabilă de calitate. Iar soluția a găsit-o în urma unor proiecte susţinute de autorităţile judeţului Iaşi, România. În luna martie 2019 acesta a avut întâlniri de lucru cu administraţia întreprinderii SC APAVITAL S.A. a cărei acţionar este Consiliul judeţean Iaşi. Părţile au examinat căile posibile de soluționare a problemei alimentării cu apă şi canalizării, actuală pentru raioanele Glodeni şi Râșcani, dar și alte zone. Ulterior, în luna iulie curent, la Parlament, în cadrul ședinței fracțiunii PDM, au avut loc discuții privind posibilitatea conectării a 4 raioane: raionul Ungheni, Fălești, Nisporeni și Glodeni la sursa de apă „Apa Vital Iași” din municipiul Iași.

Într-un mesaj pe pagina sa de Facebook, Ion Leucă a venit cu un mesaj de mulțumire față de Guvernele Republicii Moldova și României, autoritățile locale, instituțiile și companiile de pe ambele maluri ale Prutului care sunt implicate în elaborarea și lansarea acestui proiect.

Cehii aflaţi în carantină pot vota din maşină în secţii speciale
Articolul anterior
În București și Iași, nu mai sunt locuri la terapie intensivă
Articolul următor
Alte articole interesante