Peste 530 de polițiști participă în această dimineața la o serie de percheziții în mai multe penitenciare din țară

În această dimineață au loc percheziții de amploare în mai multe penitenciare și localități ale țării. Acțiunile sunt desfășurate de către angajații Inspectoratului Național de Investigații, Direcției Generale Urmărire Penală, cu suportul BPDS „Fulger”, DDS „Pantera”, și Administrației Naționale a Penitenciarelor, scrie diez.md.

Mai mult, la această operațiune sunt implicați peste 530 de polițiști, anunță Poliția Republicii Moldova.

Vă amintim că săptămâna trecută Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP) a efectuat percheziții în celulele deținuților din Penitenciarul nr.13 din Chișinău unde au fost găsite mai multe obiecte și substanțe interzise: telefoane mobile și accesorii pentru acestea, seturi cărți de joc, băuturi alcoolice și materie primă destinată preparării băuturilor alcoolice.

În aceeași perioadă, cu suportul Inspectoratului Național de Investigații al IGP, DDS Pantera, angajații direcțiilor de resort din cadrul ANP au efectuat percheziții matinale în Penitenciarul nr.4 din Cricova. În rezultatul acestora, oamenii legii au ridicat cantități impunătoare de băuturi alcoolice, telefoane mobile, purtători de informații dar și substanțe interzise.

Percheziții la domiciliile a patru poliţişti din Florești care s-ar fi pricopsit ilegal cu armele unei persoane decedate
Articolul anterior
Nouă oameni au ars într-un incendiu izbucnit într-un cămin de bătrâni din Bulgaria
Articolul următor