Periferia orașului Soledar este plină de soldați ruși morți. „Calcă pe cadavre”, transmit sursele oficiale ucrainene

Rusia își consolidează forțele în Ucraina, dar forțele ucrainene rezistă în luptele aprige pentru orașul Soledar din estul țării, a declarat joi viceministrul ucrainean al apărări, Hanna Maliar, transmit Reuters și AFP. Oficialul ucrainean susține că ruşii nu ţin cont de pierderile grele suferite şi continuă să asalteze oraşul minier din regiunea Doneţk, transmite hotnews.

Maliar a declarat în cadrul unui briefing de presă că numărul unităților militare rusești din Ucraina a crescut la 280 de la 250, față de săptămână trecută, în timp ce Moscova încearcă să obțină „inițiativa strategică”.

„Luptele sunt aprige în direcția Soledar”, a declarat Maliar. „Ei (rușii) se deplasează peste propriile lor cadavre”.

Ea a spus că „în ciuda situației dificile, soldații ucraineni luptă fără încetare”.

„Rusia își împinge propriul popor la măcel cu miile, dar noi rezistăm”, a mai spus Maliar.

Rușii încearcă să străpungă liniile ucrainenilor

Un alt oficial militar de rang înalt, generalul de brigadă Oleksii Gromov, a declarat în cadrul briefingului că situația militară din Ucraina a rămas „dificilă”, cu cele mai grele lupte pe frontul de est.

Forțele rusești încercă să străpungă liniile ucrainene și să înconjoare trupele ucrainene, a spus el.

Gromov a mai precizat că pericolul unui atac lansat din Belarus, un aliat al Rusiei la nord de Ucraina, va rămâne pe tot parcursul acestui an.

Miercuri seară, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că luptele continuă în Soledar, un orășel cu aproximativ 10.000 de locuitori înainte de război, care acum a fost complet distrus, și că frontul din regiune „rezistă”.

Rusia încearcă să cucerească această zonă din regiunea Donețk încă din vară, după mai multe eșecuri majore și umilitoare care l-au determinat pe Vladimir Putin să declare o mobilizare parțială a sute de mii de rezerviști și să lanseze o campanie de lovituri asupra infrastructurii energetice ucrainene.

Kievul susține că grupul Wagner a suferit „pierderi grele”

Fără a da cifre, Maliar a declarat joi reporterilor că trupele rusești care luptă în Soledar – în mare parte mercenari din grupul paramilitar Wagner – „suferă pierderi grele”, „încercând fără succes să străpungă apărarea noastră”.

„Periferia orașului este astăzi plină de cadavrele soldaților lui (Vladimir) Putin”, a declarat ea reporterilor.

Kievul nu a dat o cifră a numărului de oameni uciși și răniți în bătălia pentru Soledar și Bakhmut, principalul oraș din zonă, dar Mihailo Podoliak, un consilier al președintelui ucrainean, a deplâns „pierderi semnificative” într-un interviu acordat miercuri AFP.

Armata ucraineană a afirmat joi dimineață că a ucis peste 100 de soldați ruși într-un atac în Soledar, după ce forțele ucrainene au lansat o rachetă asupra unui grup de militari ai lui Putin, a declarat comandamentul Forțelor pentru Operațiuni Speciale ale Ucrainei, transmite The Kyiv Independent.

Cuplu arestat într-un restaurant din Rusia din cauza conversației anti-război auzite de vecini. Poliția le-a luat copilul de 9 ani

Un canal de Telegram rusesc care urmărește arestările abuzive dictate de regimul Putin relatează un caz înfricoșător.

Un cuplu de tineri ruși, cu numele Olesia și Alexei Ovcinnikov, a fost reținut de mascați în restaurantul Na Drovakh din orașul Krasnodar, transmite www.ziare.com.

Afirmațiile anti-război făcute de cei doi, aflați împreună cu copilul de 9 ani la masă, au dus la chemarea „poliției fasciste a lui Putin” de către un vecin de masă.

Cei doi au fost arestați sub acuzația de „hărțuire”.

„Poliția i-a arestat la restaurant și le-a luat copilul de 9 ani. Când a sosit poliția fascistă a lui Putin, i-a încătușat pe părinți și i-au ținut pe podeaua restaurantului timp de peste o oră, înainte de a-i duce la închisoare, potrivit martorilor oculari.

