Peste patru mii de persoane fizice care ofereau chirie ilegal, depistate de Fisc

Serviciul Fiscal de Stat a identificat, în perioada ianuarie-septembrie 2021, peste  4,3 mii de persoane fizice ce dau în locațiune/chirie bunuri imobile, fără înregistrarea în termen a contractelor.

Totodată, potrivit instituției, pentru 562 persoane fizice ce dau în locațiune bunuri imobile și nu s-au conformat prevederilor legale au fost calculate suplimentar spre plată la buget: plăți de bază – 703 mii lei, penalități – 50 mii lei și amenzi – 101,6 mii lei, scrie mesaj.md.

Datele SFS arată că în ianuarie – septembrie 2021 au fost înregistrate 13,2 mii contracte de locațiune/chirie.

Serviciul Fiscal reamintește că, în conformitate cu art. 901, alin. (34) din Codul fiscal, subiecţii impunerii persoane fizice care nu desfășoară activitate de întreprinzător şi transmit în posesie şi/sau în folosință (locaţiune, arendă, uzufruct, superficie) proprietate imobiliară, achită impozit pe venit în mărime de 7% din valoarea lunară a contractului.

Persoanele menţionate sunt obligate, în termen de 3 zile de la data încheierii contractului, să înregistreze contractul încheiat la SFS. Acest impozit se achită lunar, cel târziu la data de 25 a lunii în curs, în modul stabilit de Serviciul Fiscal de Stat.

Mesajul unui pacient ajuns în stare gravă din cauza COVID-19: „Faceți-mi și zece vaccinuri, numai să mă fac bine”
Articolul anterior
Franţa pune capăt ambalajelor din plastic pentru fructe şi legume
Articolul următor