Pe cine a sunat Papa în fiecare zi, timp de mai bine de un an și jumătate înainte de a muri

Papa Francisc a vorbit de multe ori despre conflictul din Gaza şi a fost în contact permanent cu un grup de creştini palestinieni din Fâşia Gaza.

Părintele Gabriel Romanelli, preot la Biserica de rit latin a Sfintei Familii din Gaza, a declarat pentru BBC Newshour că Papa i-a sunat în fiecare zi timp de mai bine de un an şi jumătate pentru a verifica siguranţa lor – şi chiar a învăţat câteva fraze arabe, scrie News.ro.

Romanelli a spus că a vorbit ultima dată cu papa sâmbătă: „Ne-a sunat şi ne-a dat binecuvântarea. Ne-a mulţumit pentru rugăciunile noastre pentru el”.

„Nu este uşor să trăieşti aici”, a spus Romanelli. „Aşa că, în calitate de pastor aici, să simt apropierea de Papa însuşi… pentru noi a fost un semn foarte clar şi foarte puternic al milei Domnului şi al încurajării de a-L sluji pe Domnul în Biserica Sa”.

Universitatea Harvard dă în judecată Administrația Trump
Articolul anterior
Unde a cerut să fie înmormântat Suveranul Pontif
Articolul următor