Potrivit canalului Telegram OVD-info, care urmărește arestările politice din Rusia, polițiștii i-au dus apoi la secție pentru audieri și, cu acuzația de „hărțuire”, i-au lăsat peste noapte în arest. Fiica cuplului, în vârstă de 9 ani, a fost despărțită de părinți și trimisă acasă.

Potrivit cuplului, aflat acum în stare de libertate, li s-a spus direct că au fost arestați pentru declarații împotriva războiului.

Elveția oferă sprijin pentru antreprenorii din Chișinău, Bălți, Cimișlia și Comrat

Antreprenorii din Chișinău, Bălți, Cimișlia, Comrat sunt chemați să participe la un concurs finanțat de Elveția care pune la bătaie 1,2 milioane de dolari pentru proiecte de dezvoltare economică a localităților.

Proiectul „Piețe reziliente și incluzive în Moldova”, implementat de PNUD și finanțat de Elveția, selectează trei microregiuni care în următorii doi ani vor beneficia de susținere pentru dezvoltarea economică locală. Mai exact, comunitățile selectate vor fi ajutate să creeze micro-clustere, care vor valorifica avantajele locale existente și vor susține specializarea economiilor locale.

În total, vor fi investiți până la 400 de mii de dolari pentru fiecare din cele trei micro-clustere, ceea ce va contribui la crearea de noi locuri de muncă atât pentru localnici, cât și pentru migranți reveniți, dar și pentru refugiații din Ucraina.

„În situația socio-economică actuală, consolidarea rezilienței actorilor economici este de o importanță vitală. Astfel, Elveția va sprijini afacerile locale, contribuind la crearea noilor perspective economice în diferite regiuni ale Moldovei”, a declarat Guido Beltrani, directorul Biroului de Cooperare al Elveției în Republica Moldova.

Dosarul de participare la concurs trebuie să includă formularul de participare completat în limba română sau rusă, declarația de angajament și parteneriat, semnată de toate entitățile implicate din sectorul privat și public. Data-limită pentru participare este 23 februarie 2023, ora 23:00.

Comerțul exterior al Rusiei a atins nivelul de dinainte de începerea invaziei în Ucraina

După cum se menționează în publicație, multe țări au considerat dificil să reducă legăturile comerciale cu Federația Rusă.

Rusia lansează un avertisment Greciei: Nu este prea târziu! Mesajul  transmis de Moscova – Capital

Comerțul exterior al Rusiei a revenit în mare parte la nivelul la care era înainte de începerea operațiunii militare speciale din Ucraina, în februarie 2022, iar economia în ansamblu s-a dovedit a fi mai rezistentă decât se așteptau cei din țările occidentale, a transmis The New York Times marți.

Comerțul rusesc pare să fi revenit în mare parte la nivelul la care era înainte de invazia Ucrainei în februarie trecut. Analiștii estimează că importurile rusești ar putea fi deja la sau aproape de nivelurile de dinainte de război.

The New York Times subliniază că multe țări au avut dificultăți în a rupe sau a reduce legăturile comerciale cu Rusia, așa cum insistă Occidentul. Potrivit unui studiu al Universității din St. Gallen din Elveția, citat de ziar, mai puțin de 9% dintre companiile din UE și țările G7 au încetat relațiile cu partenerii lor ruși. Economia rusă, continuă ziarul, s-a dovedit „surprinzător de rezistentă, ridicând semne de întrebare cu privire la eficacitatea sancțiunilor occidentale”. 

„Țărilor le-a fost greu să abandoneze dependența de energia și alte resurse rusești, iar Banca Centrală Rusă a reușit să mențină cursul de schimb al rublei și să asigure stabilitatea piețelor financiare”, se arată în articol.

New York Times citează și date de la Fondul Monetar Internațional (FMI) care arată rezistența economiei ruse. Astfel, conform previziunilor FMI, creșterea economiei ruse în 2023 va fi de 0,3%, în timp ce anterior se prevedea o scădere de 2,3%. 

Un fotbalist francez riscă închisoare pe viață. Este acuzat de violuri în serie
Articolul anterior
Castelul nu a fost vândut, ci dăruit! Acum e clar de ce s-a întors Alla Pugaciova în țară
Articolul următor