Paula Seling, noi dezvăluiri despre prima întâlnire cu fiica ei: ”Am iubit-o din prima clipă. Nu a fost nevoie de alte căutări!”

Paula Seling a ținut secretă adopția fiicei ei timp de șase ani de zile, până când aceasta a decis dacă vrea sau nu să fie în lumina reflectoarelor. Acum, însă, celebra cântăreață a vorbit despre momentul în care a întâlnit-o pe Elena și a dezvăluit detalii din timpul procesului de adopție.

În cadrul unui interviu pentru Viva!, artista a mărturisit că procesul de adopție a fost unul minuțios, ba chiar a mers și la psiholog în acea perioadă, însă în momentul în care a cunoscut-o pe Elena, aceasta știut că va fi fiica ei.

”Elena avea trei anișori în momentul adopției. Noi ne-am dorit un copil, să fie cel trimis nouă, iar când am văzut-o pe Elena, am știut, din prima clipă, că e a noastră. De altfel, seamănă foarte tare cu tatăl ei, așa că mi se pare că a fost trimisă special pentru noi”, a spus cântăreața, potrivit sursei citate, adăugând: ”Când am văzut-o prima oară, amândoi am știut că ea este copilul nostru. Am iubit-o din prima clipă. Nu a fost nevoie de alte căutări. Elena ne-a îmbrățișat și iubit, la fel, din prima clipă. Am beneficiat de ajutorul asistentei maternale, care ne-a ușurat mult acomodarea. Au fost momente mai dificile, pe care le-am depășit, dar acum totul este bine”, a mai spus ea.

De asemenea, în ceea ce privește relația ei cu Elena, fiica ei de nouă ani, aceasta a mărturisit că fiecare zi aduce emoții diverse: ”Fiecare zi vine cu emoții diverse. Personal, mă întreb, cu fiecare decizie, dacă fac ceea ce trebuie. Și, apoi, mă gândesc că singura lege ce nu greșește este cea a iubirii. Temerile mele sunt legate de viitorul ei, dacă vom reuși să o îndrumăm spre valorificarea totală a talentelor ei, care să îi aducă satisfacție și fericire la vârsta adultă.Elena e perfect adaptată vieții de familie și regulilor casei noastre. E veselă, energică, sociabilă, iubitoare, muncitoare, creativă și sigură pe ea. Îi plac matematica și desenul, dansează și, uneori, cântă prin casă. Suntem extrem de apropiate și ne place să ne provocăm una pe alta.”, a mai dezvăluit ea.

Paula Seling a recunoscut că s-a despărțit de soț

După luni de zile în care a ales să nu vorbească despre acest subiect, săptămâna trecută, chiar înainte de Revelion, Paula Seling a recunoscut că s-a despărțit de Radu Bucura, omul care i-a fost soț timp de 17 ani. 

„Din 13 aprilie suntem pe drumuri separate. Personal, am considerat un eşec faptul că am ajuns aici, însă probabil că toate lucrurile au un rost. Perioada a fost cumplit de grea. M-am refugiat în muncă. Vă asigur că nici unul nu a greşit cu nimic. Pur şi simplu, nişte diferenţe de percepţie asupra vieţii s-au adâncit în timp. Odată cu maturizarea noastră am înţeles cine suntem şi că ne datorăm unul altuia să ne oferim posibilitatea de a găsi, fiecare, locul şi lumina de care are nevoie. Este o dovadă de iubire să faci acest gest, atunci când realizezi că poate nu eşti ceea ce omul tău are nevoie. Cred că viaţa ne-a oferit nişte provocări mai mari decât am putut noi duce. Asta nu înseamnă că nu mai suntem o familie în creşterea copilului nostru. Vom face tot ce putem să o creştem simţind că suntem o celulă a iubirii, toţi trei, indiferent ce se întâmplă”, a spus Paula Seling pentru Viva.

În cadrul aceluiași interviu, artista a dezvăluit că a adoptat o fetiță. Micuța se numește Elena, are nouă ani și există în familia ei de șase ani.

