Pensia minimă ar putea fi mărită până la 2 000 de lei

Se propune indexarea tuturor pensiilor cu 3,86% şi majorarea pensiei minime până la 2000 lei.

Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale a propus spre dezbateri publice un proiect de hotărâre a Guvernului, care prevede că, de la 1 octombrie anul curent, pensiile pentru limită de vârstă, cele pentru dizabilitate, dar şi alte prestaţii de asigurări sociale şi unele prestaţii sociale de stat să fie indexate cu 3,86%, reieşind din rata inflaţiei înregistrată în primul semestru al anului curent, scrie trv.md. Autorii proiectului precizează că, potrivit datelor Biroului Naţional de Statistică, rata inflaţiei înregistrată în primul semestru al anului 2021 faţă de decembrie 2020 este de 3,86%. Se propune să fie indexate toate categoriile de pensii, indiferent de tipul acestora şi mărimea prestaţiei.  

Totodată, de la 1 octombrie 2021, cuantumul pensiei minime pentru limită de vârstă va constitui 2000 lei. Diferenţa dintre cuantumul pensiei minime şi cuantumul pensiei calculate se va achita din mijloacele bugetului de stat.

Pentru indexarea prestaţiilor de asigurări sociale şi a unor prestaţii sociale de stat cu coeficientul 3,86% sunt necesare 188 186,7 mii lei. Cheltuielile necesare pentru stabilirea de la 1 octombrie 2021 a cuantumului pensiei minime pentru limită de vârstă de 2000 lei constituie 512 712,1 mii lei.

Legea privind sistemul public de pensii prevede că în Republica Moldova pensiile se indexează în fiecare an, la 1 aprilie şi la 1 octombrie. La 1 aprilie, coeficientul de indexare va fi egal cu media creşterii anuale a indicilor preţurilor de consum din ultimii trei ani, iar la 1 octombrie – cu rata inflaţiei înregistrată în primul semestru al anului în curs. Coeficientul de indexare se stabileşte de către Guvern.

600.000 de hrivne ascunse în trei genți ale unui șofer de autocar care venea din Federația Rusă. Toată suma i-a fost confiscată

Cazul a fost consemnat ieri, 23 aprilie, la postul vamal Leușeni, unde s-a prezentat pentru control un autocar de model ”Mercedes-Benz Tourismo RHD-L”, ce se deplasa din Federația Rusă spre Republica Moldova, transportând pasageri.

Acționând în baza indicatorilor analizei de risc, funcționarii vamali au întrebat șoferii și pasagerii dacă au bunuri pasibile a fi declarate, și ca răspuns toți au comunicat că nu au nimic de declarat.

În rezultatul controlului vamal al mijlocului de transport și bagajelor, fiind aplicată și tehnica neintruzivă, au fost depistate 3 genți de culoare neagră, în care erau ascunse printre haine mijloace financiare, acestea aparținând unuia dintre șoferi. În urma calculelor a fost stabilit că în cele trei genți erau localizate 600 000 hrivne (UA), în bancnote cu nominalul de 200.

Bărbatul în vârstă de 45 de ani, cetățean al Republicii Moldova, nu a oferit explicații pertinente despre scopul transportării acestor mijloace financiare din Federația Rusă în Republica Moldova. 

Mijloacele financiare au fost ridicate, iar cazul este cercetat în continuare în scopul elucidării tuturor circumstanțelor.

Cazul copilei de 5 ani abuzată sexual de bunicul său: Procurorii vin cu precizări

Procuratura informează despre finalizarea urmăririi penale și transmiterea în instanța de judecată a cauzei penale de învinuire a bărbatului în vârstă de 65 de ani, care și-ar fi violat nepoata în vârstă de 5 ani.

Reieșind din actul de învinuire, la data de 31 ianuarie 2024, în jurul orelor 15:00, învinuitul, aflându-se în domiciliul său amplasat într-un sat din centrul țării, știind cu certitudine că victima cu care conlocuia are vârsta de 5 ani, fiind socrul mamei minorei, adică afinul unei rude apropiate, acționând intenționat, în scopul satisfacerii poftei sexuale, profitând de imposibilitatea minorei de a se apăra și de a-și exprima voința, din cauza vârstei fragede, a violat copila.

Învinuitului i se incriminează violul, adică actul sexual neconsimțit, comis cu bună știință asupra unei persoane care nu a atins vârsta de 14 ani, care este și membru de familie ( infracţiunea prevăzută de art. 171 alin. (3) lit. b) Cod penal).

Pe parcursul urmăririi penale, învinuitul s-a aflat în stare de arest preventiv, inclusiv la momentul expedierii cauzei penale în instanța de judecată. Acesta pledează nevinovat.

Dacă învinuitul va fi recunoscut vinovat, el riscă o pedeapsă maximă de până la 20 de ani de închisoare sau detențiune pe viață.

Ploi în toată țara! Când se încălzește vremea

Vremea se încălzește ușor de astăzi. Ziua, temperaturile vor ajunge la +23  grade, iar noaptea ne așteaptă cel mult +9°C. Astăzi, 24 aprilie, cerul va fi noros și se așteaptă ploi în toată țara.

În nordul țării, maximele vor ajunge până la +19 grade, iar noaptea vor coboarî până la +6 grade.

În zona de Centru vor fi până la +20 grade Celsius în timpul zilei, iar noaptea vor coborî până la +7 grade.

În Sudul țării va fi cel mai cald +23 grade ziua și +9 grade în timpul nopții.

În Capitală termometrele vor indica +21 grade, iar noaptea +8 grade.

Sărbătoare mare în ultima zi de vară la „Pădurea Domnească”
Articolul anterior
O maşină ce transporta medicamente s-a răsturnat într-un şanţ
Articolul următor