Peste 10,7 milioane de decalitri de vinuri, exportate anul trecut! Cine este principalul cumpărător de licori moldovenești

În anul 2023, Moldova a exportat în total 10 milioane 449,2 mii decalitri de vinuri liniștite și 296,8 mii decalitri de vinuri spumante (tip „Champagne”), scrie noi.md.

Astfel de date au fost prezentate de Biroul Național de Statistică în contextul sărbătoririi Zilei Naționale a Vinului pe 5-6 octombrie, transmite Noi.md Potrivit BNS, primii cinci mari cumpărători de vinuri liniștite moldovenești la sfîrșitul anului trecut au fost Belarus – 3 milioane 464,6 mii dal, Georgia – 1 milion 778,1 mii dal, România – 1 milion 269,2 mii dal, Cehia – 582,5 mii dal, Polonia – 482,6 mii dal. Totodată, primii cinci mari cumpărători de vinuri spumante (tip „Champagne”) moldovenești în 2023 sînt: România – 82,8 mii dal, SUA – 51,5 mii dal, Germania – 28 mii dal, Turcia – 27,2 mii dal, Belarus – 13,2 mii dal.

Informații detaliate despre cultura vinului moldovenesc puteți găsi pe site-ul moldovenii.md.

Brânza de lux de 360.000 de euro dispărută în Anglia, furată pentru a fi dusă în Rusia. ”Jaf de proporții șocante”

Cele 22 de tone de brânză cheddar de lux, în valoare de 360.000 de euro, furate de la un comerciant londonez, au ajuns, cel mai probabil, în Rusia, scrie stiripesurse.ro.

Brânza cheddar furată de la Neal’s Yard Dairy, specialistul londonez în brânză, ar fi ajuns deja în străinătate pentru a fi vândută, cel mai probabil în Rusia sau Orientul Mijlociu, a declarat un furnizor pentru BBC.

Camioanele de cheddar galez Hafod de la Patrick Holden au fost printre produsele în valoare de 360.000 de euro furate printr-o escrocherie elaborată, pe 21 octombrie. Holden spune că escrocheria este sofisticată și că brânza ar fi putut fi dusă în Rusia sau Orientul Mijlociu.

Poliția Metropolitană investighează furtul, iar Neal’s Yard Dairy a declarat că lucrează cu „autoritățile internaționale” pentru a identifica escrocii.

Brânzeturile de mare valoare, premiate, care includ și Westcombe și Pitchfork, sunt vândute cu până la 54 de euro/kg.

Escrocii s-au dat drept agentul unui supermarket francez pentru a primi cele 22 de tone de brânzeturi de la compania din Southwark fără să plătească pentru asta, a explicat Holden.

Escrocii au cerut celor de la Neal’s Yard să trimită brânza într-un alt depozit din Londra, de unde a fost apoi luată de acești tâlhari și a dispărut, așa că și-au acoperit inteligent urmele”.

Acești infractori au deja 360.000 de euro și, dacă vând brânza, vor primi și mai mult”, a mai spus Holden. ”Speră să o vândă în Rusia sau în Orientul Mijlociu, asta cred eu”.

Pentru că oamenii nu vor pune întrebări acolo. Dacă ar încerca să o vândă mai aproape de casă, le-ar fi greu, pentru că avem o comunitate internațională de artizani foarte conectată„, a completat Patrick Holden.

Și dacă ar încerca să vândă în America de Nord, unde vindem o mulțime de Hafod, sau chiar Australia, credeți sau nu, s-ar afla, pentru că oamenii ar pune întrebări”.

Patrick Holden, care conduce o fermă de lapte în vestul Țării Galilor, a spus că el și Neal’s Yard au fost „încântați” să primească o comandă atât de mare.

Apelul lui Jamie Oliver: stați cu ochii pe camioane cu brânză

Asta a făcut totul cu atât mai șocant, că acest lucru s-a putut întâmpla unui produs care este marcat de deschidere, încredere și transparență, de la producător la clientul final”, a spus el.

Neal’s Yard Dairy a onorat plata către furnizori, în ciuda furtului. Luni, firma le-a mulțumit celor care „s-au adunat” pentru a sprijini afacerea de la vestea furtului și a spus că a primit „un număr copleșitor de apeluri, mesaje și vizite”.

Suntem cu adevărat emoționați de faptul că atât de mulți oameni din comunitatea brânzeturilor artizanale și dincolo de ei sunt alături de noi. Este o amintire a motivului pentru care ne place munca pe care o facem”.

Și celebrul bucătar Jamie Oliver le-a cerut oamenilor să stea cu ochii pe „camioane cu brânză de lux” care e vândută „la preț mic”. Oliver le-a spus adepților săi de pe Instagram: „A existat un mare jaf de brânză. Unele dintre cele mai bune brânzeturi cheddar din lume au fost furate”.

El a descris incidentul ca fiind o „adevărată rușine” și un ”jaf de proporții șocante”, adăugând: „Dacă cineva aude ceva despre o brânză de lux care se dă ieftin, probabil că este ceva în neregulă”.