”Elena este în familia noastră de șase ani. Schimbarea vine doar în prezentarea ei în fața publicului. Am considerat important, până acum, să ne dăm timp de a se așeza toate în familia noastră, de a crește și de a fi suficient de matură încât să decidă singură dacă vrea sau nu să apară în viața publică. În ultima perioadă, s-a exprimat mai des că dorește să afle lumea despre ea. Și, iată, fata noastră superbă a crescut și ne bucurăm enorm de Elena!”, a declarat artista, potrivit sursei citate.

sursa

Madonna, desfigurată de operațiile estetice. Cum a aratat diva de-a lungul anilor

Madonna, în vârstă de 64 de ani, nu mai are nevoie de prezentare. Este una dintre cele mai apreciate artiste, iar melodiile sale au ajuns de nenumărate ori în topurile muzicale. Din păcate, vedeta a căzut pradă dependenței de operațiile estetice și a ajuns să fie de nerecunocut. Cea mai recentă apariție a artistei i-a îngrozit pe fani!

Madonna a șocat publicul la decernarea Premiilor Grammy

Madonna a prezentat cea de-a 65-a ediție a Premiilor Grammy și a reușit să surprindă publicul. Nu datorită unei ținute excentrice, așa cum deja ne-am obișnuit, ci pentru că pur și simplu a fost nerecunoscut. Artista a trecut de n ori pragul medicului estetician, iar rezultatele lasă de dorit. Și-a injectat mult prea mult acid hialuronic pentru a ține departe semnele trecerii timpului, iar chipul său pare ca de ceară, lipsit de expresii faciale.

Cum a arătat Madonna de-a lungul anilor:

Adele, cu ochii în lacrimi la Premiile Grammy. A fost luată prin surprindere de organizatori cu un moment dedicat ei care a devenit viral

Adele și-a împlinit un vis mai vechi, iar aici nu ne referim la câștigarea a două premii Grammy în aceeași seară. Cântăreața britanică a fost luată prin surprindere de organizatori cu un moment dedicat ei care a devenit viral, scrie perfecte.ro.

Adele declara într-un interviu că nu l-a întâlnit niciodată în persoană pe Dwayne ”The Rock” Johnson, dar că își dorește cu disperare asta. „Cred că aș plânge mult”, spunea artista în decembrie 2021.

La gala Pfremiilor Grammy 2023 de luni dimineață, gazda evenimentului, Trevor Noah, i-a mărturisit că și actorul este un mare admirator al ei și al muzicii sale. 

După câteva zeci de secunde de suspans, comendiantul a dezvăluit că pe lista invitaților se află cineva pe nume The Rock. Dwayne Johnson și-a făcut apariția din mulțime și a luat-o în brațe pe Adele, emoționată la culme de surpriza organizatorilor.

La un moment dat, The Rock o sărută pe gură pe Adele, iar sala este în delir. Cântăreața era împreună cu iubitul ei, Rich Paul, și cu Lizzo, care au fost la fel de surprinși.

Surpriza a continuat, fiindcă The Rock a prezentat nominalizările pentru cea mai bună interpretare pop solo, dar și câștigătorul, care a fost chiar Adele.

Cei doi au petrecut multe ore împreună după Premiile Grammy 2023 și s-au fotografiat în toate ipostazele.

Haine, încălțăminte, dar și electrocasnice, aduse ilegal din Franța și Germania. Urmau să ajungă pe piața de la noi

Funcționarii postului vamal Leușeni au supus controlului de specialitate un autocar de model “Mercedes-Benz Tourismo”, ce se deplasa din Franța spre Republica Moldova, transportând bagaje și colete neînsoțite.

În urma verificărilor au fost depistate haine și încălțăminte în cantități comerciale, toate nedeclarate organului vamal.

Documentat pe caz este un bărbat de 37 de ani, cu dubla cetățenie (RM/RO).

Bunurile au fost ridicate, iar persoana în cauză riscă să fie sancționată în conformitate cu prevederile art.287 alin.(10) Cod Contravențional.

Iar funcționarii postului vamal Costeşti, în comun cu funcționarii Centrului Chinologic, au supus controlului de specialitate un microbuz de model “Mercedes-Sprinter”, ce se deplasa pe rută neregulată Germania – Republica Moldova.

Urmare a verificărilor, printre bagajul neînsoțit au fost depistate bunuri de uz casnic noi, în asortiment, nedeclarate organului vamal.

Documentat pe caz este un bărbat de 32 de ani, cetățean al Republicii Moldova.

Bunurile au fost ridicate, iar persoana în cauză riscă să fie sancționată în conformitate cu prevederile art.287 alin.(10) Cod Contravențional.

Bilanțul final al atacului de la Dnipro: 44 de morți, între care 5 copii
Articolul anterior
Bianca Drăgușanu, probleme de sănătate. „Din cauza diabetului, trebuie să-mi schimb întreaga dantură”
Articolul următor