Platforma Temu a intrat în vizorul UE pentru vânzări ilegale

Activitatea platformei Temu este în vizorul Comisiei Europene. Autoritățile europene vor verifica dacă Temu vinde produse interzise și, dacă se confirmă, platforma ar putea fi sancționată, scrie adevarul.ro.

Potrivit Bloomberg, Comisia Europeană vrea să afle dacă platforma Temu este un site sigur. Autoritățile europene vor verifica dacă pe Temu se vând produse periculoase sau false și dacă platforma face suficiente eforturi pentru a proteja consumatorii. 

Uniunea Europeană a introdus reguli noi pentru companiile mari de tehnologie, cum ar fi Facebook sau Google, care dețin platforme online foarte populare. Aceste reguli fac parte dintr-o lege europeană care are ca scop să protejeze cetățenii și să asigure un mediu online sigur și corect.

De acum înainte, aceste companii trebuie să fie mai responsabile cu ceea ce se întâmplă pe platformele lor. De exemplu, nu mai pot permite ca pe site-urile lor să fie vândute produse care sunt periculoase sau care nu au voie să fie comercializate în Europa. De asemenea, trebuie să ia măsuri pentru a opri răspândirea știrilor false și a altor informații care pot induce în eroare oamenii. Dacă aceste companii nu respectă noile reguli, pot fi penalizate cu sume foarte mari. Scopul este să le oblige să își îmbunătățească serviciile și să ne protejeze pe noi, utilizatorii.

Pentru că pe platforma Temu s-au găsit multe produse false sau care nu sunt sigure, Comisia Europeană a decis să investigheze mai îndeaproape cazul. În octombrie, autoritățile europene au cerut companiei Temu să le explice ce măsuri ia pentru a opri vânzarea acestor produse. Ele vor să știe dacă Temu are sisteme în funcțiune pentru a verifica dacă produsele vândute pe platforma lor sunt legale și sigure.

Comisia nu este mulțumită de explicațiile oferite de Temu și consideră că brandul nu face suficient pentru a opri vânzarea de produse false sau periculoase. Acest lucru ar putea avea consecințe serioase pentru Temu în viitor. Autorităţile de reglementare din UE îşi folosesc agresiv normele privind conţinutul online. Comisia desfăşoară în prezent anchete asupra Meta, AliExpress, TikTok şi X.

Zece cadre didactice din sudul țării au primit titlul de „Profesor Inovator” și câte un premiu de 10.000 de lei

De patru ani, profesorii din Republica Moldova sunt o prioritate ai proiectului „Tekwill în Fiecare Școală”, prin oferirea de oportunități, recunoașterea eforturilor lor remarcabile în transformarea procesului de învățare, prin implementarea de metode inovatoare de predare-învățare, cursuri IT care răspund nevoilor actuale ale elevilor și dezvoltarea competențelor necesare într-o lume în continuă schimbare, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial

În acest an, în contextul implicării cadrelor didactice în formarea unei generații pregătite pentru viitor, au fost decernați 10 profesori inovatori din sudul țării, astfel ajungând la 53 de cadre didactice cărora li s-a conferit acest titlu. Aceștia au implementat metode educaționale avansate, au promovat digitalizarea și au contribuit la dezvoltarea competențelor tehnologice ale elevilor. Prin eforturile lor, au inspirat nu doar elevii, ci și colegii, demonstrând impactul profund al educației inovatoare asupra comunităților lor.

Programul „Tekwill în Fiecare Școală” este implementat de ATIC. Activitățile programului „Tekwill în Fiecare Școală” în regiunea de sud sunt susținute de către Inotek – EU Innovation Centre Cahul în cadrul proiectului “Inotek4Cahul”, finanțat de Suedia.

Katarina Fried, Ambasadoarea Suediei în Republica Moldova: „Prin capacitarea profesorilor, în special a femeilor, de a implementa metode inovatoare de predare în sălile de clasă, contribuim la crearea unor modele de urmat pentru generațiile viitoare. Integrarea tehnologiei și a creativității în educație permite Moldovei să construiască un viitor mai incluziv și mai rezilient. Suedia se mândrește să sprijine acești educatori dedicați, ale căror contribuții inspiră atât elevii, cât și comunitățile, și care ajută la consolidarea poziției Moldovei pe harta digitală europeană.”

Ana Chirița, Directoare Proiecte Strategice ATIC, a subliniat: „Colaborarea dintre sectorul privat și educație este esențială pentru a asigura un viitor prosper. Această sinergie nu doar că îmbunătățește resursele educaționale, dar oferă și cadrelor didactice suportul necesar pentru a implementa inovații care răspund nevoilor actuale ale elevilor. Investiția în educație reprezintă o investiție în viitorul societății, iar fiecare profesor recunoscut devine un catalizator al schimbării în comunitatea sa.”

Nicolae Mocanu, Administrator Inotek, a adăugat: „Recunoașterea profesorilor inovatori este esențială pentru stimularea excelenței în educație și pentru a încuraja inovarea în sălile de clasă. Fiecare profesor premiat devine un model de urmat, inspirându-i pe colegii săi să adopte noi metode și tehnici care pot transforma procesul de învățare. Această recunoaștere nu doar că motivează educatorii, dar și contribuie la crearea unui climat educațional în care inovația este apreciată și încurajată, ceea ce este crucial pentru viitorul educațional al tinerelor generații.”

Categoriile de Premiere

Anul acesta, premiile au fost acordate pe mai multe categorii, fiecare recunoscând contribuțiile remarcabile ale cadrelor didactice în domeniul educației:

  • Excelență în Dezvoltarea Generației Viitoare de Specialiști
  • Excelență în Metode Inovatoare de Predare 
  • Excelență în Transformarea Digitală a Școlii 
  • Excelență în Leadership
  • Ambasador „Tekwill în Fiecare Școală”

„Faptul că am fost desemnat profesor inovator reprezintă o recunoaștere a eforturilor mele de a integra tehnologia și inovația în procesul educațional la Colegiul „Iulia Hașdeu” din Cahul. Acest titlu mă motivează să explorez metode interactive și creative, pentru a inspira elevii să gândească critic și să își dezvolte atât abilitățile digitale, cât și cele de programare. Prin implicarea mea, îmi doresc să contribui la formarea unei generații capabile să facă față provocărilor viitorului și cerințelor în continuă schimbare ale pieței muncii.” – ne spune Eugen Pîrvan, profesorul care a fost desemnat cu titlul de ,,Ambasadorul Tekwill în Fiecare Școală”

„Un profesor inovator trebuie să iasă din zona de confort și să renunțe la predarea standardizată, adaptând lecțiile la necesitățile și preferințele elevilor. Deși nu este ușor să faci față provocărilor, adoptarea metodelor educaționale noi și creative nu doar că eficientizează procesul de învățare, ci și inspiră elevii, ajutându-i să-și planifice viitorul în domeniul tehnologiilor.” – ne spune Irina Iftodi, profesoară inovatoare desemnată la Categoria ,,Excelență în Dezvoltarea Generației Viitoare de Specialiști”

Pentru eforturile lor remarcabile și dedicarea față de educație, profesorii au fost recompensați cu câte 10.000 de lei, trofee și certificate de apreciere. Aceste distincții nu doar că subliniază recunoașterea muncii depuse de cadrele didactice, ci și angajamentul continuu al comunității în sprijinul educației inovatoare. 

Rolul sectorului privat în educație

Din 2021 și până în prezent, companiile din sectorul privat, precum QSystems, Allied Testing, FBS Group, Mind the Value și DRÄXLMAIER Group, au adoptat 44 de profesori inovatori, evidențiind un angajament social remarcabil față de educație și, în mod special, față de cadrele didactice. 

În acest an, compania DRÄXLMAIER Group a adoptat profesorul inovator decernat la categoria „Excelență în Leadership”, recunoscând contribuția sa semnificativă în formarea și motivarea elevilor, dar și în inspirarea colegilor săi. Prin implementarea unor strategii educaționale avansate și prin promovarea unui mediu colaborativ, acest profesor a demonstrat că leadershipul în educație poate transforma nu doar o sală de clasă, ci întreaga comunitate

Despre ,,Tekwill în Fiecare Școală”

„Tekwill în Fiecare Școală” este cel mai amplu și inovator proiect educațional din Republica Moldova dedicat transformării sistemului educațional și furnizării cunoștințelor, resurselor și instrumentelor de ultimă generație. În patru ani, proiectul a conectat 489 de școli, implicând 78.600 de elevi și 3.500  de profesori. Resursele dezvoltate în cadrul programului – 9 cursuri IT și non-IT – sunt disponibile în limbile română și rusă pe platforma https://tekwill.online.

Gama de cursuri TIFS, inclusiv Programarea Algoritmilor în C/C++, Proiectare și Dezvoltare Web, Design Grafic, Inteligența Artificială, Dezvoltarea Aplicațiilor Mobile, Inteligența Emoțională în Comunicare, Video Storytelling și Antreprenoriat și Educația Digitală au fost dezvoltate de Tekwill și implementate în instituțiile educaționale cu sprijinul acordat de Ministerul Educației și Cercetări al Republicii Moldova. În urma semnării, în 2018, a Memorandumului de înțelegere cu Tekwill privind „Dezvoltarea competențelor digitale, IT și STEM pe tot parcursul vieții”, Ministerul a extins oferta curriculară pentru disciplinele opționale din domeniul IT în vara anului 2020, aprobând curricula pentru 6 noi discipline.

Un cetățean străin care s-ar fi implicat în treburile interne ale Republicii Moldova, expulzat din țară
Articolul anterior
Maia Sandu la Ziua Națională a Vinului: „Fiecare pahar de vin moldovenesc spune o poveste”
Articolul următor